Pedalând printre morţi

Articolul ar fi apărut în Informaţia de Cluj, dacă nu îmi dădeam demisia. Vă aştept mâine la marş, mă ofer să vă fac rost de biţe dacă nu aveţi!

Citesc un afiş: „Marşul Bicicliştilor din Cluj-Napoca. 23 februarie 2008. Parcul Skate (str. Bariţiu). Ora 16.00. Mai multe detalii pe www.reactieinlant.ro”.

Pornind de la text îmi imaginez un marş al bicicliştilor prin primăvară, când e mai cald, şi pentru care o să pun şi eu umărul la organizare. Unul care să fie vandabil nu doar pentru bicicliştii înşişi şi simpatizanţii lor, ci şi pentru un public mai larg, astfel încât prindă celebrele ştiri de la ora 5, cu mulţi morţi, de pe PRO TV.

Participă minimum 200 de bicicişti. Cu cât mai mulţi, cu atât mai mare impactul… Despre ce vreau să povestesc acum: cum ar putea fi completat ori îmbunătăţit marşul bicicliştilor, aşa cum a fost cel de sâmbătă, 26 ianuarie, la care au participat vreo 80 de persoane, sau cel preconizat în weekendul acesta, cu un show „protestatar”, cu un happening ce accentuează puternic elementul vizual?  

În primul rând, cred că sunt neapărat necesare pe bicicletă câteva personalităţi locale, care să atragă atenţia mediatică: de la politicieni de la putere şi din opoziţie, la scriitori, universitari ori muzicieni. Apoi, n-ar strica deloc ţoglişti cu măşti cu gaze… De pildă, mie mi se depune praf pe dinţi de fiecare dată când trec prin centru cu bicicleta. Ar urma întreg arsenalul civic: insigne, stickere, fluiere şi flaiere. Poate chiar mai multe graffitiuri ori stenciluri cu biciclişti prin oraş (bineînţeles, nu pe clădirile istorice). Am văzut câteva chiar haioase, însă destul de puţine ca număr.  

N-ar fi rea alegerea unei alte zi pentru protest pentru ca evenimentul să devină un „media event”. Sâmbăta nu e o zi ok, chiar dacă e o zi convenabilă pentru mulţi biciclişti, ci ar merge mai bine o zi când pe străzile Clujului se află mai mulţi oameni, mai multe maşini. Sâmbăta mai e şi singura zi liberă a jurnaliştilor. Dacă tot pomeneam de un arsenal mai haios, nu cred că ar jigni excesiv sensibilele urechi anticomuniste din ţară bannere cu mesaje de genul „Biciclişti din toate ţările, uniţi-vă”. Iar cu câteva biciclete puse la dispoziţia jurnaliştilor prezenţi la eveniment, cred că ar ieşi nişte articole mai simpatice ori filmări mai spectaculoase.  

Toate aceste eforturi repetate i-ar încuraja, în cele din urmă, pe mai mulţi clujeni să aleagă bicicleta, în loc de maşină, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate din vest. Apropo de cum e percepută „civilizaţia” la noi… Am trecut pe la Facultatea de Ştiinţe Economice ca să vizitez un bun prieten, de asemenea biciclist. Eram singurii cu biciclete din campus. În rest, nu exagerez, sute de maşini ale studenţilor aflaţi în sesiunea de restanţe, viitorii businesmeni ce vor face, bineînţeles, o Românie prosperă şi „civilizată”. În timp ce scriam mă întreabă un amic ce legătură există între marşul bicicliştilor şi spectacolul unui asemenea eveniment cu un supliment de cultură. I-am răspuns cu un citat ce-mi era la îndemână, cu vorbele poetului Ovidiu, autorul „Artei amorului”: „Quo ars non penetrat?” (Unde nu pătrunde arta?). 

Dar, cel mai important, dincolo de jocurile de imagini pe care le propuneam mai sus, îmi pare a fi prezentarea unui proiect concret către autorităţile locale şi către presă, în care se identifică străzile cu alei pentru biciclişti! Există deja unul, trebuie doar ca oficialităţile şi opinia publică să accepte importanţa proiectului şi necesitatea adoptării lui, în urma presiunilor societăţii civile. Simulacrul de soluţie propus de oficialităţi, ce constă în alei pentru biciclişti pe trotuare, e absurd. Nimeni nu cred că doreşte să ciuntească din spaţiul pietonilor, în favoarea maşinilor, ci dimpotrivă, să se reducă înghesuiala şi poluarea din oraş.  

Ovidiu Pecican la Doho Campus

Istoricul şi scriitorul clujean Ovidiu Pecican povesteşte la emisiunea Doho Campus despre muzică. Muzica pe care o face sora lui, fratele lui şi chiar dînsul. Ce-i drept, d-l Pecican a activat mai degrabă în zona de lyrics, pe un album denumit Expediţie către Crocobauritania şi care a fost realizat acum mai bine de 25 de ani, dar care sună surprinzător de actual şi acum. În primele 8 minute sunt ştiri şi promouri: http://www.trilulilu.ro/doho/ba462b2767d48f

piesă pentru toate literele

piesă pentru toate literele din alfabet, însă în special pentru litera C

dezvăluiri senzaţionale cu Tudor Runcanu!

Dezvăluiri senzaţionale făcute de Tudor Runcanu, ex. CD Radio, despre lumea showbizului, a muzicienilor şi o deconspirare a atmosferei din radiourile româneşti! Playlistul şi topul muzical al deceniului trecut, realizat de criticii muzicali de la www.rockritic.ro, prezentat la emisiunea Doho Campus. Treceţi peste primele 5 minute de ştiri: http://www.trilulilu.ro/doho/b49add87f1b7b5

1. John Henry – Civilians
2. Band of Horses – Is there a ghost
3. Bret Anderson – The more we possessed
4. Keb Mo – Just like you
5. Eddie Vedder – Hard sun
6. Jeff Buckley -Dream Brothes
7. Queensryche – Syncronicity

chestionar pentru prieteni

Mi-a apărut un articol în tiuk, revista fraţilor Vakulovski. E un “chestionar” la care au răspuns cîţiva prieteni şi sper să mai îmi răspundeţi şi voi, dacă aveţi chef, la cele patru întrebări – http://www.tiuk.reea.net/DOHOTARU.html. Şi promit să nu vă “psihanalizez” cum am făcut cu primii 10.

trozneli de valentine’s day cu C. şi cu mine

Sâmbătă după-amiază, cu biţele în Hoia. Pădure industrială. Nu doar copaci, frunze, nori, ci şi Tetarom, şanţuri în drumuri de la camioane, moloz, sute de peturi. Situaţia e valabilă şi pentru alte păduri din preajma Clujului, cu toate că, recunosc, s-a îmbunătăţit în ultimii ani. Îmi vine ideea unui Valentine’s Day Ecologic, pe care o să îl fac cândva, deşi nu anul ăsta. Îl transpun destul de brut, nestilizat, tocmai în ideea (şi orgoliul) de a face happeningul, nu de a-l “scrie”.

Câteva zeci de ecologişti şi Erasmuşi (beautiful people, cum îmi place mie să le spun) coboară din pădure spre centru cu zeci de peturi şi badoage şi plase pe care scrie “reduceri” şi “cele mai mici preţuri” (ştiu, ştiu, e şi o paranoia de stânga şi pare un atac puţin clişeizat la adresa societăţii de consum, însă dacă din pdv conceptual nu sunt f. original, măcar din punct de vedere vizual să încerc). Peturile sunt legate de corpurile lor cu o sfoară şi se înşiră pe zeci de metri, ca la newly weds, de prin filmele americane. Băieţii sunt reprezentanţii Erei Industriale - îmbrăcaţi ba în haine muncitoreşti, cu cască, ba la costum, sau în parodii de costume, cu serviete în mână. Iar fetele în haine care bat într-o zonă hippie, pot să fie colorate, însă ia sau fusta trebuie să meargă înspre alb, ca să reprezinte ideea de Natură (urăsc faptul că trebuie să scriu cu n mare, în dihotomii atât de largi, doar pentru a fi cât mai demonstrativ, dar no, e happening). Şi ele au prinse şirul de peturi în spate, dar au un pas mai puţin mândru, poate pt că trebuie să mimeze un mariaj forţat. În avangarda clasei eco-chic sunt A. şi C. La ei, peturile şi badoagele din urma lor troznesc parcă mai tare decât la ceilalţi.

Ajung cu toţii în centru, pe Eroilor, la Marele Preot, un bărbat la costum, tot-tot în negru, sclipitor. Un cioclu Armani sclipitor. În jurul lui e o baltă sclipicioasă de pliante: megaoferte la carne de vită, minipreţuri la ciocolată, extrareduceri la rujuri. 

Nu zice nimic, mimează doar cu gesturi largi. Camerele de televiziune îşi îndreaptă toate atenţia spre el, aparatele foto fac click după click, forfotă şi amuzament din partea jurnaliştilor. Oficiază căsătoria, fetele iritate, nu vor. Scoate o baghetă magică şi ele ajung într-o stare de transă. Face un semn către băieţii industriali. La unison, aceştia scot cutia de ciocolată în formă de inimioară. Introduc 5 bucăţi în gura fetelor, acestea cedează complet. Un ajutor al Marelui Preot vine cu inelele, căsătoria e oficiată.

Hm, parcă finalul ar avea nevoie de ajutor. Dar parcă tot ceva mimă, însă dacă aveţi alte idei… shoot!

inca un dor, la rost

„Liberalizarea s-a facut cu un scop, in interiorul (!) sistemului, si n-a fost conceputa sa schimbe sistemul”

- la poveşti cu S.P. - 

Ziceam într-un post anterior că mi-e dor, printre altele de „anii 60, de beautiful people”. Ei bine, despre beautiful people (especially girls) am să vorbesc cu altă ocazie. Cînd ziceam de anii 60, mă refeream, în special la spaţiul american, însă luam în calcul şi cel românesc. Uneori mă întreb de ce mă interesează perioada respectivă şi nu alta, dar îmi dau seama imediat că pun problema cam nerod. De fapt, anii respectivi sunt un simplu pretext ca să aud şi să spun poveşti. Şi mai cred că o poveste interesantă nu o faci doar din condei, ci, te documentezi ani în şir, vii şi revii asupra ei (şi cu toate acestea, nu trebuie să fie neapărat o preocupare obsesivă, maniacală).  

S.P. este născut în jurul anului 1950. E mai timid, nu a vrut să-şi dea numele. E una dintre puţinele persoane care a avut răbdare să parcurgă atent studiul meu despre mişcările contestatare în SUA anilor 60 şi să îmi ofere nişte sugestii interesante. Îi mulţumesc încă o dată pentru criticile sale constructive. Sper să vă pară interesante răspunsurile oferite de dînsul la chestionar (a preferat chestionarul în locul interviului face to face), căci multe dintre opiniile sale merg contra curentului. 

1. Care sunt primele lucruri (sintagme, imagini, nume) care va vin in minte in legatura cu anii 60?

Bob Dylan, Razboiul din Vietnam, hippy… 

2. Daca ar fi sa construiti un tablou al acelei perioade ce elemente ati introduce? 

Cred ca Razboiul din Vietnam si cursa inarmarilor nucleare, mai ales intre SUA si URSS, domina perioada. Teama de un razboi atomic mondial a fost neasemuita. De aici si multele manifestatii pt. pace, congrese, conferinte, ascensiunea stingii. Fenomenul hippy a fost… mai degraba marginal. Important mai ales pt. SUA (lua vederea, cum s-ar zice), s-a raspindit rapid – mai ales in ce priveste formele exterioare, muzica, jeansii si parul lung, dar nu si ideologia, dar… nimic important de fapt … 

3. Cum va situati in raport cu perioada? Ce simboluri, elemente ati prelua, ce anume ati respinge?

Eu, personal? Pe mine m-au interesat dintotdeauna istoria, politica, lupta pt. dreptate sociala. Nu am preluat nimic din SUA in afara de parul lung care imi placea si imi place si azi. Blugii erau extrem de scumpi, adusi de cei ce aveau relatii in Occident si nu mi-au placut niciodata – pantaloni de vacari! Era sa uit! Perioada anilor 60 a fost si cea a decolonizarii Africii! Miscarea de eliberare de sub jugul colonialismului era in plin avint si ma bucuram de fiecare tara care se elibera. Citeodata trebuia cautata pe harta, urmaream evenimentele, luptele pentru noua putere, amestecul fostilor colonialisti printre mercenari straini, asasinarea lui Lumumba … A fost o perioada de efervescenta politica deosebita. 

4. Perioada 1964-1971 este perceputa ca o perioada de liberalizare a comunismului în Romania. Cum ati intrevazut in plan personal aceasta schimbare a societatii?

Nu cred ca a fost o „schimbare” atunci! O deschidere, o modificare de perceptie, de suprafata. S-a incetat a se mai vorbi, de ex., de atitudinea politica a lui Goga, Eminescu, Blaga, Iorga etc., considerindu-i doar oameni de cultura, curatindu-i de pacate … Si apoi, „liberalizarea”, adica preluarea unor elemente specifice capitalismului, a tot continuat in pasi mici, pina … s-a ajuns la diluarea socialismului si revolutia pro-capitalista din 1989 si la frumusetea de societate de azi. 

5. In ce sens s-a imbunatatit invatamintul liceal si cel superior? Ce lecturi v-au marcat in acea perioada?

„S-a imbunatatit”? Oare? A existat un spor de informatie, de acces mai liber, de posibilitati accentuate de discutie asupra unor subiecte. Oarecum pozitiv fata de perioada de dinainte de 60, cind era o atmosfera destul de inchistata, dar revolutionara. Apoi s-a renuntat la spiritul combativ si lumea a inceput sa traiasca bine. Pericolul capitalist parea departe si oamenii au uitat pina la urma de el… pina a revenit. Cu somaj, cu cresteri de preturi, cu criminalitate si prostitutie, cu cinismul si aroganta patronilor, cu legile calcate in picioare…Mie mi-a placut mult sa citesc si am citit tot felul, mai ales istorie si ceva stiinta. Eu mi-am format o conceptie mai degraba stiintifica, larg deschisa spre literatura, cultura in general, spre valorile progresului social. Am citit mult, mai ales in facultate, diverse lucruri –filozofie, arta, istorie, literatura, dar si „Magazinul istoric” si „Lumea”, reviste la care am fost abonat inca din liceu multi ani de zile. 

6. Cum va petreceati timpul liber? Care era atmosfera din locurile frecventate de studenti? Ce muzica se asculta si ce filme erau vizionate la TV şi cinema?

Cum v-am zis, eu am citit destul de mult, am avut mult de lucru in facultate – si am facut-o cu placere. Am vazut multe filme bune, care veneau si la noi, cu o oarecare intirziere, am vazut toate piesele de la Teatrul National, am fost la concerte de tot felul, inclusiv la Phoenix, care mi-au placut mult mai putin ca Sfinx-ul, mai elaborat, mai putin facil. Aveam pic-up si o multime de placi. Pe cele occidentale n-am avut niciodata bani sa le cumpar, desi se gaseau, aduse din Iugoslavia ori prin pachetele celor cu relatii in afara. Stateam ore intregi la discutii pe teme diverse – cultura, politica, istorie, razboi – la cite o cafea ori un coniac, care se mai gasea atunci si la cofetarie. 

7. Care erau limitele perioadei de deschidere? De ce credeti ca a esuat mini-liberalizarea comunista?

„Liberalizarea” s-a facut cu un scop, in interiorul (!) sistemului, si n-a fost conceputa sa schimbe sistemul. Nu cred ca a „esuat”. Dimpotriva, cred ca s-a considerat ca s-a mers prea departe, dincolo de intentiile initiale si a fost intrucitva oprita. 

8. Cum ati resimţi perioada următoare enuntarii Tezelor de la Mangalia? 

Drept sa va spun, nu mi-a parut deloc rau de oprirea avalansei de filme americane politiste si western proaste, cu o multime de morti si un dispret total pentru viata umana si nu mi-ar parea rau nici azi daca acest lucru s-ar face. Dar … au revenit in scurt timp. N-a fost rea nici promovarea muzicii, filmului, culturii autohtone, in detrimentul celei straine. In Romania  o minune nu tine decit 3 zile. .. Au fost anuntate niste schimbari relativ mari, care in practica au fost mici ori nesemnificative. Si au durat destul de putin. 

9. Credeti ca decada anilor 60 are o specificitate, o substanta deosebite fata de alte decade? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?

Poti, daca vrei, sa decupezi orice perioada si sa-i gasesti caracteristici. Pina prin 1960-62 a durat, s-a manifestat perioada proletcultista, in forme din ce in ce mai vagi. Dupa aceasta tonul si-a mai redus din virulenta si s-a trecut la o perioada mai calma, de constructie. Au fost construite multe fabrici, locuinte, spitale, nivelul de trai a crescut in mod simtitor, literatura a luat un avint considerabil. Tara a inceput sa arate altfel si americanii si-au pierdut speranta intr-o revenire grabnica a capitalismului la noi si infringerea sistemului socialist. Oamenii aveau incredere in sistem, in partid, munceau si invatau de zor – toti vroiau sa faca scoala, sa aiba o calificare, sa se mute la oras, la bloc. Ar fi multe de spus si niciodata suficient. 

ps

Sxxx Pxxx: Bine. Eu am niste pareri “putin” diferite, dar … exista si asa ceva, poate ca nu stii! Cei ce aveau atunci blugi erau cei bogati!
Sxxx Pxxx: sper sa nu modifici textul!?
adi dohotaru: nu
adi dohotaru: interesant, nu stiam chestiunea asta
adi dohotaru: ma gandeam ca sunt mai scumpi, dar nu neaparat destul de greu de procurat
Sxxx Pxxx: Puteai face rost de ei. Veneau sirbii la Timisoara si aduceau. Aveam amici care se duceau regulat la Timisoara la tirg dupa blugi si discuri. Legat de discuri, eu am avut – doar cu imprumut – un Jimmi Hendrix si un Beatles iugoslav.
Sxxx Pxxx: Ori de la shop, pe dolari! Erau care aveau legal. Pe unul l-au arestat la mare ca avea 6 dolari.
Sxxx Pxxx: in 1969 eu am lucrat citeva luni ca mic functionar. Aveam 900 lei pe luna, iar o pereche de blugi erau 300.
adi dohotaru: oau, imens
adi dohotaru: sau foarte mic salariul                                                    

ordinea unei seri bune

radio transilvania: La ce anume nu poti renunta in viata de zi cu zi? Opinia ta o astept la “Seara cu noi”! Buna seara!
adi dohotaru: tigari, bautura, fete frumoase (cateodata e chiar ordinea unei seri bune)
adi dohotaru: apoi, carti, filme, miscare
adi dohotaru: cafenelele din centrul Clujului… e curios ca mi le inchipui goale acum, imediat dupa deschidere
adi dohotaru: ar fi tare multe – baschet la bustul gol in Babes, picioarele bronzate ale unei fete intr-o fusta scurta (hm, poate sa fie si lunga fusta si doar eu sa stiu ca sunt bronzate), rasfoitul revistelor, cafele (adesea ma trezesc buhait, cu pungi sub ochi, iar o cafea imi netezeste efectiv fata… cosmeticalele mele)
adi dohotaru: apoi, muzica usor depreso (neil young, de pilda, cu guitar solo 5 imi vine in minte)
adi dohotaru: alergarile, mult mai rare acum, prin paduri cand vedeam uneori iarna caprioare
adi dohotaru: ioi, n-as renunta in veci la zambetul stirb al nepotului meu Timi de 7 ani
radio transilvania: ms
adi dohotaru: cu pla

alt dor, la rost

Duminică, pe la amiază. Mă apuc de curăţenie prin cameră. Dau de un Exi(s)T din 2004 (nr. 5). Şi pentru că tot pomeneam în fugă de Ilie Rad într-un post anterior despre doruri, îmi atrage atenţia articolul meu cu supratitlul DeRADizarea continuă (cu referire la campania colegilor mai mari de la Jurna). Titlul a făcut vîlvă atît printre studenţi, cît şi printre profesori pentru „neruşinarea” lui: Impotenţi intelectual la catedră. În ochii unor profesori articolul e taxat drept un atac la persoană. Ce-i drept, abordarea e  mai puţin obiectivă. În text prezint citate din mai multe articole de-ale lui Ilie Rad pentru a demonstra incapacitatea si provincialismul intelectual al profesorului Rad.  

Şi atunci de ce mi se făcuse dor de el? Păi, nu ştiu foarte exact, poate mă apucase nostalgia, acum cînd duc o viaţă mult mai straight, după perioada „revoluţionară” şi „romantică” din facultate (cînd mă ironizam spunînd că sunt un fel de Che Guevara în vacanţă). Tonul este pe alocuri de pamflet, oarecum hormonal, însă excesele sunt bine temperate cu citate din „operă”. Spicuiesc din articol: 

„Dl. Rad a condus într-o vreme o revistă ce se vroia studenţească. Astfel, în nr. 2 al fiţuicii Reporter din 2000 red.-şef şi fondatorul scria ce ştia el cel mai bine, adică despre o problemă de mare interes pentru studenţi, cu un titlu foarte gazetăresc ce atrage imediat atenţia: Ordinea cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. Şi pentru că dl. Rad predă un atelier de presă scrisă ştie că prima frază trebuie să-l capteze pe cititor şi să-l racordeze la subiect, aşa că începe profetic: Preliminarii. Topica este acea parte a gramaticii şi a stilisticii, care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor şi a propoziţiilor în frază. În gramatica şcolară, problematica topicii este prea puţin studiată. Doar la sintaxa frazei se fac unele menţiuni sumare, expediate la sfîrşitul informaţiilor despre fiecare propoziţie subordonată”.  

În continuare arăt că majoritatea articolelor profesorului publicate în ziarul Adevărul de Cluj sunt un nesfîrşit pomelnic de nume, funcţii, comitete şi comiţii, majoritatea irelevante pentru cititorul mediu. Dau ca exemplu un text din cotidianul amintit în care pe două coloane jumătate din trei (!) sunt pomenite doar titlurile şi cărţile unui profesor bucureştean practic necunoscut. Finalul articolului e antologic, în tradiţia ploconelii şi festivismului autohton: „De peste crestele Carpaţilor permiteţi-ne să vă urăm un sincer şi călduros La mulţi ani!”.

Susţin că profesorul Rad nu greşeşte flagrant în opiniile sale, ci devine pur şi simplu irelevant în ceea ce spune, astfel încît studenţii nu au ce învăţa de la el, doar dacă nu sunt extrem de pasionaţi de teme lingvistice: „Ne poate mira, în schimb, cum poate un om să cadă în derizoriu datorită problematicii pe care o dezbate, datorită importanţei pe care o acordă lingvistei Laura Vasiliu care „a dat următorul exemplu: Conferinţa miniştrilor afacerilor externe de la Geneva ai celor patru puteri, unde atributul prepoziţional de la Geneva, aşezat prea departe pentru determinantul său, conferinţa, duce la înţelegerea că e vorba de… miniştrii de la Geneva! La fel se poate glosa pe marginea expresiei rezerva României de sare”.” 

Exemplele abundă în acest sens, nu sunt scoase din context. Conchid pesimist că Ilie Rad pare un caz tipic de parvenit universitar care a apărut după 1989, ca urmare a expansiunii universităţilor. Pare un fel de birocrat al gîndirii, genul de universitar care îşi derivă prestigiul din funcţia pe care o deţine şi conchid că: „din păcate sunt puţini studenţi care doresc să rişte şi să demaşte impostura acestor profesori”.

Deoarece contestaţiile noastre nu au cum să vină pe un teren virgin, ne „trădăm” în fiţuica studenţească sursele intelectuale, căci Exi(s)T mai conţine un articol despre revista studenţească NU (Napoca Universitară) constituită la începutul anilor 1990. A ajuns la un moment dat să se vîndă în aproape 100.000 de exemplare în vremuri cu mare foame politică. Programul ei era de dreapta, vehement antifesenist. Bianca Felseghi, autoarea materialului, spicuieşte din sloganele nr. 1 al revistei unde găsim declaraţii impetuoase: „NU oportunismului cu rînjet de patriotism!”, „NU denaturării şi schilodirii cuvîntului Libertate!”, „NU pseudodemocraţiei şi pseudodemocraţilor!”. Pe altă filieră, de stînga, deconspirăm altă „sursă”. Publicăm pe fiecare pagină (stînga sus) cîte un slogan din perioada şaişoptistă pariziană: „Viaţa e în altă parte”, „Cu cît fac mai multă dragoste, cu atît mai mult doresc să fac revoluţia, cu cît mai mult fac revoluţia, cu atît mai mult doresc să fac dragoste!” sau „Imaginaţia şi inventivitatea la putere!”.  

oimn – “overheard” in my newspaper

mica publicitate: COLECŢIONAR de articole / obiecte de bere doresc să iau legătura cu alţi colecţionari, în vederea înfiinţării unui club al colecţionarilor de bere. Tel. 0752-347.323