doho, nebunul satului media

[Interviu, motivatii ale protestului: http://video.clon.ro/video/37963/protest-inedit]

A mai trecut un protest. Văd că am un ritm de un protest stradal pe an, ceea ce e îndeajuns să mi se lipească o etichetă de protestatar ( = neapărat un tip isteric, dus cu pluta, ranchiunos, coleric, care nu ştie dialoga şi negocia, avid de publicitate). Mă bucur că au venit colegii din presă şi le mulţumesc pe calea asta. Era fain dacă erau mai mulţi participanţi. Au fost vreo 20 de prieteni şi susţinători, dar s-au cam speriat de obiective şi s-au risipit prin piaţă. De aici, senzaţie de lipsă de participare, reală până într-un punct. Fain că au venit Cătălin Ştefănescu, Vasile Dâncu (invitat în calitate de  profesor şi bun analist media şi nu de politician cum interpretează lumea) şi Ovidiu Pecican (apărut, din păcate, la spartul chefului). O relatare faină, simpatetică, în Clujeanul găsiţi AICI!

Mulţumesc Clujeanului pentru pozele astea!

Intraţi aicea dacă vreţi să vedeţi ceva poze:

http://www.citynews.ro/all_galery.php?aid=24555&pid=53238

Alte poze de la Mihai Prodan, căruia îi mulţumesc şi sper să îi treacă supărarea pe mine.

Hm, sper că eram relativ coerent la interviuri că eram o ţâră emoţionat, aşa costumat în ţăcănit media şi cu mască de gaze ca să avertizez că trăim în mediu toxic, deşi nu avem sporuri de toxicitate.

Viaţa e în altă parte…

invitaţie la protest!

Vineri la ora 13 o să fiu alături de câţiva prieteni (dar şi alături de câteva personalităţi din Cluj) în Piaţa Muzeului ca să protestez la adresa media. Vă invit şi pe voi! E un protest ghiduş, hapening, flash mob sau cum s-o numi. Mă costumez într-un Sisif mediatic şi trag după mine mai multe televizoare, monitoare, stive de ziare, radiouri, legate între ele de nişte cabluri. O să îmi fie greu să le aduc prin centru de pe str. Horea, din dreptul Facultăţii de Litere, până în Piaţă, dar sper să mă descurc. Mă pornesc la 12.30. Motivele protestului le găsiţi mai jos: 

“Doho, Sisif mediatic, cară gunoul informaţional al lumii…

 

Motto: Gunoieri informaţionali din toate redacţiile Clujului, uniţi-vă!

 

Am fost condamnat să car la nesfârşit, fără salvare, junk-ul informaţional al lumii. Televiziune, radio, ziare, reviste, net. Gunoaie sunt prezentarea continuă, galopantă a tuturor banalităţilor, crimelor, accidentelor, frivolităţilor mondene. Tot gunoaie sunt sastisirea publicului cu oameni politici ciungi de viziune, cu vorbăria despre bani şi lipsa lor, cu evenimentele culturale ponosite. Nu există selecţie în Evul Media, doar producţie. Adesea, gunoaiele nu sunt subiectele în sine, cât anularea lor prin viteza cu care sunt prezentate, fără pic de meditaţie asupra situaţiei şi prin modul facil de a nara un subiect, care prostituează ideea de poveste. Gunoaiele vin pe bandă rulantă, informaţia nu se reciclează, doar pentru că dispare de pe scroll. Ea adăstează în creierul nostru.

 

Soluţii pentru jurnalişti? Restricţionarea producţiei de flecăreli politice, mondene şi sociale, lupta cu şefii pentru a nu mai prezenta toate tâmpeniile, greva! Soluţii pentru public? Boicotează media, fii tu propriul jurnalist! A, şi mai citeşte o carte.”

 

…

 

Voi motiva la faţa locului, în Piaţa Muzeului, şi într-un discurs mai jurnalistic motivele protestului, cu trimitere directă la campania electorală. Deşi, în acelaşi timp, nu îmi propun să politizez protestul, pentru că nu astea sunt supărările mele principale. De asemenea, vor exista declaraţii de completare, de susţinere şi din partea unor buni cunoscători de presă, prezenţi la protest.

 

Referitor la ultima parte, propoziţia cu cărţile! Încerc să nu fiu doar un moralist, vreau să dau o dimensiune practică “hapeningului”. Nu există, bineînţeles, nicio o obligaţie pentru participanţi să vină cu o carte pe care o apreciază, însă ar fi de dorit. Am fost deja la o întâlnire la care necunoscuţi iubitori de carte făceau schimb de cărţi între ei, povesteau de un autor sau altul (http://schimbdecarti.ro/)… Participanţii la protest fac schimb de volume între ei, la liberă alegere şi motivează celui interesat de ce e faină cartea. Eu am să vin cu o carte de jurnalism scrisă bine. O să acordăm prioritar interviuri jurnaliştilor care vin cu cărţi să facă schimb. Ne vedem!

Corpuri mângâiate cu vorbe

Corpuri de femei mângâiate cu vorbe în cafeneaua Insomnia, joi, 30 octombrie, de la ora 18.00. Absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi a unui masterat la Facultatea de Litere din UBB, Maria-Magdalena Diaconu citeşte din cartea sa de debut: Discursul corporalităţii în romanul feminin contemporan, Editura Casă Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2008. Sunt analizate cărţile prozatoarelor: Marie Darrieussecq, Marie Nimier, Helene Duffau, Amelie Nothomb, Aglaja Veteranyi, Annelis Verbeke, Cecilia Stefanescu, Ruxandra Cesereanu, Ioana Bradea, Ioana Baetica, Nora Iuga, Dora Pavel, Ana Maria Sandu. Cafeneaua literară face parte din proiectul Serile de literatură de la Insomnia, în colaborare cu Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor. Vor fi de faţă la întâlnire Vlad Roman şi Lavinia Braniste, din partea editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, alături de gazde: scriitorii Szantai Janos şi Francois Breda.

 

 

Observaţi tonul meu machist din titlul postului. Cartea nu ştiu în ce măsură mângâie corpul, dar sper. De aia şi merg la eveniment, nu doar pentru că Magda mi-a fost colegă la Jurna şi Litere. Să vedem, până acum doi din cei trei intraţi cu 10 la masterul cel mai bun de la Litere (cu Braga, Borbely, Cesereanu, Muthu, Codoban, Pecican, Cordoş etc.) am scos carte, din ce am produs prin şcoli. Bună, rea, depinde de voi să apreciaţi… Îl aşteptăm pe al treilea, Radu Toderici, că văd că îi mai întârziat şi îi e cam lene să scrie.

 

Asta e, bre, nu am prins “debutul” la USR că se consideră că aş scrie pe istorie mai degrabă, nu într-o zonă de “litere”. Nu-i nimic, posteritatea mă va absolvi! Ori asta, ori eul meu tocmai ejaculează!

Un parc de clasa a III-a

Ăsta e titlul pe care l-am dat articolului, nu cel din ziar, pe care îl găsiţi AICI! Şi titlul din ziar e ok, dar al meu e parcă mai bun. Pe viitor urmăresc să fac o petiţie, alături de alte ong-uri şi instituţii interesate să trăim într-un mediu mai respirabil, în care să propunem Primăriei clujene să preia Parcul Feroviarilor de la SNCFR şi să îl transforme astfel încât să devină un loc de petrecere a timpului liber, cu o mică pistă de alergare, terenuri de baschet în locul ruinelor care nu sunt captate aici în poză, hinţi şi topogane şi câte şi mai câte…

Puncte, puncte că trebuie să îmi trag răsuflarea, am obosit. Îmi vine în gând să spun: “Duceţi-vă în pizda mă-tii, băi, vecini ai parcului că nu faceţi nimic, duceţi-vă în pizda mă-tii autorităţi, instituţii şi palate pentru că aţi permis ca comunităţile noastre cacofonice să se schimonosească urbanistic în halul ăsta, duceţi-vă în pizda mă-tii, jurnalişti, pentru că meseria voastră a devenit inutilă şi astfel de articole nu provoacă participare publică, ci doar vorbăria inutilă despre ineficacitatea autorităţilor şi a societăţii civile”. Hehe, dar cum sunt politicos şi încrezător, nu am să spun toate astea, le las doar în gând. Ăsta e head-ul articolului:

În Cluj, există o nevroză generală legată de lipsa spaţiilor verzi. Oraşul e asfixiat de construcţii, ridicate dintr-o proastă gestionare urbanistică a autorităţilor locale. Deşi oraşul dispune într-o locaţie centrală de un teren de 5, 5 hectare, adică Parcul Feroviarilor din Piaţa Abator, acesta e lăsat în paragină de ani de zile. Căile Ferate Române sau Primăria nu se grăbesc să investească în parc, după cum societatea civilă nu face presiuni asupra autorităţilor pentru schimbarea situaţiei în zonă, în ciuda văicărelii publice despre sufocarea cu betoane a oraşului.

Cred că este al treilea parc din Cluj ca mărime şi este situat relativ în centru. Şi totuşi atâţia ani l-am lăsat în paragină. Mi se pare descalificant pentru o comunitate cu pretenţii de trai bun, cum are Clujul. Mă pansez cu Bon Iver.

Doho recomandă

Sunt nişte ştiri pentru Cetăţeanul Clujean pe care le pun cu un intro pe blog. De ce? Pentru că îs relevante, deşi le expediez lacunar în ştiriuţe de nici 1.000 de semne. Apoi, pentru că am participat până acum la aproape 10 marşuri şi am impresia că mişcarea bicicliştilor este singura mişcare protestatară (light) şi de opoziţie coerentă a societăţii civile din Cluj. În fiecare lună 100-150 de clujeni se întâlnesc şi revendică un aer mai curat, un oraş mai sănătos, oameni mai frumoşi. Chestia asta o să o sprijin până când tastele mi se vor toci, până când cuvintele se vor edulcolora şi vor îmbătrâni în tonul lor didactic.

 

Cât despre documentarul „Duşmanul duşmanului meu” despre măcelarul nazist Klaus Barbie… Povesteam cu o amică franţuzoaică, Solene, că merg la un doc. Ea având sânge evreiesc spunea că nu are cum să perceapă un astfel de film altfel decât emoţional, că i-ar fi greu să empatizeze cu un torţionar nazist, că ar încerca să îl transforme într-o bestie şi că astfel ar rata filmul. Eu îi spuneam că, la cât de insensibil am devenit datorită limbajului mediatic, cu violenţele live de la tv, o să percep doc-ul într-o manieră istorică, raţională, interesată mai mult din punct de vedere profesional. Nu a fost deloc aşa, plângeam ca la o sacharină hollywoodiană, atâta doar că încărcăturii emoţionale specifice filmelor de ficţiune, uşoare au ba, i se adăuga o încărcătură faptică şi morală cum rar am văzut la un documentar (în ciuda temei oarecum tocite a şoahului evreiesc – sună cam politically incorrect, dar asta e). Deci, vi-l recomand cu cea mai mare căldură pentru excelentul echilibru de informaţie şi naraţie (cu accent, totuşi, pe ultima parte!). Rolul regizorului e cu atât mai semnificativ cu cât protagonistul principal nu mai trăieşte şi trebuia restituit doar prin intermediul mărturiilor supravieţuitorilor şi cunoscuţilor, al fotografiilor şi cu ajutorul câtorva filmări răzleţe.

 

Bicicliştii pedalează pentru un oraş curat

 

Bicicliştii clujeni protestează la Marşul Bicicliştilor pentru un oraş mai puţin poluat, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17.00, în Parcul Caragiale. Acţiunea de sâmbătă are, ca şi celelalte ediţii, atât un rol de socializare între biciclişti, dar şi rolul militant de creştere a vizibilităţii bicicliştilor în faţa publicului. Traseul pentru ediţia din luna aceasta este: Parcul I. L. Caragiale – str. O. Petrovici – str. Emil Isac – str. Petru Maior – P-ţa Lucian Blaga – str. Napoca – Bd. Eroilor – P-ţa Avram Iancu – str. Cuza Vodă – str. I. P. Voineşti – str. Decebal – str. Burebista – P-ţa Gării – str. Horea – str. General Dragalina – str. O. Goga – str. Garibaldi – str. Uzinei Electrice – Aleea Stadion – str. Iuliu Hossu – str. G. Bariţiu – Parcul I. L. Caragiale.

 

 

Duşmanul duşmanului meu

 

Documentarul „Duşmanul duşmanului meu” (coprod. Franţa / Marea Britanie), în regia lui Kevin McDonald, rulează de vineri, 24 octombrie, la cinema Arta. „Îl cunoaştem pe nazistul Klaus Barbie, şeful Gestapoului şi „măcelarul din Lyon”, torţionarul lui Jean Moulin (erou al Rezistenţei Franceze), condamnat în 1987 la închisoare pe viaţă pentru crime contra umanităţii. Dar agentul Barbie care lucra pentru serviciile secrete americane? A fost teribilul şef al Gestapo-ului in Franţa şi a trimis la moarte mii de oameni. Crimele sale n-au fost judecate decât după 40 de ani. Între timp a lucrat pentru CIA, a participat la capturarea lui Che Guevara şi visa să înfiinţeze al  patrulea Reich în America de Sud”, spun distribuitorii filmului despre ofiţerul nazist. Program: 14:30 – 17:00 – 19:30 – 22:00.

 

 

 

Topul subiectiv al presei clujene

Am nevoie de nişte repere profesionale, preferabil cât mai proxime. Vorba lui Hendrix: There’s to much confusion… De aceea, m-am gândit la un top subiectiv, personalizat al jurnaliştilor clujeni pe care îi prefer. Ierarhiile topului sunt asumat artificiale. E o joacă, mai degrabă… Am întrebat via messenger şi alţi jurnalişti pe cine admiră. E nevoie, cred, şi de exerciţii de admiraţie, nu doar critice. Am primit mai multe tipuri răspunsuri. Câteva dintre ele sunt publicate mai jos. Foarte mulţi mi-au spus în glumă că se preferă pe ei înşişi. De la al 5-lea răspuns în sensul ăsta, nu mi s-a mai părut deloc amuzant. Semn de narcisism şi de confuzie a valorilor.

 

Un alt tip de răspuns, chiar mai dezamăgitor, e că jurnaliştii nu preferă pe nimeni printre colegii de la Cluj. După ce am mai insistat cu unii, am obţinut niscai răspunsuri. Interesantă în acest sens e discuţia cu ştiristul Dan Izvoreanu de la Radio Cluj.

 

Nu apar non-jurnalişti pentru că răspunsurile pe messenger ale amicilor mei sunt cvasisimilare: am ieşit jurnalistul lor preferat! Dar ar trebui să scot ! pentru că am ieşit pe locul I din simplul motiv că nu cunoşteau, la prima vedere, vreun jurnalist care să se remarce în presa clujeană. A patra putere! Mda… Aştept topul vostru! Poate aşa vă daţi seama de la cine aţi vrea să furaţi mai multă meserie sau, pur şi simplu, pe cine respectaţi, într-o profesie care vorbeşte mai tot timpul direct sau indirect despre principii, legi, morală, dar unde dispreţul e atât de generalizat (ca dovadă numărul mare de respondenţi care spuneau că nu preferă pe nimeni).

 

Aşadar, topul meu (afectiv):

1. Dan Curean (directorul de imagine din TVR, fost profesor de-al meu de la Jurnalism): pentru reportajele lui scurte despre minorităţile naţionale bune de dat oricând pe Discovery la short films, pentru colaborările cu cel mai bun om de film din Cluj – Robert Lakatos (nu-l ştiţi pentru că sunteţi analfabeţi!), pentru zecile de reportaje cu o imagine atent lucrată, pentru că mi-a transmis, alături de alţii, pasiunea pentru documentar.
2. Echipa Garantat 100%. Deşi sunt mai mulţi în echipă, i-aş numi acum doar pe Cătălin Ştefănescu, Radu Puşcaş şi Ovidiu Pop. Reportajele despre oameni excentrici erau dintre cele creative şi mai experimentale formule narative din presa clujeană. Şi erau şi superhaioase, fără pretenţii „telectuale”. Cred că aşa ar trebui să arate o tv de calitate.
3. Ruxandra Cesereanu şi Miruna Runcan & Buricea-Mlinarcic: pentru că au făcut şcoală la Jurnalism, pentru reportajele pe care le-am realizat sub ghidajul lor, ba că erau cu români „înghesuiţi” la bloc ori marginali, ba cu alţii, mineri sau fii de mineri plecaţi la muncă în străinătate. Proiectul întins pe trei ani al unor reportaje şi schiţe de teatru despre migraţia forţei de muncă în străinătate, realizat de studenţi la Jurnalism şi de la Teatru, a fost nominalizat chiar la premiile UNITER acum vreo doi ani, însă prof. Runcan s-a retras din concurs, alături de alţi nominalizaţi, în urma unor neînţelegeri cu membrii ai juriului. Uitându-mă retrospectiv, îmi dau seama că abordările mele în scrieri sau ale altora erau mai stângace, însă cu încă vreo 5-6 profesori de genul acesta la Cluj ar fi fost realmente o şcoală bună.
4. Ovidiu Pecican: grafomanul meu preferat din Cluj. Am spus-o şi cu alte ocazii: e cel mai viu intelectual oral din Cluj. Are cea mai bună emisiune culturală din Ardeal. E vorba de Clujul trăit de la NCN. Ar trebui să fie preluat de TVR, însă am impresia că le e frică de un om de calitate, că le arată apoi că sunt mediocri prea mulţi dintre ei. A, are şi editoriale bune, răsfirate prin presa locală. Însă, cum scrie prea mult, parcă substanţa lui verbală nu e întotdeauna atât de concentrată.
5. Tudor Runcanu & vechea echipă CD Radio. Pentru că dădeau muzică de calitate. Pentru că atunci când stăteam cu fosta mea prietenă din liceu într-o grădină imensă din Andrei Mureşanu nu mai îmi amintesc ce cărţi citeam, dar îmi amintesc vocile şi muzicile de la CD Radio.
6. Sergiu Vaida. Pentru că e cel mai cunoscut entertainer din Cluj, iar emisiunea lui de muzică populară e foarte audiată şi bună. Cum? Nu e jurnalist? Nu există o fişă de post pentru asta. Jurnaliştii sunt doar cei care practică investigaţii, scriu despre subiecte „serioase”, politice, bla bla… E un excelent amfitrion, are simţul umorului şi se pliază perfect pe publicul lui.

 

Lista ar putea continua. Mă opresc însă aicea. Observ că am ales jurnalişti „narativi”, nu „investigativi”. Cred că o presă bună de investigaţie există în ţări occidentale, unde respectul pentru lege e generalizat. La noi, însă, generalizată e ocolirea legii. Atunci şi jurnalistul, mai degrabă, pedalează în gol.

Sergiu Bozintan (a lucrat in presa, la TVR Cluj, Dep Tehnic): N-am top de presari ca nici ziare demult nu mai cetesc… doar rar adica… da’s 2 care’mi plac din mass media locala: Oana Buzatu (da’ s’a casatorit si nu stiu cum o cheama acum) si, bine’nteles ;;), tu mai adriane mai ). sau Dodo Runcanu … da’ el nu mai “activeaza” parca…

 

Codruta Simina – Mihnea Maruta, pentru ca am lucrat cu el si am avut sansa sa invat presa intr-o redactie libera. si cand spun libera ma refer la ceva ce astazi nu mai exista in Cluj. Pentru ca nu face niciodata rabat de la principii si mai ales pentru ca stie sa faca o echipa (un alt lucru care astazi nu mai exista in redactiile din Cluj), dar si pentru ca este un adevarat profesionist. Bianca Felseghi – pentru ca are cele mai “freshy” subiecte, in sensul ca stie sa rupa monotonia subiectelor de gen eveniment cu chestii destepte, dovada ca stie sa-si gandeasca subiectele. si mai ales, ca ideile subiectelor ei sunt ale ei, o alta chestie tot mai absenta prin redactiile din Cluj. o “mentiune”: Adrian Demian Groza, care nu e tocmai jurnalist, insa scrie niste editoriale la Ziua de Cluj, pline de bun simt.

 

si ar mai fi grupul de tineri de la Ziua de Cluj, in frunte cu Vlad Alistar (ma refer la Denis Barabas, Patricia Fedorenco) care sunt isteti si promit, atata timp cat nu intra in cooperative si invata meserie de la sefii directzi, nu aia mai mari:)). as mai zice ca, in principu, prefer oamenii care umbla teren celor care scriu tembelisme de la calculatorul de acasa sau debiteaza “teorii mondiale” pe la televiziuni de cartier.

 

Rodica: sa zicem Horea Soica, Cristi Todea, Madalina Mocanu, si da, as vrea sa apar ca anonim, sa nu se supere colegii
adi dohotaru: ok. o motivatie?
adevarul: Madalina Mocanu – face fata bine, zic eu, la o virsta tinara si la un job cu responsabilitati. Cristi Todea – mi-a fost coleg, e un tip misto, lucreaza profesionist. si Horea la fel, e in bransa de mult timp si e profi.

 

Mihai Goţiu: a nominalizat cam toată fosta redacţie de la Clujeanul, de acum 5-6 ani (pomenesc un nume – Alin Fumurescu!)

 

Sergiu: iti dau trei nume care se termina toate in –an. Hurezean -> reportaje. Padurean-> pt usurinta cu care improvizeaza si chiar pare documentat (zau, imi place). Prodan -> ca-i comunist, da bataios.

 

Anonimus – Tibi Farcas, implicat. Ion Muresan ca editorialist. Ruxandra Hurezean, pentru reportajele de pe hotnews.

 

ioana oros: eu ma propun pe mine. de ce? pentru ca ma trezesc la ore imposibile (6 jumate) sa ajung la redactie

adi dohotaru: iui, de ce?

ioana oros: pt ca avem ziar de seara. adica trebe facut pana la 12

adi dohotaru: my god, asta e proiectul la adevarul?

ioana oros: da!

adi dohotaru: n-o sa mearga

ioana oros: deci pe mine ma apreciez cel mai mult

adi dohotaru: seara ii pt tembelizor ca e obositi romanii

ioana oros: da is stiri usoare. e gandit cum trebe. numai ca noi… saracii

adi dohotaru: si in afara de tine?

ioana oros: trebe un ziarist clujean?

adi dohotaru: da

ioana oros: eh… nu am asa ceva

adi dohotaru: de la cine inveti, tu?

ioana oros: am invatat de la Cipri Rus

adi dohotaru: no, si el nu merge?

ioana oros: ba da.. dar e la bucuresti acum

adi dohotaru: dar e ok, ideea e ca a activat in presa in cluj timp indelungat

adi dohotaru: si mai da-mi un nume in afara de rus

ioana oros: ti-as da unul.. la sens opus

adi dohotaru: hihi. ala ii pt alt top

ioana oros: altul nu am

adi dohotaru: na, bun, atuncea citez motivatiile de pe mes?

ioana oros: daca le incluzi intr-un context lejer, la fel ca discutia dp mess, atuncea da

adi dohotaru: oki, pai ii lejera

adi dohotaru: vezi ca esti narcisista ca toti ziaristii, jumate s-au propus pe ei insisi

adi dohotaru: inclusiv io ma lupt acuma daca ma bag in top sau nu. adevarul e ca am fost nominalizat de prieteni, care nu stiau niciun alt ziarist in cj

ioana oros: te-ai scos atunci

adi dohotaru: clar

 

Dan Izvoreanu: nu prea citesc ce scriu jurnalistii clujeni. deci nu ma pot pronunta. si e prea general… presa scrisa/ radio, tv? is multe domenii

adi dohotaru: nu. e un singur domeniu. diverse specializari. dincolo de specializare, e povestea relevanta si capacitatea unui jurnalist de a o formula. topul nu e general, ci artificial, ca orice top. dar e o joaca, nu e necesara atata precautie. multi s-au votat pe ei insisi

Dan Izvoreanu: si atunci ce relevanta are?

Dan Izvoreanu: la ce foloseste?

adi dohotaru: pai, ii pt blogul meu. entertainment, i guess

Dan Izvoreanu: pierdere de vreme i guess

adi dohotaru: hihi. asa e, e aiurea. dar jurnalismul cum il percep e pierdere de vreme placuta. mai ales daca povestile sunt bune. de aia numele mele is diferiste de ale jurnalistilor, mai ales din presa scrisa

Dan Izvoreanu: pai la mine kestia e ca nu prea am timp sa citesc ce scriu jurnalistii clujeni

adi dohotaru: bine, mai. e trist. tu nu admiri pe nimeni in breasla ta?

Dan Izvoreanu: ba da , dar nu din Cluj

adi dohotaru: tot e trist

Dan Izvoreanu: a, pai stai sa-ti dau din Radio Cluj. citeva nume nah

adi dohotaru: vezi

Dan Izvoreanu: ca sa te incveselesti… 1. Liliana Popa- stiri Radio Cluj 2. Ovidiu Moldovan – reporter Radio Cluj 3-Cristian Zoicas – redactor Radio Cluj

Dan Izvoreanu: nah, esti fericit acuma?

adi dohotaru: motiveaza scurt fiecare alegere

Dan Izvoreanu: 1- e colega mea cea mai veche de la stiri si e buna. 2- e cel mai bun reporter de teren pe care-l stiu si cel mai vechi. merita o statuie si un premiu. si 3- de la Cristi am invatat io meserie si radio si el mi-a intins o mina cind eram la inceput si asta

adi dohotaru: multzam

Dan Izvoreanu: poti sa treci si numele ca nu ma deranjeaza

adi dohotaru: vezi ca nu e greu?

Dan Izvoreanu: imi asum ce spun. pai, daca m-ai enervat. a trebuit sa ma enervezi ca sa-ti zic

adi dohotaru: hihi

Dan Izvoreanu: ca ma durea in kur de topul ala

adi dohotaru: jurnalistii practica prea usor exercitii critice, in loc de ex de admiratie. in fond, asta e topul

Dan Izvoreanu: pai, hai sa-ti explic. io interactionez f putin cu jurnalistii clujeni, deoarece nu-mi permite timpul

adi dohotaru: ei, na

Dan Izvoreanu: si nu ma consider un jurnalist tipic, majoritatea fumeaza ca turcii. is sedentari, betzivani si ii dispretuiesc

adi dohotaru: hihi. pun si astea?

Dan Izvoreanu: foarte bine

adi dohotaru: super

Dan Izvoreanu: si ingimfati. eu sunt un om care face multa miscare, sport, imi place sa ies in natura, is un om activ. nu-s soarece de biblioteca. si decit sa ma duc la beute cu marii jurnalisti clujeni, sa stau in fum de tzigara si sa povestesc timpenii…

adi dohotaru: io si beau si citesc si fac miscare. se pot toate

Dan Izvoreanu: mai bine merg la munte si ma relaxez in timpul liber, sau fac altceva

adi dohotaru: asa e

Dan Izvoreanu: deci, dupa parerea mea asta e trist. nu ca nu ma intereseaza pe mine ce creaza jurnalistii din Cluj. capisci? ma doare in kur si is mindru de asta

Dan Izvoreanu: [smug]

adi dohotaru: [zambeste]

adi dohotaru: sunt totusi cateva nume interesante

Dan Izvoreanu: dupa asta o sa fiu votat cel mai antipatic ziarist clujean

adi dohotaru: hihi, stai relache

adi dohotaru: ca dispretul e cam generalizat intre colegi

Dan Izvoreanu: ai vazut?

adi dohotaru: deci, multi o sa iti dea dreptate

Dan Izvoreanu: BINGO

Dan Izvoreanu: plus ca is amestecati atitia neaveniti prtintre cei adevarati, incit e asa o amestecatura. e greu sa mai vezi valorile. io vreau sa fiu cel mai bun pe felia mea decit sa fac o varza

adi dohotaru: de aceea fac topul, cu niste valori personalizate

Dan Izvoreanu: uite, io o admir pe Esca. de 10 ani e the best la stiri, ca prezentator zic. si e tipu ala conservator. omu potrivit la locu potrivit. nu a skimbat mai nimic. dar nu a pierdut audienta sau popularitate. e o marca! asta inseamna dupa mine jurnalist de calitate. sa faci din numele tau o marca. ceva recunoscut de oricine. spui Izvoreanu si sa zica lumea: aaa, ala de la stiri. intelegi?

adi dohotaru: m-ai lamurit

Dan Izvoreanu: deci, fidelitate, calitate, respect si recunoastere. adica, daca faci ceva sa faci cel mai bine. nu asa, azi la un ziar maine la altu. cum bate vintu…

adi dohotaru: sau patriciu

Dan Izvoreanu: cum plateste patronu. si sa iti stii valoarea. daca esti valoros sa fii platit pe masura. nu platesti, nu fac. simplu

Dan Izvoreanu: noah cre ca nici nu sperai sa afli atitea de la mine. am fost peste asteptari. asa-i?

adi dohotaru: hihi, e excelent. mersi mult

Dan Izvoreanu: acuma am vorbit gratis. Promotional. data viitoare marci banu

adi dohotaru: clar

Dan Izvoreanu: daca vrei sa mai deskid gura. deci nu va mai fi nicio data viitoare

 

un copilutz: Mihai Şoica – Evenimentul Zilei. Mihnea Măruţă. Laura Laurenţiu – Ziua de Cluj. Tiberiu Fărcaş – Ziua de Cluj. Bianca Felseghi – Ziua de Cluj. Andi Daiszler

 

Alina Vigoniuc: din pacate, am doar o parere………cam proasta

adi dohotaru: pai, tre sa ai cativa preferati

Alina Vigoniuc: la buc

adi dohotaru: a, ok

Alina Vigoniuc: ce-ai vrea sa-ti spun din cluj?

Alina Vigoniuc: uite am unul desi e pe sport, dar imi place omul

Alina Vigoniuc: ionel lespuc

adi dohotaru: oki

Alina Vigoniuc: si tucu vanea

adi dohotaru: de ce?

Alina Vigoniuc: pentru ca astia doi chiar stiu ce inseamna jurnalism sportive. si prostul intelege comentariile lor

adi dohotaru: hm, interesant criteriu sa te inteleaga si prostii

Alina Vigoniuc: asta e scopul audientei

adi dohotaru: daca nu te inteleg prostii, nu mai esti bun jurnalist sportiv?

(Alina sublineaza ulterior ca audienta nu e cel mai bun criteriu)

 

Dora Mircea-Radu: Cristi Chis si Calin Taut – pentru anchete veritabile. Supuran – pentru creativitate. Maruta – pentru multe, intre care condei, “nas” si calitati rar intalnite de manager de presa, prin prisma jurnalistului. Stanca – cam tot asa. Rus – pentru unele metafore din reportaje. metafore inimitabile.

 

Anca Realitatea TV:

1. Calina Berceanu – Are experienta cu carul şi este capabilă să abordeze orice subiect pe orice domeniu, este foarte creativă şi nu pierde mai nimic

2. Şoica mare – tatăl instanţelor şi parchetelor, până acum clujul nu a cunoscut un mai bun jurnalist pe acest domeniu. Punctul lui tare – sursele

3. Vasile Hotea - a câştigat un proces cu SRI pentru nişte informaţii

Respiră!

Respiră! Cam asta e ideea articolului din Cetăţeanul Clujean pe care îl găsiţi AICI! Uneori mă prind teme neconflictuale, aparent monotone, dar nu pentru că firea mea ar fi aşa, ci tocmai ca protest la bagatelizarea tensiunii şi a epicului de tip dramatic, operate inconştient de mass-media. Dacă într-adevăr frameworkul genului jurnalistic e Criza, atunci avem o inflaţie de crize, care se răsuflă prin supralicitarea tensiunii şi urgenţei intervenţiei.

Articolul începe aşa (pentru restul daţi click pe linkul din prima prop.):

A respira este un lucru atât de banal, încât mai toţi uităm să îl facem cum trebuie. Respirăm de-a valma, printre noxe, oameni grăbiţi şi clădiri masive care îţi taie nu doar cerul, ci parcă şi aerul. Mai degrabă, gâfâim, nu respirăm. „Cetăţeanul” vă propune trei tehnici de respiraţie atât de simple, încât pot fi practicate şi fără un instructor. O tehnică e orientală, alta creştină şi încă una sportivă.

Păcat că nu pot folosi un ton mai personal în articole, lucru specific reportajului. Nu pentru reclamă, aşa cum mi s-a reproşat, sau pentru că aş fi excesiv de narcisiac. Ci pentru că acesta e tonul reportajului – personalizat, subiectiv, afectiv, partizan. În ziarele actuale se renunţă la acest ton dintr-un complex de inferioritate al jurnalistului şi pentru că aşa i se dictează de către şefi. Complexul vine din pretenţia obiectivităţii expunerii faptelor, din “faptul”  că reporterul oferă informaţii şi nu stări, emoţii (astea-s muierisme, dom’le!). El nu trebuie biasat de propriul plasament, dispoziţie-indispoziţie (mic) auctorială. Ce-i drept, adesea găsesc în tonul personalizat din editorialele româneşti doar văicăreală, isterie, sfătoşenie, şi mai puţin argumente. Lipsa argumentelor provine nu atât din rea intenţie, cât din viteza cu care se produce “informaţia”. Da, da, răul e impersonal…

La instituţiile media mai serioase nu am observat în ceea ce priveşte reportajul o inhibare a persoanei I. De curând, am văzut un foarte bun reportaj pe CNN al unei jurnaliste despre dezastrele ecologice din India, cauzate de încălzirea globală şi topirea gheţarilor în Himalaia, care inundă culturile din nordul ţării, prin ieşirea râurilor din matcă. Milioane de oameni afectaţi. Tonul era antrenant: We went (ea şi cameramanul şi cine mai era în echipă…), We were, We did…

Ca să nu mai vorbesc de reportajele din the New Yorker al unui jurnalist prin Amazon care alături de un antropolog dezbătea probleme de limbaj şi asculta criticile acestuia la adresa lui Noam Chomsky. Antropologul respectiv combătea ideile iluministe şi optimiste ale lui Chomsky privind o sintaxa lingvistică universală. În fine…

Aici sunt zen, alături de Caius Ţuţuruga, în timp ce facem exerciţii de respiraţie, ca să surprind mai bine această stare de relaxare. Fotografia nu a intrat în ziar pe considerentele expuse mai sus.

„Maraton cu concert de jazz pe drum…”

- interviu cu Adriana Mica, doctoranda maratonistă -

 

Adriana Mica are 28 de ani şi este maratonistă. A câştigat de curând, la Timişoara, unul dintre cele mai importante (şi, din păcate, puţinele) maratoane din România, cu timpul de 3:38:29. Ea este totodată doctorandă în Polonia. Îşi încheie doctoratul la GSSR, Institute of Philosophy and Sociology – Polish Academy of Sciences. Titlul lucrării e lung, medieval: „Scandals over Mass Protests, Moral Panics over Hooliganism and Bullying in the Middle and Later Years of Communism in Romania”. Lucrarea este o analiză sociologică a modului de desfăşurare a şedinţelor de înfierare, care au avut loc cu ocazia grevei minerilor din Valea Jiului din ‘77 şi a revoltei braşovenilor din ‘87.

Când nu studiază ori munceşte, Adi aleargă alături de soţul ei, Miku, în pădurile din preajma Varşoviei. Amândoi fac parte din clubul OTK Rzeznik. A convins-o şi pe sora ei geamănă, Ioana, să se apuce de alergări. Surorile Mica au devenit în scurt timp printre cele mai bune alergătoare amatoare din România. M-au molipsit şi pe mine cu entuziasmul lor, aşa că m-am reapucat de alergări, deşi sunt mai leneş la mişcare. Persoane ca Adriana îmi amintesc de idealurile lui Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, care accentua importanţa unei dezvoltări armonioase. Fizică, dar şi spirituală.

Adi şi Miku la începutul cursei, încă relaxaţi 

 

Însă în lumea contemporană hiperspecializată avem, din păcate, prea mulţi intelectuali „cocoşaţi” şi necharismatici şi prea mulţi sportivi-gladiatori, a căror activitate nu are nici o legătură cu idealul unei revigorări spirituale prin mişcare. Dincolo de anumite valorizări pedagogice, coubertiene ale sportului amator, diletant, am şi o perspectivă estetică asupra mişcării. Mă refer acum doar la maraton. Maratonul este o variantă comprimată, „artistică” a efortului de zi cu zi, a chinului cotidian. Monotonia de a te trezi luni şi să mergi iar la lucru… Apoi marţi şi tot aşa. De a sta în aceeaşi înghesuială în trafic sau la o coadă în faţa unui ghişeu. Ei bine, a încheia cu succes un maraton, cu acea cadenţă monotonă a miilor de paşi, unul după altul, transcende tot acest efort mundan, îl sublimează.

 

Fotografiile sunt de la Timişoara, dar şi de la o cursă hardcore, de peste 75 de kilometri, din Polonia, la care au participat în aceeaşi echipă Adi, Ioana şi Miku. La Timişoara, Adi a venit, aşa cum v-am spus la început, pe locul I, Ioana a încheiat pe locul III la semimaraton, Miku pe VII la maraton băieţi, eu pe locul IV la 10 kilometri, iar Mihnea Căpruţă, un alt prieten convins de Adriana să vină la concurs, a terminat pe locul 13, tot la proba de 10 kilometri, prima cursă de atletism din viaţa sa.

Ioana, Mihnea şi Doho. Hodina şi berea de după cursă. 

Cum te-ai apucat de alergări?

Eram cu prietenul meu, am avut o mică discuţie în urmă cu doi ani, avea probleme cu somnul. Şi ne-am gândit că e cazul să ne apucăm să facem mişcare. Şi l-am întrebat ce ar dori să practice. Miku mi-a zis că întotdeauna şi-a dorit să alerge maratonul (avem un prieten care aleargă). Şi a doua zi ne-am apucat de alergat.

 

De ce avea insomnii?

Nu ştiu de ce, şi acum are din când în când. mai ales când consumă alcool, a doua, a treia zi în serie.

 

De câte ori vă antrenaţi pe săptămână?

În medie, de 4-5 ori. În Varşovia sunt multe, multe parcuri, dar şi păduri. Avem una chiar lângă noi, la o aruncătura de băţ. Aici facem 6 ture mari. Cred că se adună vreo 11 km. Uneori alergăm şi 20-30 de km. Din când în când, se organizează sâmbăta în altă pădure o cursa de 10 km. Miku e mai prezent, pentru că eu lucrez sâmbetele în bibliotecă.

Doho propune ca în cupă să bage pământ şi o plantă. Ideea e neîndoielnic acceptată.

 

Cum arată o zi din viaţa unui doctorand?

Toata ziulica stai acasă, iar când am ore de română cu polaci, ies din casă. Şi mă mai duc pe la biblioteca part time. În rest, stau acasă în faţa calculatorului şi mai prind câte o traducere pentru companii cu afaceri în Polonia sau în România.

 

La greci şi la romani exista o educaţie care îmbina exerciţiul mental cu cel fizic. Sunt celebre, deşi diferite ca înţeles, dar întrepătrunse cumva, idealurile antice mens sana in corpore sano sau kalokagathia. În ce măsură educaţia de acum îmbină aceste idealuri mentale şi corporale?

Nu cred că se îmbină în România. Aici, în Polonia, se mai îmbină. Există o tradiţie a maratonului, cu peste 2.000 de participanţi la competiţii. În România, se strâng puţin peste 50 la maraton… Şi e plin de oameni pe stradă. La maraton erau pompieri care ne stropeau cu furtunul, maraton cu concert de jazz pe drum, copii la punctele de alimentaţie… Asta e şi educaţie… Bine, în România nu e ca în comunism când aveam guma de mestecat în formă de ţigări, dar nu suntem departe. E şi o chestiune de lovele, de stil de viaţă, de disponibilitate. Mai trebuie condiţii, pentru că o mamă de 33 de ani nu o să se apuce să alerge în Ploieşti, unde riscă să o muşte câinii de fundic.

 

La ce te gândeşti când alergi 1h – 2 h în continuu?

În timpul antrenamentelor mă gândesc la teza de doctorat sau visez cu ochii deschişi. La maraton… nu ştiu, e aiurea. Cred că dacă nu eşti pregătit cum trebuie rişti o depresie. Ce visez? Visez cu prietenul meu, cu surorile mele (când o să ne vedem). Azi, încă n-am fost să alerg, dar probabil că o să visez cu interviul acesta.

De ce alergi?

Păi, alerg pentru că am 28 de ani şi pentru că stau prea mult în faţa computerului. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar îmi place. Vreau sa subliniez că eu trăiesc într-un oraş  unde este un cult al sportului. În Varşovia şi, în general, în Polonia sunt multe maratoane ori curse de 100 de km. Alergatul a contribuit mult la integrarea mea în societate. Oamenii sunt încurajaţi să privească exerciţiul fizic şi ca pe o chestiune de igienă. În plus, polonezii sunt cei mai slabi din Europa. Aşadar, din punct de vedere cultural este încurajat exerciţiul fizic. Nu poţi băga la kebab şi bere în tine ca în România. Îţi zice lumea că ai burtă. În România, sa fii, aşa, mai rotofei este ok.

 

 

Porţiune din traseul cursei din Polonia.

 

 

 

Clujul în 2030. Utopia

Am scris în Cetăţeanul articolul Clujul în 2030. Utopia pe care îl găsiţi AICI! Articolul putea să prindă şi ediţia printată, nu doar cea online, pentru că e un foarte bun exerciţiu de imaginaţie pentru noi. Cum ne dorim să arate comunitatea noastră peste 22 de ani? Aş fi mers şi mai departe, spre 2050, dar şi aşa tema era considerată prea SF. Gândim pe termen scurt, mize mici… Le mulţumesc celor care mi-au răspuns şi aştept şi contribuţiile voastre la comentarii. Uneori mergeam mai departe cu gândul şi îmi imaginam eu diverse lucruri în continuarea spuselor celor 5 intervievaţi. Şapou:

“Pomi în loc de copaci, studenţi care şed pe iarbă în centrul Clujului unde înainte erau maşini, fabrici transformate în muzee de arhitectură, computere în trenurile CFR, Jocurile Olimpice de la Cluj şi oamenii care respiră sub apa Someşului… sunt câteva din imaginile unui puzzle utopic al metropolei clujene din 2030. „Cetăţeanul Clujean” vă prezintă cinci perspective: un arhitect, un psiholog, un literat, un ecologist şi un muzician”.

Poza e pusă parcă în bătaie de joc. Eu vorbisem în redacţie de un colaj în photoshop cu grădini suspendate, parcuri pe blocuri. Hm, îmi pare rău că nu am apucat să vorbesc de zoopolisul utopic clujean din 2030:

transilvania jazz festival

Brice recomandă: