cine, ce, când, unde(?) şi de ce (&cum)

O să mai încerc jocul ăsta cu mai mulţi prieteni, care sunt pasionaţi de x ori y. Marius Jurcă lucrează acum licenţa sa la Istorie şi când are timp liber fotografiază. În loc să îi pun nişte întrebări clasice, am încercat să intru în pielea lui, iar el să continue fraza. Uneori mi-a ieşit, alteori nu.  

 

Pe cine admir eu ca fotograf? Numai unul? Bine, atuncea ar fi…

Evident ca mai multi, nici nu ai cum avand in vedere noianul imens de artisti care au ramas in istoria fotografiei. Totusi, indiferent de gen ii prefer pe clasicii, nu de alta, dar estetica si maiestria lor este greu de egalat ! Ca sa dau un exemplu, dintre cei care au abordat peisajul, tehnica folosita de Ansel Adams reprezinta un etalon la fel de ridicat precum spontaneitatea si iscusinta lui Robert Doisneau in captarea instantaneelor de strada.  Maximul de admiratie il am pentru fotojurnalisti, in special pentru cei de razboi! Citeam intr-un numar din revista Photo Magazin ca e una din cele mai periculoase 10 meserii din lume ca grad de risc. Nu are cum sa nu te impresioneze cauza unor oameni, care traiesc in cele mai belicoase puncte de pe glob, nu doar in ideea de a oglindi realitatile acelor zone de conflict, dar si de a schimba prin fotografiile lor soarta unui razboi.. I-am nominaliza pe cei ale caror fotografii le-am studiat mai pe indelete, deoarece au avut asupra mea un impact emotional mai profund … si anume clasicii fondatori ai agentiei Magnum Cornell si Robert Capa, Henri Cartier Bresson, David Seymour. As mai mentiona inca doua superlative ale fotojurnalismului: Sebastiao Salgado si James Nachtwey.

 

Hm, ce îmi place să fotografiez cu precădere…

De regula, imaginile mele se incadreaza in tematica fotografiei de strada sau a fotojurnalismului, dar mi se intampla sa ies la o plimbare si sa ma pierd in tot felul de locuri din spatialitatea carora incerc sa decupez compozitii pe care nici dracu nu le-ar vedea. Daca e vorba de compozitii, fie mai mult sau mai putin abstracte, cel mai mult ma zgandare sa intru in curtiile caselor vechi. Spatiile alea adapostesc de cele mai multe ori fie cromatica aia  galbuie, portocalie, veche,  care mie imi place teribil de mult fie tot felul de obiecte vechi parasite. Faza mai nasoala la aceste incursiuni este reactia oamenilor, pe care chiar daca ii abordezi cu calm si politete explicandu-le scopul prezentei tale acolo, continua sa fie paranoici si ostili …

Mi-ar placea sa abordez si fotografia nud, dar asta mai incolo, trebuie studiu serios pe compozitie si lumina

 

Mai demult, pe când am prins o lumină chiar mijto…

Ohooo, iarna trecuta cand am fotografiat o fereastra transpirata de la condens.  Faza e ca pe fereastra erau o multime de picuri pe care batea lumina unui stalp de iluminat. Am luat aparatul,  l-am setat pe manual focus, am defocalizat la maxim picurii de apa, iar astfel am obtinut pe fundal negru un bulgare misto de lumina ce se aseamana cu un explozia unui corp ceresc …

 

De ce mai fotografiez? Fotografia nu doar că e pe toate gardurile, dar gardul e modelat după imaginea fotografiei, nu mai există garduri virgine, am umplut cu click-uri şi păcănituri în rafală liniştile lumii. Totuşi, fac asta pentru că…

Fotografia a devenit o parte din mine, tocmai de aceea daca ma intrebi care sunt cele mai importante lucruri din viata mea la ora actuala iti voi raspunde : prietenii si fotografia ! Sunt pasionat de aceasta arta si in viitorul apropiat sunt hotarat sa dedic mai mult timp si energie pentru a aprofunda fotografia la un nivel mai adanc. 

 

Cum vine asta, tu zici că fotografie e, mai degrabă, context decât text. Să înţeleg că…

Damn! Asta ii cu skepsis!  … poate fotografia priveste ambele fatete … atat de text cat si, evident, de context!

Ileana razna de poveşti

Încă o mostră a rubricii web.ro, pe care o ţin la radio:

Ileana Surducan este o graficiană clujeancă foarte talentată. Pe blogul http://ileanasurducan.blogspot.com/ îşi expune desenele de bandă desenată sau scurtele animaţii. Face parte din grupul de voluntari care scot singura revistă de bandă desenată din Cluj şi una din puţinele din România. E vorba de Glorioasa Fanzină, revistă pe care o puteţi găsi moca la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall ori în cafenelele din centrul Clujului. Deşi Ileana e studentă la secţia Ceramică a Universităţii de Artă şi Design din Cluj, ea preferă mai degrabă să deseneze circari, decât să îi modeleze. Blogul e chiar haios, căci imaginaţia studentei e razna de poveşti. Desenul are o tuşă uşor adolescentină, lipsit fiind de experimentările vreunor studenţi emo de la Arte Plastice. Te uiţi la desenele ei şi n-ai senzaţia aia de artisticărie, cum se întâmplă la unii neînţeleşi şi genii pustii. Ileana pare să aibă un viitor în arta ilustraţiei de carte, dacă nu în desenatul de BD-uri, care din păcate nu se vând în România. Îi doresc tot succesul din lume!

adrian dohotaru, omagiat la petrova

A fost unchiul şi naşul meu. De aceea, eu mă semnez cu Adi. Hm, cred că vara asta ajung prin Petrova să văd cât de moroşan mai îs. Găsiţi articole AICI şi AICI!

Promo

Mă documentez cică, muncesc la greu adică, pentru emisiunea de săptămâna viitoare. Miercuri, la Nopţi în campus, o să vină Claudiu Komartin şi Dan Coman, după ce îşi citesc versurile la Nepotul lui Thoreau, în Insomnia, de la ora 18.00. Alături de ei vine şi moderatorul cenaculului, Ştefan Manasia. Am dat de poemul ăsta superb al lui Claudiu Komartin, pe care l-am cules de la finalul interviului din Ziua. Îmi pun poemul în urechi şi cu aste căşti merg cu biţa la Leghia, către pomii sălbăticiţi de după dealuri.

Irina

“Imi amintesc o casa de caramida si o alee lunga, coborand catre o curte intunecoasa in care iarba necosita se ridica in august pana la genunchi. Revad acolo corpul Irinei, prabusit printre scaieti, ganganii, tufe de cimisir – si lumea incetinind lent, in ritm cu freamatul pieptului ei, pana la o parasire totala. Surazand extatic. Am in minte glezna aceea subtire (doar putin inrosita de bareta sandalei) si pulpa alba, aproape cantand, infiorata de vantul starnit din senin. Au trecut aproape doi ani. Este vara din nou, un anotimp coplesitor ce imi dicteaza si cea mai simpla miscare. Trupul ei s-a implinit intre timp, parul il poarta mai lung (mi se spune), iar furia, ei bine, furia mi s-a domolit, distilata prin atatea lucruri si vorbe. Sunt un om politicos si singur, imaginandu-si tot mai des o casa de caramida si o alee lunga, coborand catre un loc intunecos si rece, fara intoarcere.”

doho isi zboara tricolor creierii

adi dohotaru: serus, mah. mi-a venit o idee amu in timp ce ascultam depresiv farval. un stencil cu mine zburandu-mi creierii si aparand manifest un sange tricolor din creierii mei zburati: rosu, galben si albastru. e fezabil?

icoane şi icons

Singurul blog din Cluj dedicat filmelor aparţine jurnalistului clujean Daniel Iftene de la Foaia Transilvană. Blogul se numeşte http://urbanlightz.wordpress.com/

Merită să intraţi pe el pentru că prezintă bine informat şi pe un ton accesibil filmele care se bat la TIFF. O mostră de pe blogul său:

„În competiţia pentru Trofeul Transilvania din acest an participă 12 filme, fiecare avînd şansa lui de a cîştiga cei 10.000 de euro pentru premiul cel mare sau alţi 3.000 pentru premiul de regie. Numai pentru fanii Urbanlightz, un serial dedicat filmelor şi regizorilor înscrişi în competiţie.

7. J’irai dormir a Hollywood (Franţa, 2008). Documentarul francezului Antoine de Maximy este o extensie a episoadelor din serialul “J’irai dormir chez vous” (”Voi dormi la voi”), în care realizatorul tv călătoreşte prin diferite locuri – cam în toate colţurile lumii – şi, bazîndu-se pe ospitalitatea străinilor, găseşte locuri în care să-şi petreacă nopţile şi, în acelaşi timp, poveşti de viaţă. De data aceasta, de Maximy se plimbă de pe coasta de este pe cea de vest a Statelor Unite ale Americii, înarmat cu trei camere de luat vederi şi multă răbdare. Dincolo de farmecul documentarului, care a fost nominalizat anul acesta pentru premiul Cesar pentru cel mai bun documentar, Maximy reuşeşte să surpindă ceea ce cei care au văzut deja filmul descriu drept “o Americă pitorescă”.”

Fiind un degustător de documentare, o să mă duc la film. O să vă surprindă, uneori documentarele îmi plac mai mult decât filmele de ficţiune! Realitatea e atât de bogată încât nu trebuie să ţi-o imaginezi, să păcătuieşti demiurgic. În termeni picturali, realizatorii de documentare sunt mai tradiţionalişti. Ei pictează icoane, spre deosebire de regizorii de filme care inventează icoane (icons, mai degrabă, decât icoane), propun noi lumi, ofertează paradisuri senzuale, într-o schismă creativă perpetuă. Iar icoana documentariştilor e spiritul uman şi multitudinea sa de reprezentări!

Bahrtalo, tiff!

Cel mai bun om de film din Cluj, regizorul Robert Lakatos, şi jurnalistul & criticul de film Daniel Iftene vin între 22.00 şi 00.00 la Nopţi în Campus. Vom povesti la Radio Cluj despre filmele lui Lakatos, unul dintre ele fiind prezentat la TIFF ediţia aceasta (Bahrtalo! cu Lali şi Lori), despre filmele de la TIFF în general şi despre filme şocante.

 

Întrebarea pentru voi e: Care e filmul care v-a şocat cel mai tare şi de ce? Răspunsurile le voi citi în emisiune.

Eu am avut coşmaruri de la Twin Peaks când eram mic. De atunci nu-mi place Lynch sau îl privesc cu mari rezerve din cauza “traumelor” pe care mi le provoca la vreo 8-9 ani! Nu mai îmi amintesc foarte bine serialul, dar ţin minte că muzica mi se părea foarte spooky. Apoi, mai era piticul care dansa pe scenă. În visele mele piticul se umfla sau se făcea din ce în ce mai mic în timp ce făcea step. Parcă era filmat cu o cameră care zoom-uia continuu în sus şi-n jos. Iar imaginea piticului era extrem de distorsionată de parcă ar fi ţopăit în faţa unor oglinzi groteşti de bâlci. Nu ştiu de ce mă uitam la serial, din moment ce eram aşa îngrozit. Ca să nu îmi fie frică prea tare, puneam tot felul de întrebări tâmpite surorilor mai mari, care îşi rodeau şi ele unghiile de spaimă în camera întunecată din sufragerie. “Dar de ce face aia ăla? şi Unde se duce acuma?”, chestii de genul ăsta. Noi nu ne uitam niciodată cu lumina aprinsă noaptea la televizor, motiv în plus de spaimă pentru mine. Surorile se enervau şi făceau Şîîîîîîîîîîhhhhh la întrebările mele, iar eu mă supăram, dar tăceam mâlc şi mă uitam fascinat/înspăimântat în continuare la film.

Aşa nu

Dacă vreţi să vedeţi cum nu se face jurnalism, intraţi pe blogul lui Ciutacu (http://www.ciutacu.ro/), ăl cu antena priponită să-l înţepe pe preşedintele Băsescu. Ce e mai deranjant la Ciutacu nu e faptul că are opinii anti-Băsescu, ci stilul. Vorba lui Andrei Pleşu: dincolo de orice, problema principală în România e criza de stil. La Ciutacu nu ai să găseşti analiză pertinentă, prezentarea de fapte, empatie, distanţă, ci doar bălăcăreală. Nu sunt masochist, la viaţa mea l-am urmărit 15 minute, nu mai mult. Mi-a fost îndeajuns. Din păcate, tonul său populist poluzează şi mai tare atmosfera atât de îmbâcsită din mass-media românească. Vă citesc o mostră din prezentarea grandomană a lui Ciutacu, personaj de telenovelă mediatică. Ca limbaj, îmi pare băiat de cartier, aşa că o să citesc în ritmul lui mental, de hiphoper:

Inainte sa-mi scrieti voi, va anunt eu: in prodigioasa mea cariera, mi s-a intamplat ca, de doua ori in viata, sa consiliez niste ministri: trei ani pe Musetescu (la APAPS), doua luni pe Seres (la MEC). I-am fost sef faimosului “tradator” Dorin Mucea, nu l-am vazut in minister si nici la cafenele pe “spionul” Stamen Stancev si n-am furat niciodata nimic (spre instabilitatea financiara si, totodata, linistea familiei mele). M-au cautat “baietii” de le-a iesit pe nas (’geaba, fraierilor!), azi imi asculta telefoanele (cu fix acelasi rezultat).Spaga nu iau (hainele scumpe mi le cumpar de regula din leafa buna), dupa alte femei nu umblu (mi-ajunge a mea), asa ca atat securistii de tip nou, cat si paratii de paparazzi de Dambovita isi pierd vremea cu mine.

Pe cale de consecinta, va invit sa postati; sau nu, daca n-aveti chef. Puteti doar sa va adapati la izvorul nesecat al intelepciunii mele.
Victor

cel mai tare portal de evenimente clujene

Mă refer la cele culturale. Şi o să crească!

Jos Iliescu! Jos Iliescu!

De ce jos? Lăsaţi stereotipiile. De fapt, fostul preşedinte e foarte sus. O dovedeşte blogul, aflat la un nivel intelectual ridicat.

Şi o spun cu riscul de a fi complet uncool. Textele scrise de Ion Iliescu sunt bine documentate, atent drămuite, argumentate, surprinzător de echilibrate în atitudine, lipsite de patos politic. Citesc un fragment din blog. Ciuliţi urechile că merită. Ion Iliescu explică esenţa crizei:

Lăcomia investitorilor, în dorinţa obţinerii de profituri tot mai mari cu capitaluri constituite din bani proprii tot mai puţini a creat criza financiară şi apoi economică în SUA, care s-a extins, datorită globalizării, în întreaga lume.

Sociologul american Immanuel Wallerstein merge chiar mai departe. El consideră că de astă dată nu e vorba de o criză financiară sau economică obişnuită , ciclică – componentă a sistemului economiei de piaţă , factor de autoreglare a sa ci că asistăm la criza de final a sistemului capitalist, care a dominat istoria civilizaţiei umane în ultimii 500 de ani şi care va deschide o nouă etapă în evoluţia societăţii, de esenţă post-capitalistă (care se va contura, probabil, în următoarele 4-5 decenii).

Economia „post-capitalistă” nu va consfinţi însă dispariţia pieţei. Piaţa a existat cu mult înainte de apariţia capitalismului şi îi va supravieţui. De asemenea, nu poate fi vorba de substituirea ei de către stat. Experimentul “socialismului de stat”,de fapt un capitalism de stat în esenţa sa, însă cu un ambalaj fals socialist s-a compromis definitiv.

Modelul economic al viitorului trebuie căutat undeva la mijloc, între cele două extreme: substituirea pieţii de către stat şi piaţa total dereglementată. Trebuie să menţionez ca pe un lucru evident, faptul că nici unul dintre criticii capitalismului, oricât de radicali ar fi ei, nu pun în discuţie economia de piaţă. Nu ne putem imagina prosperitatea şi progresul economic şi social în absenţa economiei de piaţă liberă.

Găsiţi AICI mai multe!