Dohotaro vs. Dohotaru

Dacă aş fi trăit în Franţa, mi-ar fi plăcut să scriu despre panourile solare fotovoltaice. Articolul pe care l-am citit în Courrier International nu e deloc spectaculos, dar am reţinut progresul semnificativ pe care acest sistem non-poluant, încă alternativ de producere a energiei, l-a făcut.

Depuis une dizaine d’années, l’essentiel des recherches en matière de cellules organiques est fondé sur l’utilisation de polymères, qui posent un certain nombre de problèmes : synthèse, purification, contrôle de la structure et des masses moléculaires… Afin de contourner ces obstacles, les chercheurs français ont préféré travailler sur d’autres types de molécules “conjuguées”. Leurs premiers prototypes ont été présentés en 2005, avec un rendement de l’ordre de 0,2 %. C’est ce rendement qui est aujourd’hui poussé à 1,7 %.

 

Dar cum sunt în România, chestionările mele din zona eco sunt niţel ridicole în raport cu întrebările vesticilor, inclusiv ale lui Dohotaro. Aici mă întreb cum pot interveni cu succes la primărie pentru ca motoarele (jeepuri, atv-uri, motociclete) să nu meargă pe acelaşi traseu cu amatorii de drumeţii, cu bicicliştii şi alergătorii. Cum pot fi ridicate gunoaiele şi molozul din construcţii aruncate în pădure şi la marginea ei? Cu cine mă pot asocia în demersul acesta?

 

După ce am depus sesizarea la Garda de Mediu cu privire la gunoaiele şi motoarele din pădure, m-am deplasat ieri cu patru reprezentanţi ai autorităţilor: doi de la Garda de Mediu şi doi de la Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei. Am identificat zonele. Totuşi, atitudinea era una resemnată. „Înainte erau mai multe, dar am făcut curăţenie acum câteva luni”, spune unul dintre poliţişti. „Chiar dacă facem curăţenie, o să fie aruncate altele”, zice al doilea.

 

Un alt loc de depozitare al gunoaielor e lângă vila imensă construită la liziera pădurii ce aparţine unui fost pădurar al Făgetului, îmi spune Mircea Gocan de la Garda de Mediu, fost atlet în anii 80-90. Mergem la vila fistichie, disproporţionată. Nu sunăm pentru că nu există sonerie. Fostul pădurar, deşi ne vede după ferestre, iese după cinci minute. Îi spunem de ce am venit. Unul dintre poliţişti, cu ochii aţintiţi spre vilă, spune că i-ar fi plăcut să fie pădurar pentru că ar ar fi dus-o bine. Mircea Gocan îl întreabă dacă ştie cine aruncă molozul în pădure. Fostul pădurar spune că le-a zis vecinilor să nu arunce, dar nu are cu cine vorbi.

-          Bun, dar atunci nu v-aţi gândit să îi reclamaţi la autorităţi, îl întrerup eu, dacă aruncă gunoiul pe traseu turistic?

-          Io nu-mi pârăsc vecinii, spune pădurarul pensionat, că apoi eu trebuie să stau cu ei, nu voi. Dacă vreţi să îi prindeţi, staţi cu camera şi îi prindeţi în flagrant!

 

Între timp, molozul lăsat pe traseul din pădure s-a tasat de vremuri, de jeep-uri şi are un rol bun pentru amatorii de motoare, căci acoperă gropile făcute adânc în pământ de roţile maşinilor. Reprezentanţii autorităţilor cred că nu are rost ca molozul să fie ridicat în locurile unde nu sunt movile, speră că se va tasa şi va dispărea în timp, înghiţit de pământ. La rândul meu, sper că atunci când alerg prin Făget să nu mă împiedic şi să mă tai, Doamne fereşte, într-o bucată de faianţă.

 

Te simţi neajutorat în astfel de momente. Ca să ies din senzaţia mea de neputinţă, m-am gândit la Asociaţia Profesioniştilor de Presă din Cluj, în care mă pregătesc să intru: intră în atribuţiile asociaţiei să organizeze mese rotunde, să facă diverse presiuni asupra autorităţilor pentru ca anumite probleme să fie rezolvate? De pildă, dacă subiectul abordat e Făgetul, cel mai popular loc de vilegiatură pentru clujeni, se pot lua în calcul discuţii despre mulţimea gunoaielor, motoarele, cum va arăta viitorul parc din pădure (sună cam ciudat formularea, dar am lăsat intenţionat aşa)? Nu e mai viabil uneori un astfel de jurnalism comunitar, la comun, decât o fugă după exclusivităţi? În condiţiile unei societăţi civile subţiri, e legitim ca mass-media să impună pe agenda publică subiecte ca cele enunţate mai sus?

societatea civilă în românia capitalismului karaoke

Floreşti. Un muncitor care lucrează la unul dintre multele blocuri în construcţie din zonă se taie la gât. O bucată de faianţă cade pe el. Proprietara apartamentului sună la salvare. Muncitorul merge cu mâna la gât, peste câmp, în întâmpinarea salvării. Se îndreaptă către intersecţie, pentru că în Floreşti nu sunt marcaje rutiere la noile blocuri. Muncitorul leşină în timp ce merge. Sergiu Rednic, tânărul preşedinte al unei ascociaţii de locatari, vine de la lucru spre casă. Îl vede pe muncitor şi îl prinde când acesta leşină. Între timp vine şi proprietara apartamentului. Aşteaptă cu toţii salvarea care rătăceşte pe drumurile desfundate. Salvarea îi găseşte după un timp, iar muncitorul e dus la urgenţe. Deşi a pierdut destul sânge, e recuperat destul de repede. Sergiu Rednic trimite o sesizare la primăria comunei în care cere instalarea unor plăcuţe, pentru ca astfel de întârzieri ale salvării să nu se mai întâmple. De la primărie i se spune că nu există bani pentru marcaje rutiere.

La ediţia aceasta a Nopţilor în Campus (www.radiocluj.ro), Sergiu Rednic, unul dintre gospodarii care a întemeiat o asociaţie de locatari în Floreşti, ne va povesti între 22.00 - 00.00 cu ce se confruntă persoanele care se mută în Floreşti şi cât de greu e să înjghebi o mică societate civilă. El ne va povesti care sunt problemele cu autorităţile, constructorii particulari ori vecinii în România capitalismului karaoke. Mai e şi o oră de muzică excelentă, aşa că staţi aproape. Nu vă spun numele pentru că unele formaţii nu sunt foarte cunoscute, dar piesele sunt alese pe sprânceană!

23 august

Cel mai bun articol despre 23 August, citit zilele acestea în presă, aparţine istoricului Virgil Lazăr, editorial publicat în Ziua de Cluj. Avem o percepţie falsă a evenimentelor de la 23 August, din cauza confiscării acestui moment istoric de către regimul comunist. Afişul de mai jos l-a fotografiat un prieten, Marius Jurcă, la Biblioteca Octavian Goga, filiala Zorilor. Bibliotecarii ar putea face o expoziţie foarte interesantă cu afişe din acea perioadă, pentru că e păcat să rămână în depozite, nevăzute de mai nimeni.

 

Ziua de 23 august 1944, moment istoric naţional, pare să fi intrat în uitare. Mulţi nu suportă gândul că dictatorul Ion Antonescu, pe care îl consideră un mare patriot, a sfârşit în faţa plutonului de execuţie.

Eram de 13 ani când s-a anunţat la radio discursul Regelui Mihai I şi îmi amintesc foarte bine cum ieşise tot satul pe uliţe, femeile plângând de bucurie că s-a pus capăt războiului – credeau cu toţii atunci – care a îndoliat satul, aproape toţi tinerii căzând la Stalingrad sau pe Don.

hai să mergem la cora

Vă recomand un cântec-satiră (blândă), realizat de un spaniol si o franţuzoaică, veniţi în România, despre noul vis românesc: shopping-ul. Este foarte mijto accentul cuplului Martinez & Madame, dar mai ales descrierea falselor spaţii publice din mall-uri.

Am dat piesa Cora ieri noapte la radio, în premieră mondială!, cu dedicaţia următoare: “de la paula şi biba din albac frumuşel, pentru martinez şi madame, o viaţă palpitantă şi plină de bucurie şi muzică în suflet, taximetrişti fani “cora” şi cumpărături de la coşul verde. şi la biserică numai pe bicicletă”.

muzici şi f(r)aze

La această ediţie a Nopţilor în Campus (miercuri, 22.00 – 00.00, 95,6 FM, www.radiocluj.ro) voi şoma din punct de vedere jurnalistic. Nu mai am chef de interviuri, de vorbărie. Sper că e doar o pasă temporară! Dar asta nu înseamnă că ce propun nu e cu mult mai interesant decât bietele mele interviuri.

Unul dintre cei mai desăvârşiţi stilişti din România şi, cu siguranţă, cel mai bun cronicar muzical e Matei Florian. Fraza lui te leagănă, simţi mirosul reavăn al cuvintelor, plasticitatea analogiilor şi imaginilor, imagini care îţi fac inteligibile muzicile şi sunetele de care scrie Florian în Dilema Veche la rubrica „audio şi n-am cuvinte”. Aşadar, voi citi părţi din cronicile sale şi voi difuza câte o piesă sau două de la muzicienii şi formaţiile de mai jos:

Iggy Pop, Préliminaires, Virgin, 2009

Fever Ray, Fever Ray, Rabid Records, 2009

The Amsterdams, Adolessons, Post Pop, 2009.

Manic Street Preachers, Journal for Plague Lovers, Columbia, 2009. 
Omul cu Şobolani, Dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid, Razna Music, 2009. 

Chris Cornell, Scream, Interscope, 2009

TV on the Radio, Dear Science, 4AD, 2008

Luna Amară, Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, 2009

Oigăn, Sex with Onions, Roadrunner Music, 2009

Tricky, Knowle West Boy, Domino, 2008

Bon Iver, For Emma, Forever Ago, Jagjaguwar, 2008

Grimus, Panikon, InMusica, 2008

Sigur Rós, Me∂ su∂ í eyrum vi∂ spilum endalaust, Beggars XI, 2008

cafea şi zaţ jurnalistic

Am citit un interviu foarte bun cu criticul de film, Magda Mihăilescu, interviu realizat de Mihai Iovănel de la revista Cultura. În astfel de momente găsesc cafeaua, rară şi savuroasă, în imensa cantitate de zaţ jurnalistic. Vă recomand călduros textul în două părţi:

Nu am avut niciodata curajul de a privi o coala neinceputa, in toata intinderea ei. Intotdeauna am indoit-o frumos. Scurtam, astfel, micul desert alb ce mi se asternea inainte. Cand am venit la „Flacara”, colegii radeau de mine, Mihailopol, vestitul fotograf, mi-a facut si o poza, cum stateam asa, aplecata peste acel petic de hartie. Culmea este ca nu urgenta muncii la un cotidian mi-a alungat nevroza foii albe, ci calculatorul. Micul zid de sticla din fata mea nu ma sperie. Poate unde „pagina”, mereu curata, ascunde, ca intr-un mormant nestiut, urmele chinului cu fraza, cu cuvintele. De fapt, e o mica victorie a lasitatii de a-ti privi truda. E bine pentru noi, e rau in cazul marilor scriitori. Dispare ideea de manuscris.

woodstock 69 la nopţi în campus

La ediţia aceasta a Nopţilor în campus (22.00-00.00, www.radiocluj.ro, 95,6 FM) voi aduce un omagiu celui mai cunoscut festival de muzică din lume: Woodstock 1969 (15-18 aug.). Au trecut 40 de ani de la festivalul pentru care există „în imagistica occidentală o reverenţă aproape religioasă”, după cum am scris în volumul meu Anii 60: mişcări contestatare în SUA. Voi difuza peste o oră de muzică şaişecistă cu formaţii care au apărut la Woodstock (Creedence, Santana, Janis Joplin, Jefferson Airplane, Joe Cocker, The Who, Hendrix, Baez etc), dar şi alte formaţii care, deşi nu au apărut la festival, spun multe despre spiritul epocii şi despre contracultura hippie (Rolling Stones, Beatles, Bob Dylan etc). Între piese voi citi câte puţin din cartea mea, pentru a vă reda atmosfera festivalului şi valorile generaţiei 60.  Un fragment din ce voi citi deseară:

Festivalul de la Woodstock din august 1969 a adunat cea mai mare masă de oameni din istoria SUA de pînă atunci. Aproximativ 400.000 de tineri, veniţi la festival ca într-un pelerinaj, au dat peste cap planurile organizatorilor, care s-au aşteptat la un număr mult mai redus de participanţi. Aproape 150 de kilometri de şosea au fost blocaţi, iar cantităţile masive de ploaie păreau să strice atmosfera de festival. Cu toate acestea, lumea părea binedispusă şi nu au fost incidente majore cauzate de consumul de LSD de proastă calitate. Festivalul a intrat în mitologia contemporană din pricina documentarului produs de organizatori. S-a creat mitul unei imense slujbe (a chitarelor) electrice şi a unui pelerinaj de tip nou, cu defilări strălucitoare de costume şi paiete, specifice culturii emergente la mijlocul anilor 1960 în Haight Ashbury.

Scriitorul şi jurnalistul Tom Wolfe îi descrie în romanul non-ficţional The Electric Kool-Aid Acid Test pe aceşti „beautiful people”, radioşi: păr lung, christic, amulete, talismane, veste fluorescente. Decorul este exotic, tinerii par să erumpă de pe altă lume: unele fete poartă un disc argintiu pe frunte ce reflectă razele soarelui, refracţiile semănînd cu un curcubeu, alţii poartă o barbă lungă, semn de decadenţă pentru clasa mijlocie americană (ca în societăţile comuniste, de altfel), ori de „înţelepţire” pentru hipioţi. Asemenea novicilor din ordinele călugăreşti, tinerii care îl înconjoară pe scriitorul Ken Kesey, autorul Zborului…, primesc nume simbolice, menite să reflecte noua identitate psihedelică: Black Maria, Cool Breeze, Freewheeling Frank, Speed Limit, Hardly Visible etc.

un făget fără gunoaie şi motoare

Am făcut o sesizare către Garda de Mediu Cluj, la adresa cjcluj@gnm.ro, unde reclamam gunoaiele aruncate în Făget şi prezenţa motoarelor pe traseele turistice. Sper să îmi soluţioneze petiţia, mai ales că problema e complicată.

Din discuţiile pe care le-am avut cu Adrian Apostoaie, şeful Ocolului Silvic Cluj-Napoca, reiese că Pădurea Făget e, după cum unii ştiţi, în mare măsură privatizată. Biserica Ortodoxă şi Asociaţia Fiii Mănăşturului au fiecare aprox. 300 de hectare. Terenuri au şi Biserica Greco-Catolică, dar şi mulţi alţi proprietari individuali. După cum poate ştiţi, Consiliul Local a primit 200 de hecatre nu doar în Făget şi şi în Hoia, pentru a amenaja nişte parcuri. Sper ca discuţiile de mai demult, privind cumpărarea de către municipalitate a Făgetului şi recâştigarea zonei pentru vilegiatură, să se concretizeze cumva. Apostoaie crede că trebuie instalate de către municipalitate câteva containere mari, pentru ca molozul să nu fie aruncat de constructorii de case în pădure. Nu ştiu cât de bună e soluţia, însă mă voi mai întâlni săptămâna viitoare cu dânsul pentru a afla mai multe despre problemele cu care se confruntă zona.

Sesizare,

Subsemnatul Adrian Dohotaru, domiciliat in municipiul Cluj-Napoca, str…, reclam aruncarea de gunoaie si moloz in prima parte (de 5 km) a traseului turistic Padurea Faget – Cheile Turzii. De asemenea, ma intereseaza daca ATV-urile si jeepurile au acces pe traseele turistice, marcate ca atare. Daca nu au acces, propun instalarea unor panouri care interzic si reglementeaza strict accesul masinilor prin padure (pe anumite trasee), mai ales ca deranjeaza sutele de clujeni care vor sa se plimbe sau sa alerge prin padure.

Ma pun la dispozitia dvs. pentru a indica mai precis zonele din padure unde sunt aruncate gunoaiele, in cazul in care nu se pot identifica din fotografii.

Cu stima,

Adrian Dohotaru

0740…

redactor Radio Cluj

Alerg săptămânal pe aici şi e dureros că nu poţi scăpa nici în pădure de zgomotul unor motoare, că trebuie să îţi întrerupi alergarea pentru ca un mitocan burtos să treacă în viteză cu atv-ul pe lângă tine, să vezi, ca în fotografia de mai jos, cum doi bărbaţi şi un copil râd câmd intră cu ARO-ul într-un copac. Oare cum o să crească acel copil? Asta mă întrebam când îi vedeam. În ce valori o să creadă dacă tata râde când intră cu maşina în copac?

Lăsând la o parte problema clasică cu gunoaielor, încerc să găsesc căi pentru ca noi să facem presiuni asupra autorităţilor pentru a reglementa mai strict circulaţia autovehiculelor în pădure. Eventual îmi daţi nişte idei şi apoi începem o campanie (noi, societatea civilă, adică nişte cetăţeni mai îngrojoraţi decât media, câteva instituţii de presă, ong-uri de mediu, vreun liceu etc.).

Pe final pun fotografii mai happy ca să-mi îndulcesc propria amărăciune. Prietena mea, Ioana, face exerciţii, în timp ce eu fac ţâr-poc la aparat. Zic ţâr-poc, pentru că habar n-am să pozez.

starea de bine

Muzica este arta cea mai apropiată de Dumnezeu. Mă uit la filme, citesc, merg la câte un spectacol de teatru, dar muzica e cea mai apropiată de acea stare de bine, pe care o uit adesea în aglomeraţia din stradă, din cauza unuia sau altuia care m-au enervat, din cauză ca am nuştiuce neîmplinire. Constantin Andrei şi Ştefan Trifan, profesori de chitară clasică, povestesc la Nopţi în Campus (www.radiocluj.ro, 95,6 FM, mirecuri, între 22.00 – 00.00) despre Festivalul Internaţional de ChitarăTransilvania, festival care pune umărul câteva zile pe an la starea mea de bine (sună pretenţios, dar aşa e). Celor doi li se alătură Marian Bălan (chitară) şi duo-ul Laura Platon (chitară) & Vlad Pescaru (vioară) care vor cânta, în direct, în timpul emisiunii. Festivalul, aflat la a şaptea ediţie, se desfăşoară între 17-22 august la Casa Municipală de Cultură şi la Biserica Reformată de pe str. Kogălniceanu, iar intrarea este liberă. Până atunci, bucuraţi-vă de acest duo brazilian care interpretează Zita lui Astor Piazzolla.

Ru(i)nele

Vă prezint comunicatul Muzeului de Artă, dar pe care l-am tăiat în momentele în care mi se părea fals pretenţios în limbaj, textul fiind dovada beţiei de cuvinte specifică unor medii (pseudo) intelectuale.

Consiliul Judeţean Cluj şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită să luaţi parte miercuri, 12 august 2009, la ora 18.00, în Sălile Festive ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, la vernisajul Expoziţiei de grafică şi pictură  Ruine a  artiştilor Adrian şi Lăcrămioara Aramă. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 12-30 august 2009.

Începând cu anul 2000, soţii Lăcrămioara şi Adrian Aramă au deschis la Muzeul de Artă expoziţii care s-au succedat la un  interval de doi ani: Marea, Satul, Natura statică, Grădina. De această dată, artiştii ne propun o altă serie tematică intitulată sugestiv RUINE, metaforă plastică care poate fi tradusă şi în RUNE, caractere grafice ale celor mai vechi alfabete nordice, însă un nord indefinit geografic.

Voi ce înţeleţi din fraza întortocheată de mai jos? Simboalele sunt lipsite de dimensiuni filosofice şi spirituale, din moment ce trebuie să se adauge elementele astea hardcoriste? Cer lămuriri: „Întreaga expoziţie se raportează la acel moment de crepuscul,  în care materia conţinută de o formă precis conturată se restrânge,  pentru ca spiritul să se extindă. Opera lor se caracterizează printr-un limbaj original, care are la bază simboluri şi semne, la care se adaugă o dimensiune filosofică şi spirituală”.