deseară la cărtureşti

… o să înregistrez concertul. Ne vedem!

astra film 2009

Astra Film Festival este singurul loc din România unde poţi vedea peste 600 de oameni într-o sală bucurându-se de un documentar antropologic. Senzaţia e, vă asigur, fantastică! Ne vedem la Sibiu.

flashmob greenpeace (preview)

În ciuda faptului că ne lăudăm uneori că trăim într-un oraş universitar, trăim adesea într-o parohie mentală şi culturală. Altfel, cum ne putem explica faptul că suntem atât de puţini interesaţi de un eveniment la nivel mondial, ca flashmobul pentru protejarea climei, coordonat de Greenpeace şi multe alte organizaţii non-guvernamentale în câteva mii de oraşe şi în peste o sută de ţări? În media naţională şi locală nu o să găsiţi mai nimic despre această acţiune care se desfăşoară şi la Cluj, sâmbata 24 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale de acţiune pentru climă. În general, veţi găsi în media naţională şi locală prea puţine articole despre subiecte de interes major ca schimbarea climei. Vom detalia azi motivaţiile acestui flashmob la Nopţi în Campus (www.radiocluj.ro, 95,6 FM), între 22.00 şi 23.00, cu Bogdan Buta, coordonator voluntari la Greenpeace Cluj.

Alături de mine este organizatorul de concerte şi colaboratorul Zile şi Nopţi, Ionuţ Titus Ileşoi, invitat permanent al emisiunii Nopţi în Campus. El va veni de acum încolo cu multe muzici din zona, să-i spunem, underground, cu formaţii pe care nu le auziţi, din păcate, la radiourile mainstream din România. Ionuţ Titus Ileşoi va veni cu nume noi, proaspete, cu formaţii care experimentează şi care nu sunt difuzate pentru că nu fac audienţă ori profit posturilor de radio, motiv pentru care majoritatea radiourilor îşi imbecilizează ascultătorii cu aceleaşi formaţii şi genuri muzicale. Aşadar, nu o să mă tem să mă laud că Nopţi în Campus va deveni emisiunea care experimentează muzical cel mai mult dintre toate radiourile din România. În a doua parte a emisiunii, îi vom avea pe clujenii de la proaspăta trupă Schlitz.

Avatar (II)

Am la avatar, pe messenger, aceeaşi imagine de luni bune. Ca şi cum mi-ar fi teamă de schimbări, de metamorfozele noastre nesfârşite, de o anumită nestatornicie de stări şi sentimente pe care nu le putem stăpâni. Nu prea reuşesc să îmi explic senzaţia asta, doar e firesc “avatarul”, mai ales în varianta sa light, de messenger. Când mă plictisesc, răsfoiesc lista de messenger şi mă uit la avatarurile altora. Nu sondez, nu constat, nu analizez nimic, îmi odihnesc doar ochii pe suprafeţe diferite şi mă amuz când văd imagini şoade. M-am întrebat: de ce să nu povestesc cu o parte din amicii de pe lista de mess despre criteriile după care îşi schimbă imaginile pe mess? Oricum, am mai făcut asta mai demult. Iaca ce a ieşit:

Ana-Maria Călinescu: La avatar e un detaliu dintr-o lucrare de-a mea. Se numeste MOVing. De obicei, am la avatar lucrari sau detalii din lucrari de-ale mele, mai arar poze cu mine… Dar, intr-un alt sens, si lucrarile mele reprezinta tot o forma de a-mi surprinde interiorul in diverse ipostaze si a fixa asta pe o bucata de hartie/carton/panza. In mod special, imi place lucrarea asta si ma identific cu ea, cu atitudinea personajului… E vorba, din punctul meu de vedere, de a continua sa ma misc, de a explora, si de a lasa in urma ce consider ca e rau pentru mine. (Aici e varianta completă a lucrării.)

 

Mihail VAKULOVSKI: La avatar nu poţi băga fotografii prea subtile, pentru că nu s-ar vedea, dar poţi pune imagini sugestive şi frumoase, totuşi. Nu-mi prea place să-mi lipesc moaca, aşa că de multe ori bag sigla Tiuk! (mai ales cînd link-ul e spre Tiuk!, cînd a apărut un nou nr. sau aşa ceva) sau un tricou ori o şapcă Tiuk! Mai bag cîteodată fotografia lu’ tata, rar, dar se mai întîmplă, apoi – desene de-ale lui Dan Perjovschi sau imagini după stare de cele mai multe ori, sau din călătorii, însă tot cu schepsis, nu pur şi simplu din călătorii. Între colţii unui mamut, cu Charlie Chaplin cu şapca Tiuk! pe cap (el, nu eu), cu nepotul soţiei arătînd fuck you sau cu o zeiţă din Versailles trimiţîndu-ne în acelaşi loc, cu Le Banner aplicîndu-i un picior în coaie lu’ ălălalt francez turbat, am şi o poză cu intrarea în oraşul Pula (acum mă uit la pozele de la avatar rulate în ultima vreme), una de la nuntă, una deosebită, făcută la Cetatea Făgăraş, eu – monument la Munchen, am şi cîteva trucaje, una la Lightensein, cu Tiuk! în spate, una cu Pamela Anderson şi una pe post de Terminator, ultimele două realizate de un coleg de serviciu, iar aia cu Tiuk! – de un prieten, Un Cristian. Interesantă idee ai avut cu „ancheta” asta, deşi tu nu-ţi schimbi niciodată poza de la avatar. (Pozele de la avatar sunt făcute de Mihail şi soţia sa Carmina.)

Laura Laurentiu: Dar nu e cine stie ce filosofie. Le aleg in functie de starea de spirit din ziua in care ma apuca schimbarile. Ca ma plictisesc de aceeasi poza si imi vine chef uneori sa o schimb si atunci dau search pe google sau caut in arhiva mea de poze. Aici mi-a placut umbrela.  E vintage. Si felul in care isi tine rochia si picioarele… Are asa, un aer de demult. Eram intr-o stare mai melancolica. Cred ca avem oaresce sechele noi, femeile. Si frustrari. Ca nu mai sunt lucrurile asezate si romantice in secolul asta. Si cautam cumva sa suplinim acest aspect.

 

Dan Aga: In general, pun din ce mai pozez eu cand ies cu aparatul dupa mine, fara sa am un criteriu anume de selectie

Eu: Ok, dar de ce cerul de data asta. Iti inspira o stare anume poza asta?

Dan Aga: Pai, asa mai visatoare… se poate zice ca ma reprezinta oarecum, ca-s io mai cu capu-n nori, asa.

Zsofi Szegedy: E desenul meu preferat (din toate ce am facut pana acum). Plus ca imi plac mult pisicile. Cam atat.

se mai cumpără reportaje la oser?

Uneori mă bate gândul să scriu reportaje, aşa cum mai făceam la TVR şi în presa studenţească. Impulsul îmi veni după ce am citit însemnările despre Oser ale lui Aurel Şorobetea în Privire de pe Cetăţuie, Editura Dacia, Cluj, 1978, p. 67:

“Aşa cum trustul X se întemeiază, de pildă, pe vînzarea maşinilor de cusut, şi rămîne pînă la capăt credincios primei afaceri, chiar dacă ulterior îşi diversifică activităţile, tot astfel oserul a fost şi a rămas o imensă papuciadă. Astăzi el vinde şi autoturisme, radiocasetofoane, aparate foto şi de filmat etc., însă întotdeauna, mai mult decît îmbrăcămintea, încălţările au fost bine cotate la bursă, acţiuni sigure, tradiţionale. Marfă necesară şi rîvnită, ca semn al ridicării în stări, într-această ţară unde, înainte vreme, din patru oameni unul umbla desculţ.

După mărire, căderea-i aproape şi, în curînd, sfîrşitul. Ca niciodată, în acest an, pantofii n-au mai avut trecere. Lustruiţi, potcoviţi sau înnoroiaţi şi stîlciţi, la preţ de nimic, oricum i-ai fi oferit, nu prea găseai clienţi. Care să fie explicaţia? Altădată, abia scoşi din geantă şi întinşi pe ziare, erau disputaţi, luaţi la preţ, între un sfert şi o treime din cel din magazin. Acum şi ce se cumpără de acasă sau doar la fabrică, lucru fără pretenţii, pe preţ de nimic. Lumea are mai mulţi bani, trăieşte mai bine; am devenit pretenţioşi, vrem încălţăminte asortată, în “pas” cu moda, şi pantaloni tăiaţi mai tinereşte.

Şi totuşi, oserul mai rezistă încă, măcar pînă nu se va întinde şi la noi – doamne fereşte! – concepţia consumeristă. Ni se va pare de neconceput să aruncăm nu numai lucrurile încă “în viaţă” dar şi pe cele stricate, care nu mai folosesc. “Lasă, poate prinde bine”. Aşa înţelegi de ce apar aici spre vînzare pînă şi cuie ruginite şi strîmbe. N-ai crede, dar pînă la urmă pentru orice obiect se află cumpărător.”

Din păcate, instituţiile media, cu precădere cele private, nu mai investesc în acest gen. Trebuie să faci teren, lucru care necesită ceva timp, şi nu muncă de dactilografă la birou. Iar atunci cînd totuşi mai apare câte un reportaj cu greu îl poate gusta o limbă mai experimentă, din pricina zaharicalelor în exces din frazare, din alegerea subiectului, din abordarea fuşerită. Sunt curios dacă voi mai citiţi reportaje. Unde le găsiţi?

Nici nu ştii ce-au făcut astă vară

După ce sezonul 2008-2009 s-a dovedit un succes, Clubul de Lectura „Nepotu’ lui Thoreau” se întoarce. Deşi nu ne dorim asta, Clubul a rămas, din 2005 încoace, singura acţiune coerentă de underground literar de la Cluj. Dacă ai timp liber şi curiozitate, eşti binevenit la prima şedinţă a toamnei, joi, 15 octombrie, de la ora 18, în spaţiul reamenajat al cafenelei Insomnia – Strada Universităţii nr.2 –, partenerul şi gazda evenimentului încă de anul trecut.

 

Scrii şi nu ştii unde poţi publica? Te cauţi de talent literar? Traversezi depresii poetice şi pusee de genialitate? Ai redactat un manifest şi merită comunicat posterităţii? Parodiezi? Sau, pur şi simplu, îţi doreşti o seară de muzică şi lectură alături de prieteni? CL „Nepotu’ lui Thoreau” este mediul perfect. Vor fi încă: expoziţii de fotografie şi grafică, invitaţi speciali, seri de traducere literară, party-uri etc. Miercuri, 14 octombrie, Thoreau îţi propune reîntîlnirea cu o parte din „acţionarii” Clubului de anul trecut: François Bréda, Valentin Derevlean, Andrei Doboş, Ştefan Manasia, Mihai Mateiu, Rareş Moldovan, Vlad Moldovan & Szántai János. Ei toţi vor încerca să-ţi demonstreze că Nici nu ştii ce-am făcut astă vară!

Rucsac revolution

Biciclistul clujean Mihai Udvar a pornit într-o revoluţie a rucsacului. Cu rucsacii agăţaţi de bicicletă, s-a pornit la începutul verii prin Europa şi călătoreşte economicos de atunci, întregul buget fiind mai mic de 1.500 de euro. Acum stă la o familie în Norvegia şi se pregăteşte de o călătorie spre extremitatea continentului european la Capul Nord. Cu autostopul.  

Care e cel mai fain loc din Europa, dintre cele pe care le-ai vazut, ca infrastructura pentru biciclete?

Cel mai fain loc din Europa. In primul rand, ca nu am vazut inca toata Europa, ci numai o mica parte. Este o intrebare care mi s-a pus foarte des si pana acum ceva vreme nu stiam ce sa raspund pentru ca mi-au placut toate tarile si locurile. Dar dupa ce am vazut Scandinavia, as zice ca,pana acum in calatoria mea, cel mai mult imi plac oamenii din Scandinavia. Daca prin Germania oamenii se uitau ciudat la mine cand ma vedeau cu bicicleta incarcata , de cum am intrat in Scandinavia fata oamenilor se lumina cand ma vedeau. Asta m-a facut sa ma simt foarte binevenit in aceste locuri. Din toata Scandinavia as prefera Norvegia (foto) pentru ca are o cultura si o dragoste aparte pentru natura, nemaiintalnita pana acum. Si binenteles relieful Norvegiei, predominant muntos, ma atrage in mod special aici. 

 

As putea zice ca partea Scandinava mi-a placut cel mai mult din punct de vedere al infrastructurii pentru biciclete. Nu atata pentru cat de dese sunt pistele, ci pentru calitatea lor. Germania a avut pana acum din ce am parcurs, cele mai multe piste, aproape peste tot, doar ca asfaltul nu era de cea mai buna calitate. Scandinavia, in schimb, nu are atat de multe piste speciale, dar asfaltul este impecabil. Mi-a placut in mod deosebit Copenhaga (foto), care se stie ca este un rai al biciclistilor urbani, unde, dupa aprecierea mea, 70% din populatie foloseste bicicleta pentru deplasari in oras.

 

Cum ti-ai facut rost de bani pentru o calatorie asa lunga?

Multa lume care nu a calatorit pentru o perioada mai lunga probabil isi imagineaza ca trebuie sa dispui de sume uriase pentru asemenea deplasari. Nicidecum! Faptul ca utilizezi couchsurfing (www.couchsurfing.com), bicicleta sau autostopul si supermarketurile iti reduce considerabil din costuri. Banii i-am facut economisind din ultimul loc de munca. Bineinteles ca trebuie sa ai in vedere ideea plecarii cu ceva vreme inainte, pentru a strange bani. Dar asta se intampla numai in Romania pentru ca salariile sunt atat de mizere. Din punctul meu de vedere, nu e mod mai bun de a calatori decat couchsurfingul. Aproape in fiecare din noptile petrecute pe drum am fost gazduit de oamenii astia de pe net, si la randul meu am gazduit acasa in Romania cativa. La fel ca si acest couchsurfing, sunt si retelele de voluntariat (helpx.com), unde in schimbul a cateva ore de munca (de obicei usoara) primesti cazare, mancare si socializare. Asta de obicei pe perioade mai lungi: saptamani sau chiar luni. Unii calatoresc asa cu anii. Chiar asta fac acuma sunt la o familie in Norvegia si e tare fain si fun.

 

Fa un puzzle al localitatii ideale in care ai sta, dupa ce ai vizitat atatea sute de localitati. Din ce elemente s-ar compune puzzle-ul tau?

Nu as putea spune un loc anume unde as sta, dar cele mai importante elemente ar fi distanta fata de munti si oamenii locului. Am intalnit orase unde au fost indeplinite ambele criterii, cum ar fi Geneva, Innsbruck, Oslo (etc etc, au fost atat de multe!) si unele unde m-am simtit bine pentru ca au fost orase situate in munti sau cu oameni primitori: Stockholm, Kiel, Lillehammer (etc). Orice loc e frumos, daca stii sa te adaptezi si sa te bucuri de prezenta ta acolo!

 

Care e cea mai faina gagica pe care ai intalnit-o? E blonda? Bruneta? E bronzata? Ce facea cand ai cunoscut-o? [ideea intrebarii mi-a venit vazand pe site-ul lui unele fete superafaine]

 

Cea mai faina gagica… Cea mai faina pana acum la care am stat e o norvegianca din Trondheim. O cheama Ines si e bruneta…

 

Ce muncesti la familia din Norvegia si cate ore pe zi?

Stii ca daca stai la casa in afara orasului este totdeauna de facut ceva. Normal ca nu zic cuvantul ”la tara” ca aici nu e ca la noi la tara. Stii si tu. Fac tot felu de munci de care ei nu au timp si care ei le au in plan de mult timp. Prin gradina, prin garaj. Ei acuma au un copil mic de 7 saptamani. Si eu is foarte binevenit ca ii ajut cu chestii unde trebuie 2 persoane. Sunt parte din familie, un fel de frate mai mare a lu ala micu.

 

Liniste pentru mine la Cluj e sa stau la ora 11.30 duminica intr-o cafenea sau pe o terasa si sa citesc o carte. Sau sa ma plimb, aleg, merg cu bitza prin padurile din preajma Clujului. Cum e linistea pt tine in Norvegia?

Acuma cum stau relativ izolat, sunt cam limitat in optiuni, dar am la dispozitie barca cu motor mtb si land rover. Fjorduri si munti de jur imprejur. Peste 3 saptamani o sa mai vina un helper aici si mergem impreuna pana la Capul Nord hitchhiking. O sa ne inghete cacatu in noi, da o sa fie ceva unic. El ii australian si cred ca nu are habar ce inseamna minus 20 de grade. Aici deja e iarna, atata ca zapada inca nu o coborat si pe vai, numai pe creste.

Paşi Înainte în ritm de jazz

Vineri, 9 octombrie 2009, ora 19, la Sala de concerte a Academiei de Muzica “Gheorghe Dima”, Harry Tavitian (pian) şi Cserey Csaba (percuţie) vor cânta în beneficiul copiilor cu autism. Fondurile obţinute vor fi donate Centrului de Intervenţie pentru Copii, Adolescenţi şi Tineri «Paşi Înainte». Preţul unui bilet este 40 de lei. Pe cei doi îi puteţi asculta AICI şi AICI.

Harry Tavitian: «Aştept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu publicul clujean pe care îl apreciez foarte mult şi sper ca fanii de jazz să ni se alăture în această campanie care vine în sprijinul copiilor cu autism».  

iepurele iepuraş

Iepurele de Cartea Recordurilor s-a dovedit iepuraş. Iepurele de câmp, de şosea şi de pădure se zbenguia în reluare pe muntele Pietrei Craiului. Aţi ghicit, am fost iepuraş pentru Ioana. Cum am o minimă experienţă pe munte, ar fi trebuit să studiez puţin traseul ca să îmi închipui că nu putem alerga mai tot timpul pe creastă, pe stâncăraie şi mai ales pe coardă. Ioana a fost o mică eroină, nu doar că a mers pentru prima oară pe munte pe porţiuni realmente dificile, în condiţii meteo nefaste (ploaie şi ceaţă), dar şi pentru că a încheiat un maraton montan de 41 de km, cu peste 2.000 de m diferenţe de nivel. Am încheiat competiţia împreună, cu un timp ok pentru prima participare: 7 h, 30 min. De alergat, am alergat vreo 10 km. Pe alte porţiuni, ni se părea ba prea greu, ba periculos din cauza umezelii. Pe şosea, eu am scos cu un minim antrenament 3 h, 17 min, iar Ioana, la cum e antrenată, ar scoate aproximativ 3 h, 40.

Aş fi postat mai multe foto, dar nu se vedea mai nimic pe multe porţiuni de traseu din cauza ceţii, care m-a speriat foarte tare, ca pe orice iepuraş respectabil.

Păcat că nu am pozat fundul Ioanei (o minimă decenţă, dom’le!), care era mai murdar decât picioarele şi mâinile. Ioana a dezvoltat metoda iepuroaică de coborât pe stâncă şi grohotiş: te laşi pe fund şi îţi dai drumul la vale. Ce-i drept, ritmul metodei iepuroaică de înaintare este cam de ţestoasă, dar a funcţionat. Stând pe fund e greu să faci entorsă la glezne.

Sper să ne vedem la anul. Am rămas fascinat de Zărneşti, un oraş colaj de peisaje industriale dezafectate, clădiri muncitoreşti cochete, cu grădini în faţa scării, ridicate în interbelic pe când investitor era celebrul industriaş Malaxa, case ţărăneşti în depărtare şi căpiţe cu fân, animale şi căruţe, pensiuni turistice, clădiri vechi, impunătoare de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, blocuri comuniste termoizolate pe jumătate, munţii din depărtare…

Sper să ne vedem mai mulţi din Cluj la anul. Anul acesta am fost în Piatră peste 300 de participanţi din ţară şi din străinătate. Pentru România, e o cifră impunătoare. O cohortă de poze găsiţi pe blogul organizatorilor, din anii trecuţi şi cîteva recente.

doho a intrat în cartea recordurilor

Aşa e, sunt cel mai mare iepure din lume! Ghiciţi pentru cine.