m-am mutat pe slicker, totb şi criticatac

Octombrie 4, 2010 2 comentarii

Fac o pauză o vreme pentru că o să postez săptămânal în fanzina slicker şi lunar în Think Outside the Box şi CriticAtac. Mulţam că aţi intrat aici!

Categorii:Uncategorized

Capoeira. “Să fii paşnic nu înseamnă să eviţi conflictul”

Iulie 15, 2010 1 comentariu

Bogdan Rakolcza este unul dintre cei mai interesanţi clujeni pe care îi ştiu. Cea mai pregnantă imagine cu el e pe malul Someşului în timp ce cânta calm la un instrument exotic, sud-american, la câţiva metri de muncitori, moloz şi buldozerele care lucrau zgomotos la betonarea râului. E instructor de capoeira, cântă în Mioriţa Sound System şi se ocupă de un cerc de percuţie. Îşi desfăşoară activitatea în cadrul celui mai cool proiect colectiv din România din ultimii ani: Fabrica de Pensule, o federaţie de artişti care îşi desfăşoară activitatea într-o fostă fabrică din apropierea locurilor în care am crescut.

 

Eu: Ce vezi la capoeira mai bine, mai intens, faţă de alte activităţi încât să studiezi şi să practici capoeira şi nu altceva?

El: Hm.
Între toate abordările ale muzicii, capoeira e singura care te învaţă şi autoapărare. Între toate artele marţiale este singura care te învaţă să te exprimi în cântec. Între toate artele dramatice, este cea care te învaţă cea mai multă psihologie practică a relaţiilor interumane.

E plină de dragoste, capoeira Angola, şi totodată te ajută să-ţi ascuţi colţii şi ghearele. Să fi paşnic nu înseamnă să eviţi conflictul pentru că ţi-e frică de el, ci să ştii să transformi energia inerentă în ceva pozitiv. În joacă de exemplu.

E un învăţământ pe termen foarte lung, capoeira. E o altă capoeira cu fiecare joc. Probabil nu ai cum s-o înţelegi niciodată pe toată, dar îţi poţi găsi calea ta. Cam astea mă ţin în capoeira şi e ceva ciudat: cu cât joc mai mult, cu atât îmi vine mai mult să joc.

Categorii:Uncategorized

the filters în raum

Iulie 14, 2010 3 comentarii

Via Ionuţ Titus Ileşoi:

The Filters a apărut la începutul verii  2009  în Miercurea Ciuc. Cu doi oameni la bază (2 dj/produceri) şi cu o experienţă minimă de 5 ani, cei de la The Filters produc, mixează, remixează, editează şi re-editează. Băieţii sunt echipaţi cu două laptopuri, aparatură midi, măşti, şi ochelari,  remixând tot ce pot live, în seturi diferite. Fiind în plină evoluţie prin promovarea muzicii electronice în general, electro-synth-pop-idm-glitch, aceştia se pot mândrii cu două mixtape-uri şi un dj challenge câştigat în Timişoara pe 20 Februarie „TM DJ CHALLENGE”. Au avut plăcerea şi satisfacţia de a împărţi scena cu mai mulţi artisti precum Ion, Goranga, Interphace, Yaghee, Bassbinvisual, Missile, Protak, Jaheyo, Protak din ţara noastra, iar de peste hotare cu John B, Friction, Psychofreud, Black Sun Empire, Bong-Ra, Anima Sound System. În viitor, conceptul colaborării cu brandul Elektronika este de a susţine lupta contra muzicii comerciale, îmbogăţirea culturii muzicale a tinerilor pe plan local, apoi pe cel naţional.

Categorii:Uncategorized

pe voxpublica

Iulie 4, 2010 4 comentarii

Primul articol de pe platforma voxpublica e despre Parcul Feroviarilor. Am citit un articol care m-a enervat, deşi e scris de o amică din presă, şi asta a declanşat şi postarea mea. Articolul se numeşte: Paszkany plăteşte 5.000 de euro chirie pentru ţigani şi e despre un grup de rromi care s-au instalat provizoriu în Parcul Feroviarilor. Articolul era enervant din titlu pentru că victimiza un om de afaceri foarte rapace, când nu e deloc cazul. Apoi, maniera de prezentare a grupului stabilit momentan în parc e stereotipă. Se spune că ar fi făcut mizerie, deşi mizeria din jurul cortului poate fi strânsă într-o jumătate de oră, pe când grupul de rromi face parte dintre sanitarii oraşului şi se ocupă de colectarea mizeriilor pe care le producem noi în cantităţi infinit mai mari. Articolul – deschidere de ziar – m-a enervat şi pentru că era prea puţin empatic cu soarta lor, dar mai ales pentru că oferea ca sigură informaţia preluării parcului de patronul CFR şi transformarea lui într-o bază sportivă, fără a fi pomenite controversele legislative cu privire la noua lege a spaţiilor verzi. Îi mulţumesc lui Brice Guillaume pentru fotografii.

Categorii:Uncategorized

zilele tranzit

Am început să descopăr Clujul de seară-noapte, pe când terminam liceul şi începeam faculta. Casa Tranzit e cam a treia locaţie, după Pub şi Insomnia, în care am întâlnit lumea alternativă, curioasă, boemă, relaxat universitară, emancipată şi cosmopolită.  La Mulţi Ani!

Categorii:Uncategorized

Doho şi Bigu faţă în faţă cu reacţiunea decadent-burgheză

Iunie 23, 2010 8 comentarii

Am văzut afişul. Mi-a plăcut. Nu prea vezi pumni strânşi în cultura noastră, chiar şi agăţaţi pe o sfoară, roz şi bon bon estetici şi nu roş-revoluţionari. Nu doar pumnul a fost singurul element de atracţie. După cum bine ştiam, vernisajele au mâncare şi băutură şi fete faine, aşa că am purces cu Bigu să ne astupăm berile la halbă băute înainte, în Piaţa Muzeului. La vernisaj, am încercat amândoi se privim cu interes lucrările studenţilor Erasmus, dar privirile au fost atrase iremediabil de bucate. După ce ne-am ostoit foamea şi setea, cum lumea mea se învârtea deja ca pe lingişpir, am decis că şi arta trebuie să fie mai puţin statică, să îşi ia avânt revoluţionar. Erau nişte coţcării asemănătoare cu nişte păpuşi agăţate de tavan cu nişte sfori. Singura valoare a lor la momentul acela era pentru mine să se amestece şi să se învârtă şi astfel să încerc să interacţionez şi eu, în spirit postmodern, cu instalaţia artistică. Artista nu a fost de acord cu mine şi m-a întrebat ce fac. Eu i-am zis ceva de genul că vreau să dau avânt unei arte decadent-burgheze, judecată artistică la care ea nu adera, motiv pentru care a chemat câţiva vlăjgani, zişi artişti, cu temperament latin care vociferau la mine şi la prietenul meu clarvăzător sintactic, Sebastian Bigu, că ar trebui să descâlcim firele. Nu am fost de acord, mai ales că, din punctul meu de vedere, firele ar trebui să fie întotdeauna încâlcite, pentru că asta e menirea firelor. Artista nu a fost de acord cu mine şi mi-a dat o palmă. Ne-au zis să plecăm, dar am refuzat acest lucru, tocmai pentru a apăra spiritul criticii artistice. Bigu, care în timpul liber, ca hobby , practică arta contemporană, le spunea artiştilor furioşi că nu noi suntem agresivi, ci ei. Nu mai ştiu când a zis-o, înainte sau după ce a primit o lovitură în testicule de la o artistă. Apoi, cineva mai în vârstă mi-a aruncat un măr în faţă. Ah, nu mi-a venit să cred că libertatea de exprimare este atât de puţin preţuită în România şi că afectează categorii largi socio-profesionale: nu doar vârstinicii, ci şi tineri şi străini! Le-am zis că asta nu e artă de calitate. M-au întrebat ce e frumos în artă şi cum definesc arta. Poate că am fi continuat discuţia, dar era complicat să răspundem la întrebări în timp ce luam palme. Au chemat poliţia, a venit şi cancelarul Universităţii de Artă şi Design, care părea super stresat şi crispat, deşi la bere e întotdeauna simpatic. Am expus faptele, că am fost agresaţi cu mere şi cu palme de o hoardă afumată de studenţi Erasmus. I-am întrebat pe poliţişti în repetate rânduri dacă ei cred că arta studenţilor e de calitate, dar ei o ţineau una într-una cu cine a lovit pe cine, când şi în ce situaţii. Noi nu am lovit pe nimeni, doar am primit-o, le-am zis. Ne-au zis să plecăm. Am plecat şi din cauză că aveam vezicile pline de la bere şi din cauza gândurilor la pişuarul lui Duchamp. Ce i-am zis lui Bigu, dar el ca clarvăzător mă înţelegea condescendent şi fără a i se mai spune, e că artiştii produc acum pişuare în masă, atâta doar că industria nu e de bunuri, ci de ready-made-uri conceptuale, pişuare iconoclaste de masă în industria timpului liber. Am plecat cu capul învârtindu-se în continuare pe lingişpir, ca păpuşile alea agăţate de tavan şi eliberate din statică. În spirit de gherilă, eu zic că ar trebui să le încâlciţi iar. Vizionare plăcută!

Categorii:Uncategorized

I’m cold as the star

Ştiu piesa de la prietenul Radu Toderici, unul dintre cei mai buni critici de film ai generaţiei actuale, şi de atunci melodia m-a prins într-un vârtej. Mă învârte, răstoarnă, mă absoarbe, e ca atunci când amicul Tomi, pasionat parapantist, îmi povestea cum îl ducea vântul prin ceruri. Tot aşa, o termică puternică, m-a proiectat dincolo de nori, în soare, dar nu m-am înmuiat în toropeală şi am ajuns apoi rece, în stele.

Categorii:Uncategorized