Prima pagină > Uncategorized > Apel către poeţi!

Apel către poeţi!

 

Poezia cu riff (cu o exemplificare pe Jim Morrison)

Motto: „…poezia tinde spre senzaţii ne-definite, iar pentru aceasta muzica este mijlocul esenţial… Muzica, atunci cînd se combină cu o idee care produce plăcere, este poezie; muzica fără idee este doar muzică; ideea fără muzică este proză…”  Edgar Allan Poe

Poate să pară paradoxal, însă, în ultima jumătate de secol, muzica este mai aproape de poezie decît poezia însăşi. Poezia pare să se fi piedut în abstractizări, în turnuri de fildeş sau, mai banal, în grafomanii. Foarte adesea nu intră într-un contact real cu publicul. Rămîne într-un sertar, într-o bibliotecă sau pe un site, e consumată individual, anemic (în sensul lipsei unei extensii în spaţiul public). În schimb, muzica de calitate, de la melodie la versificaţie, este dependentă de public, de agora, pare să fi furat de la poezie capacitatea de a transmite mai autentic emoţii, idei…

Muzica generaţiei contraculturii şaizeciste, cu cîntăreţi de folk precum Bob Dylan sau Joan Baez şi formaţii rock ca The Doors, Jefferson Airplane, Creedence Clearwater Revival etc. au schimbat macazul. Au încheiat-o cu sacharinele de maximum 3 minute despre fete sau băieţi plecaţi şi dorul mistuitor al celui părăsit, specifice muzicii mainstream din dedada precedentă, şi au compus melodii mai complexe, cu o versificaţie net superioară producţiilor culturii pop, însă fără a se rupe de această cultură.

Potrivit cercetătorului Edward Macan abordarea muzicală tradiţională neglijează relaţia dintre muzică şi audienţă şi se concentrează exclusiv asupra sunetului, care este limitat oricum la următoarele elemente: „armonie, melodie, metru, organizare structurală” specifice unei abordări de secol XIX, potrivite muzicii clasice şi unei orchestraţii ample (Edward Macan, Rocking the Classics: English Progressive Rock and the Counterculture, Oxford University Press, New York, 1997, p. IX). Problema e că astfel sunt excluse subtilităţile timbrale, inflexiunile vocale şi, în special, nuanţele legate de ritm, specifice muzicii non-occidentale sau culturii pop. Potrivit acestei metodologii, muzica clasică va fi întotdeauna superioară muzicii „populare” (rock, blues, etc). Studiindu-se sunetul în sine şi nu efectul său asupra oamenilor (segregare a obiectului cunoaşterii de subiect, specifică modernităţii secolelor XIX şi prima parte a secolului XX – vezi M. Foulcault în Cuvintele şi lucrurile), cunoaşterea problematicii abordate devine destul de îngustă, căci spontaneitatea şi reacţia empatică, trăirea emoţională, participarea sufletească a ascultătorului mediu la un concert de blues sau rock e clar diferită de reacţia mai „ţeapănă”, interiorizată a ascultătorului aflat într-un fotoliu la un concert de muzică clasică. Studierea relaţionării oamenilor cu muzica pe care o ascultă arată că muzica clasică nu e atemporală şi nici acontextuală şi este percepută diferit şi cu o intensitate diferită de la o epocă la alta. Tot astfel, nu se pot realiza judecăţi (tranşante) de valoare folosind instrumentarul critic specific pentru poezia de salon în ceea ce priveşte presupusa diferenţă calitativă dintre poezia „clasică”, intelectuală şi cea aparţinînd culturii pop şi care se găseşte îndeobşte în versurile melodiilor.

Aşa cum arată definiţia clasică de dicţionar poezia este o modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivităţii, al rimei, al ritmului etc. Versurile unor melodii din zona „bună” a rockului experimental sau nu, a acid-jazz-ului sau chiar a hip-hop-ului par să se încadreze foarte bine la definiţia clasică a poeziei. Nu întîmplător folosim sintagma clasic, întrucît în antichitate poezia era mult mai apropiată de muzică datorită cîtorva caracteristici esenţiale: se recita sau se declama în public, ceea ce presupunea un anumit ritm, apoi repetarea unor cuvinte, a unor versuri, aşa cum se întîmplă cu reluarea anumitor motive în muzică, avea efectul eufonic al unei incantaţii, iar poemele erau întotdeauna acompaniate de anumite instrumente. Poezia în Antichitatea greacă nu se consuma nicidecum individual, în spaţiul restrîns al bibliotecii, aşa cum se întîmpla în modernitatea tîrzie şi nici nu era un gen de sine stătător, căci aşa cum a categorizat Aristotel în Poetica ea putea fi epică, lirică, dramatică, chiar retorică… Deci nu ar fi chiar o erezie susţinerea apariţiei unui alt tip de poezie în anii 1960, şi anume rock poetry. Poezia muzicii rock pare să ia locul vechilor imnuri şi psalmi, adică poemelor antice care aveau un rol liturgic, iar cînd muzica nu avea vreo conotaţie atît de gravă, muzicienii erei pop par un fel de „barzi” medievali, aflaţi în faţa unor „curteni” mai democratici: dezlănţuiţi, cu părul cam zburlit şi în straie de-o etichetă cam noncomformistă.

Exemplificăm cele spuse mai sus cu poezia rock aparţinînd lui Jim Morrison. Poemele lui Morrison în An American Prayer par un fel de imnuri dedicate unor zeităţi neopăgîne. Astfel, unul dintre „Apostolii” contraculturii crează în poemele sale un ceremonial şi rugăciuni noi, dionisiace, necreştine pentru „monştrii pielii” care prin dragoste fac moartea uitată şi reinventează universul: „I pressed her thigh and death smiled” (Lament), „We need great golden copulations”; zeii şi toate miturile veacurilor trebuie reinventaţi, căci taţii nu mai sunt o voce a a Autorităţii, ei „flecăresc” prin copaci, iar mama şade dusă pe fundul mării. Tinerii narcisişti nu sunt chiar de sine stătători, ei cer divinităţii un crez în care să creadă, deşi aspiraţiile lor nu sunt de ordin transcendental, ci imanent: „A night of lust” (An American Prayer). Versurile sale au un efect incantatoriu, muzical. Cadenţa sa aparent monotonă, cumulată cu o voce de o tonalitate şi o limpezime rar întîlnite, transpune ascultătorul într-un soi de transă, apoi izbucnirile şi schimbarea bruscă de ritm în poeme muzicale ca Wake Up! are rolul de a-i deştepta la o nouă viaţă pe membri iconoclaşti ai contraculturii. De ce un nou paradis, însă Aici şi Acum? Pentru că hipioţii se proiectau ca un fel de „trib” preadamic, căci eliberarea spirituală depindea de bascularea sentimentului de vinovăţie provocat de conştiinţa păcatului originar. Logicii raţiunii de tip modern i se opune logica libidoului sau „logica satisfacerii”, a dorinţei, a plăcerii, termeni a-logici în contextul occidental al dihotomiei clasice între simţuri şi raţiune (Herbert Marcuse, Eros şi civilizaţie, Editura Trei, 1996, p. 122). Contracultura acuză tradiţia occidentală că a subjugat simţurile raţiunii, că efortul de a-ţi securiza propria viaţă domină asupra plăcerii de a trăi (arta vieţii). Tinerii mulţumiţi de ei înşişi fredonează (Choose they croon), dansează extatic într-un decor natural, departe de restricţiile şi convenţiile comportamentale din spaţiile urbane, împotrivesc principiilor realităţii, randamentului şi efortului, o realitate de vis, în care „predica”, ce vine pe note muzicale, dă tonul petrecerii. Orga electronică Hammond, atotprezentă pe fundalul poemelor lui Morrison, are ca sunet o trimitere liturgică evidentă. Merită observat că în arta vieţii pe care o profesează hipioţii genurile se blurează (un lucru specific avangardei dintotdeauna), se împletesc – dans, rostire/fredonare, muzică:
The music and voices are all around us.
Choose they croon the Ancient Ones
The time has come again
Choose now, they croon
Beneath the moon
Beside an ancient
lake
Enter again the sweet forest
Enter the hot dream
Come with us
Everything is broken up and dances.
 

Poemele şi versurile din piesele lui Morrison nu sunt cu siguranţă cele mai bogate în metafore, cele mai chibzuite în exprimare, cele mai profunde ca simbolistică, însă solistul formaţiei The Doors are calitatea deosebită de a ştii să îşi împărtăşească emoţiile într-un mănunchi de planuri. Foarte importantă pare îmbinarea mai multor suporturi, căci poemele sale nu se desfăşoară doar pe o foaie, ci se răsfrîng deopotrivă auditiv şi vizual în sălile de concerte. Astfel, intensitatea trăirii poetice, ce derivă din ritmul dat de muzică, dar şi de versuri, din repetarea unor teme/motive muzicale, dar şi a refrenului sau din intonaţie, e mult mai prezentă în poezia rock al cărei reprezentant de frunte este şi Jim Morrison (poezia ne încîntă!), decît în poezia intelectuală din cea de-a doua parte a secolului XX, care e lipsită oarecum de vlagă, în descendenţă modernistă, tributară unui singur suport – cel scris. Deci, ceea ce am scris în rîndurile precedente sper să fie mai degrabă un apel pentru poeţi: ieşiţi în stradă sau urcaţi pe scenă, luaţi legătura cu nişte muzicieni şi puneţi-vă pe treabă!

ps Articolul a apărut recent în revista Tribuna, iar o parte din pasaje sunt luate din studiul Anii 60: misşcări contestatare în SUA, care o să apară în primăvară la Editura Eikon.. Nu vreau să rămînă doar un articol, de aceea mi-am propus să organizez în cadrul emisiunii Doho Campus o seară de poezie cu cei mai apreciaţi tineri poeţi clujeni (români şi maghiari), cu muzicieni (de la scratchuială pînă la instrumente reci) şi, bineînţeles, public. Sper doar ca şi conducerea radioului să fie deschisă la un astfel de proiect.

 

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Decembrie 6, 2007 la 4:30 pm

    de ce nu scrii cu font alb toate paragrafele? mi-ar fi mai uşor, cel puţin mie să citesc 😀

  2. doho
    Decembrie 6, 2007 la 5:11 pm

    ai dreptate, trebuia sa corectez, dar mi-a fost putin lene. hadicapat tehnologic cum sunt, habar n-am de ce au fost puse asa paragrafele. am lasat totusi asa ca mi se parea relativ interesant

  3. doho
    Decembrie 6, 2007 la 5:14 pm

    mersi si de celelate comentarii, erau super smart

  4. Decembrie 6, 2007 la 5:28 pm

    no problem… eşti unul dintre blogerii mei preferaţi, deşi eşti tânăr prin lumea blogosferei 😀

    de aia te-am şi adăugat la blogroll!

    baftă în continuare la scris… şi promit că i will keep an eye on you!

  5. Iulie 12, 2008 la 11:50 am

    ivucdfo ahlzxdmwt bsiogvfeq qmcbhprl fcevyhgo zqdm dfuy

  6. dohocampus
    Iulie 12, 2008 la 3:06 pm

    mersi mult pt incurajari!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: