Arhiva

Archive for Ianuarie 2008

un fel de oimr* (apărute în Informaţia de Cluj)

Ianuarie 29, 2008 2 comentarii

VÂND aparatură de manichiură care imprimă pe unghii color, poze de vedete din lume. Este ceva deosebit de frumos, unic in ţară. Tel – 0740.482.945

FOST artist divorţat caut chirie urgent la bloc sau în casă în Mărăşti sau Mănăştur. Poate fi şi semimobilat. Serviciu stabil. Vând maşină de spălat marca Whirlpool, nouă, 1000 rotaţii/minut. Cu garanţie. Tel. 0746.615.095 yilnic intre 9-20

„Cum e posibil ca în secolul vitezei sa fim atacaţi cu un lanţ?” (primăriţa din Comuna Chinteni, când îngrijitoarea unui adăpost de câini îi „atacase” pe care care au venit să verifice condiţiile de îngrijire a câinilor)

* OverheardInMyRoom (vedeţi Jeg sau Fana de pe blogroll, că au şi ei faze de genul ăsta)

Categorii:Uncategorized

post pentru 2, max. 3 amici (interesaţi)

Ianuarie 18, 2008 1 comentariu

„În decembrie 1969, am cîntat colinde pe holul universităţii, lucru prin care exorcizam toţi demonii atei din universitate”

– interviu cu istoricul Doru Radosav –

Mă interesează anii ‘60 în spaţiul românesc, mai ales în comparaţie cu spaţiul vestic sau, intermediar, cu cel cehoslovac. Mă întreb, într-o exprimare bombastică, abruptă (şi fără să argumentez deocamdată foarte serios un eventual răspuns): de ce nu au fost posibili „anii ‘60” în România, aşa cum au fost posibili în alte zone? Poate din cauza repercursiunilor conceptului „de dreapta” de autonomie a esteticului într-o perioadă în care cultura, arta în Occident intra într-o fază accentuată „de stînga”, de „politizare” (în sensul celebrului slogan şaizecist: „the personal is pollitical”) şi de responsabilizare socială a intelectualului. Autonomia esteticului e un concept, de altfel, foarte sanitar, în contextul ideologizării excesive a culturii româneşti în anii 1950, dar care în spaţiul public a creat un hiat între foştii studenţi uascr-işti „la costum şi cravată”, care acaparează structurile de putere şi foştii studenţi „în blugi şi pulover”, care nu doresc să se „contamineze” politic. Am impresia că, în bună măsură, acest decalaj s-a menţinut şi după 1989.

Cunoscutul istoric Doru Radosav (n. 1950), director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, povesteşte despre adolescenţa dînsului la Timişoara şi de anii de facultate de la Cluj, în contextul liberalizării culturale comuniste (1964-1971, după alţii perioada prelungindu-se cu încă vreo 3 ani).  

Cum aţi perceput deschiderea culturală din 1964?

Eram elev în cel mai bun liceu din Timişoara şi am simţit următorul lucru: în primul an de liceu în ‘65 au fost activaţi profesorii secundari care au trecut prin închisorile comuniste. Aceşti profesori eminenţi au ieşit din marginalizarea precedentă… Mulţi dintre ei erau somităţi în domeniu, absolvenţi ai unor universităţi occidentale în perioada interbelică. A însemnat o deschidere din punctul de vedere al discursului didactic. Iar organizaţional era o repunere în drepturi a liceului interbelic, adică eram printre primele promoţii care au terminat 12 clase în loc de 10 ca în modelul sovietic. Existau primele manuale experimentale, grele – pentru că fiecare manual avea două volume. Eram oarecum testaţi, dar era în avantajul nostru pentru că trebuia să învăţăm mai mult. Manualele erau concepute de vechii dascăli, de profesorii interbelici. Un exemplu bun ar fi profesoara mea de română, Maria Iovan, care a studiat între 1940-1944 şi care a fost în proximitatea lui Tudor Vianu. Din cauza tatălui ei care era un primar iorghist, a fost marginalizată. Ea ne-a adus literatura interbelică în timpul în care au şi fost reabilitaţi Blaga, Barbu, Goga etc. Am citit atunci critica interbelică, de pildă Vladimir Streinu ori Mihail Dragomirescu. Ne-a spus ce a însemnat Revista Fundaţiilor Regale, ce a însemnat cenaclul lui Lovinescu. S-a produs o restauraţie, un dezgheţ, o restituire… 

Povestiţi-mi de un moment care v-a marcat în facultate, în spiritul acelei deschideri limitate a regimului…

Am terminat liceul în 1969 şi am venit la Cluj la Facultatea de Istorie. În universitate se simţea o atmosferă destinsă. Am fost dintre primele generaţii care au beneficiat de vacanţa de iarnă din timpul Crăciunului, ca urmare a contestaţiilor făcute de studenţii bucureşteni. Îmi amintesc cum în primul an, în decembrie 1969, am cîntat colinde pe holul universităţii, lucru prin care exorcizam oarecum toţi demonii aceştia atei din universitate. Stăteam pe scări şi cîntam colinde… Un asistent de-al nostru, Vasile Vesa, care plecase cu o bursă la Paris şi care a fost martor la Mai 68 a venit şi ne-a condamnat: „Faceţi şi voi pe contestatarii aşa cum au făcut şi cei de acolo?”. Totuşi, relaţia noastră cu contestatarii nu era una directă, mai ales că în Franţa a deraiat înspre tot felul de stîngisme, troţkisme şi alte tîmpenii… Ne-a adunat într-o sală să stăm de vorbă şi ne-a ţinut o lecţie utc-istă legată de proteste, dar pe care noi am ascultat-o sfidător. Era membru UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România)… Se ştie că toţi membrii uascr-işti au ajuns ulterior şefi, cadre didactice…  

Cam care era diferenţa între studenţii apolitici şi cei implicaţi politic?

Anii pe care i-a petrecut în universitate (1969-1973) au fost anii de maximă libertate care s-au putut concepe în perioada comunistă. Momentul 1971 nu l-am simţit chiar atunci, ci doar cîţiva ani mai tîrziu. Nu am purtat discuţii despre Tezele de la Mangalia atunci cu alţi tineri, noi eram deconectaţi de realitatea politică. Desigur, am simţit că studenţii UASCR deveneau mai importanţi, mai puternici. Noi nu simţeam realitatea la nivel macro, nu resimţeam importanţa Tezelor de la Mangalia, dar percepeam falia ideologică care creştea între liderii UASCR şi noi, ceilalţi. Ei se detaşau din ce în ce mai mult de noi, constituiau elita comunistă… Astăzi majoritatea sunt politicieni. Look-ul lor era interesant în comparaţie cu al nostru. Noi eram în blugi şi pulover, ei erau la costum şi cravată, cu genţi diplomat, o privire înţepenită. Erau şi oameni deştepţi, conştiincioşi. Se diferenţiau de noi şi prin faptul că nu veneau tot timpul la cursuri. Uneori lipseau pentru o şedinţă UASCR. Nu veneau cu noi la Croco sau în Chios. Noi mergeam cu cortul la Costineşti, ei stăteau în vile. Strategiile de recrutare pentru diverse posturi luau în evidenţă apartenenţa la UASCR într-o măsură din ce în ce mai mare. Spre deosebire de anii 60, din anii 70 se simţea o galvanizare ideologică a lumii studenţeşti. Unii colegi şi-au forţat intrarea în partid pentru obţinerea unor cîştiguri materiale şi a unor posturi mai bune… 

Care erau locurile în care se discuta, se dezbătea?

Camera de cămin era un spaţiu de discuţii profesionale şi culturale. Nu făceam prea multe chefuri, dar se fuma mult şi se discutau cărţi, literatură de specialitate, despre ceea ce se scria în reviste. Eu eram abonat la România literară şi la Secolul XX. Secolul XX era o revistă cu o deschidere intelectuală extraordinară! Nu purtam discuţii politice, însă aveam percepţii critice ori ironice la adresa celor din UASCR. Croco era „crîşma” noastră, unde se discuta la o cafea filosofie, istorie, literatură etc. Era prelungirea Bibliotecii Centrale Universitare. La Arizona nu prea discutam, acolo se bea, era lumea boemei, alteori a „caracudei”, nu a noastră. Participam şi noi, dar cu o anume rezervă. Scriitorii de la Tribuna, care erau boierii şi care făceau parte din nomenclatură, din cercul puterii, datorită privilegiilor pe care le aveau, se întîlneau la Continental. 

Ce moment politic mai important vă vine în minte în raport cu această perioadă?

August 1968. Atunci a existat o adeziune a tinerilor în raport cu regimul, era o mîndrie românească pentru că noi nu am invadat Cehoslovacia şi s-a condamnat invazia de la balconul Comitetului Central. Simpatia faţă de Ceauşescu nu trebuie confundată însă cu cultul personalităţii din perioada imediat următoare. Apoi, îmi amintesc de un bătrîn ungur din satul meu natal din Banat, care se plimba dintr-un loc în altul în aşteptarea armatelor maghiare şi sovietice. El tot aştepta ca armatele să vină să invadeze România în speranţa alipirii teritoriului la o Ungarie Mare. Nu pot să uit, desigur, nici de Primăvara de la Praga, care a declanşat toată reacţia autorităţilor române. Iar unul dintre eroii generaţiei mele este Jan Palach, care şi-a dat foc în Praga ca urmare a ocupaţiei Cehoslovaciei de către armatele pactului.   

 

Categorii:Uncategorized

Mi-e dor

Ianuarie 16, 2008 11 comentarii
  • de primăvară, mai ales de luna mai când începeam să jucăm beach-volei pe nisipul de la Medicină
  • de scrierile lui Sorin Stoica
  • de plimbările şi alergările prin păduri
  • de Alex Aleman, mai ales din perioada în care ne plimbam cu autosopul prin centrul Transilvaniei, iar noaptea dormeam în şurile ţăranilor
  • de cursurile lui Cesereanu când mă dădeam în stambă şi interveneam mai tot timpul
  • de râsul Letiţiei
  • de lecturile de la BCU şi de discuţiile de la cafenea
  • de unele ştiri din vacanţele petrecute prin TVR când îmi rezolvam ba o excusie în Cheile Turzii la căţărat, ba un zbor cu aeroplanul
  • de anii 60, de beautiful people
  • de filmele neorealiste italiene
  • de vise cu documentare, de vise în general…
  • de grădina dezordonată a lui Coni din Andrei Mureşanu când beam socată şi răsfoiam leneş o carte în balansoar (pe fundal era vechiul CD Radio)
  • de strada Kogălniceanu, pustie, duminică seara, pe bicicletă, în timp ce merg în rotocoale ca să adulmec teii înfloriţi
  • de rochia albă de in a Danei şi de picioarele ei bronzate, atletice în timp ce se dădea pe hintă
  • de plimbările în parcul Babeş cu nepoţelul Timi când ne jucam şi ne bronzam
  • de livada Palocsay, unde era bunicul paznic şi unde mâncam mere, pere, zmeură, căpşuni şi strugurei până îmi crăpa burta
  • de Ilie Rad 

  

Categorii:Uncategorized