Prima pagină > Uncategorized > „întâmplarea” care (nu) se întâmplă

„întâmplarea” care (nu) se întâmplă

interviu cu Rariţa Szakats, AltArt

A fost în urmă cu o săptămână şi ceva. Hapening despre explorarea prin sampling şi dans a spaţiului urban. Pasajul Minerva, Mănăştur. Organizează, participă mai degrabă, că nu e cadru organizat în sens clasic, cei de la AltArt, cu VJ Tutu în pole position pe partea de video, iar pe sunet mortlacreier. Dansatori: Ferenc Sinco, Andreea Belu, Csaba Bartos. Foarte freaky! Sunete care seamănă cu nişte pârţuri, imagini insesizabile, dansuri ca nicăieri de găsit prin baruri, discoteci, spectacole de balet.

Însă chiar dacă lumea nu înţelege mare lucru… nu e niciun manifest în preajmă… mănăşturenii participă la spectacolul multimedia. E realmente un spectacol, dincolo de sens, motivaţii etc, întrucât lumea e captivată de povestea zuzu-ţăcă pe care o văd. Băştinaşi, puradei, bătrâni, aflaţi în părculeţ la o partidă de cărţi, comentează, râd, dansează alături de actanţi! Era realmente fascinant.

Dar uneori hapeningul nu se întâmplă. Trei bătrâni la o masă, pe lateral. Se uită la proiecţii, nici măcar amuzaţi, dar nici consternaţi. E o privire concentrată ce caută să înţeleagă proiecţiile de pe pereţi şi muzica electro, care nu seamănă, bineînţeles, cu sârbele de prin tinereţuri. În întreb pe un bătrânel: „Ce e asta?”. „Ce să fie, o distracţie”, răspunde el. Şi a intuit bine spectacolul. Gratuitatea pe care o presupune un astfel de hapening, logica sa fragmentata, nealineata, gestul aleatoriu şi o grămadă de alte atribute din zona aceasta. O distracţie de la gestul calculat, de la logica utilitaristă de zi cu zi, de la efort chiar şi de la atâtea şi atâtea atracţii din capitalismul de azi.

Bărânelul intră în logica absurdă a evenimentului. „Şi dansatorii cum vi se par?” întreb. „Care dansatori?”, zice el. „Ăia, mă, de sus de acolo! Dar nu se văd de brazi”, completează colegul de bancă şi pensie. „Păi, atuncea trebuie să tăiem brazii ca să îi vedem!”, se amuză el. Cel mai mult mi-a plăcut să îi văd pe copchiii mănăştureni cum fură becurile din recuzita spectacolului. O fetiţă a venit la mine cu o plasă plină de becuri şi mă întreba dacă mai funcţionează. Îi spun că nu ştiu. Se gândea probabil ce fericiţi i-ar fi făcut pe ai ei, dacă ducea o plasă pline cu becuri funcţionale. Alţi hăndrălăi, care se gândeau mai puţin la părinţi, spărgeau becurile într-o veselie rar întâlnită. Aştept următoarele spectacole în toamnă. Chiar dacă le suspectez de niscai nihilism conceptual, de farsă intelectuală, ele sunt totuşi pansament pentru ochi. În momentele de relaxare, mi se desprind ochii de creier şi atunci e relaxare curată, mişcare pură. Foto sunt făcute de Doru Sana. Mulţam.

Doho: Ce te-a frapat cel mai tare în ceea ce priveşte reacţia publicului la hapeningul/spectacolul multimedia organizat la pasajul Minerva din Mănăştur?

Rariţa Szakats: Mi-a plăcut mult faptul că publicul, mai ales acea parte a publicului care aparţine locului în care a avut loc performace-ul, a avut o relaţie activă cu dansatorii şi elementele de spectacol. Asta a fost şi intenţia noastră, ca spectacolul să coexiste cu locul şi oamenii locului. Un bărbat i-a oferit dansatoarei mâna pentru a o ajuta să coboare de pe tobogan, un altul i-a oferit un pahar cu apă, copiii au folosit jucăriile parcului simultan cu dansatorii, mimând mişcările dansatorilor care, la rândul lor, actau jocul copiilor care are loc în fiecare zi în parc. A fost o bucurie pentru mine să simt energia spaţiului acela amplificată cu ocazia spectacolului. Mi-a dat sentimentul de comunitate.

D.: Care a fost ideea spectacolului, intenţiile voastre? Publicul era cam în ceaţă din punct de vedere conceptual, deşi la spectacole s-a amuzat grozav…

R.S.: Ceea ce contează se repetă. Modelele noastre se bazează pe lucruri, evenimente repetitive. Documentarea unor fenomene recurente, modelarea tiparelor, extrapolarea modelului pentru a înţelege mai bine sursa acesteia este o practică în toate domeniile explorării umane, incluzând cele artistice. Iar arta electronică exploatează tehnica sampling-ului de mai bine de 20 ani. MOSTRE/SAMPLES este un proces de modelare a contextului urban. Pornind de la micile ritualuri cotidiene ale individului până la comportamentul în grup, proiectul prelucrează tematic acele tipare care se repetă în viaţa socială a locuitorului unui conglomerat urban, oferindu-i un unghi nou de a-şi chestiona propriile acțiuni. Proiectul se bazează pe trei piloane: audio, video și dans. Artiştii culeg sunete recurente în contextul urban (zgomotele străzii, maşini, paşi) imagini ale unor tipare vizuale repetitive (geamuri, blocuri, dimanica fluxului traficului) și comportamentele tip ale locuitorilor oraşului (tipare sociale). Reprezentațiile sunt spectacole integrate de sunet, imagine și mişcare, cu participarea directă și imediată a spectatorilor – al căror input va fi transformat în loop-uri audio, video sau de mişcare.

D.: De ce aţi făcut „întâmplarea” în cartierul Mănăştur şi nu în centru, unde puteaţi avea un număr mai mare de spectatori relativ avizaţi?

R.S.: Tocmai pentru că spectacolul este despre ritualuri cotidiene ale unui spaţiu social, am vrut ca el să fie deschis întâi de toate către comunitate. Ne-am bucurat să avem în rândul publicului şi consumatori recurenţi ai evenimentelor noastre sau ai evenimentelor de artă, însă nu lor le-am adresat, cu întâietate, evenimentul. În septembrie vom relua spectacolul, într-o altă locaţie publică, în egală măsură provocatoare din punct de vedere social… mallul.

D.: De ce crezi că unii intelectuali dintr-o zonă livrescă sunt de părere că foarte multe spectacole multimedia sunt nihiliste ideatic ori relativ sărace din punct de vedere mental, desi vizual „îţi iau ochii”?

R.S.: O astfel de apreciere este subiectivă şi, cel mai probabil, are o justificare în mintea celui care o face. Mostre a avut o idee centrală: prelularea şi repetarea secvenţelor repetitive ale spaţiului social pentru a reflecta în acest fel, către oamenii locului, care sunt ritualurile lor cotidiene.

D.: Care e cel mai ţăcănit lucru care ţi s-a intamplat pe când organizai astfel de evenimente culturale alternative?

R.S.: Se întâmplă lucruri variate, unele care aduc bucurie, altele de care nu îmi amintesc cu drag. Unul din cele pozitiv marcate în memorie: după spectacolul de vineri un bărbat a venit emoţionat la noi şi ne-a spus că aceea a fost cea mai fericită zi din viaţa lui… Dar am trăit şi momente în care administratorul spaţiului în care organizam un festival, de data aceasta un spaţiu destinat evenimentelor artistice, mai mult chiar, în cadrul Capitalei Culturale Europene, ne-a solicitat să încheiem mai repede evenimentul, că s-ar duce să se culce.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: