Prima pagină > Uncategorized > graţian cormoş despre mişcarea hippie&co.

graţian cormoş despre mişcarea hippie&co.

Îi mulţumesc lui Graţian Cormoş, autorul cărţii Femei în infernul concentraţionar din România (1945-1989), pentru cronica entuziastă, caldă a volumului meu de debut – Anii 60: mişcări contestatare în SUA. Recenzia inititulată „Istoria hipioţilor povestită românilor” a apărut, de curînd, în revista clujeană Tribuna, care cred că e, cu toate minusurile ei, cea mai bună revistă locală de cultură (he, he, răutăcios cum sunt îmi venea să spun parohială în loc de locală, dar nu spun că dup-aia nu mă mai publică acolo Groza&Manasia). Sper ca articolul lui Graţian să vă facă poftă să căutaţi cartea în librarii. Îmi place titlul lui, faza cu povestirea… Nu mă consider jurnalist, mi se pare că, în contextul actual, are o conotaţie peiorativă, tabloidă. Iar scriitor nu sunt şi oricum sună pompos, iar capitalul simbolic asociat cu scrisul s-a diminuat în ultimii 20 de ani. Atunci ce aş vrea să fiu? Un simplu povestitor…

Cartea lui Adi Dohotaru a reuşit deja – la numai 2 luni de la apariţie – să stârnească ceva vâlvă atât datorită modalităţilor nonconformiste de lansare a volumului (una a avut loc în hala fostei fabrici “Tehnofrig”, alta la Festivalul “Peninsula” din Târgu-Mureş), cât şi – ceea ce mi se pare destul de ciudat –, datorită prefeţei scrise de reputatul istoric Ovidiu Pecican.

 

Dincolo de încrâncenarea unor critici literari în a-i da sfaturi tânărului autor de a nu mai sta sub “umbrela” altora, iar prefaţatorului de a nu se băga unde nu-i fierbe oala, remarc un fel de efervescenţă – mascată sub orgolii de rutină – pe marginea cărţii lui Dohotaru, datorate subiectului incitant, însă încă destul de tabuizat – şi aici iarăşi mi se pare ciudat – pentru spaţiul românesc. Într-o paranteză necesară trebuie spus că dacă Ovidiu Pecican nu o fi fiind expertul experţilor în ceea ce priveşte „anii ‘60”, a încercat să se achite cu bun-simţ de obligaţia sa de “girant” al tânărului debutant, prin cele câteva pagini care vor face cartea mai uşor vandabilă, aşa că nu văd absolut nimic de obiectat aiurea.

 

Revenind la subiectul sintezei de faţă, mă văd obligat să spun că el nu este deloc întâmplător sau lipsit de legătură cu personalitatea autorului, el însuşi un contestatar al fariseismului mic-burghez ce predomină în sistemul universitar românesc bazat pe caste incompetente şi insipide. Prin atitudinea radicală faţă cu impostura unor dascăli de-ai săi, Adi Dohotaru a fost, în studenţie, un autentic omonim al beatnicilor revoltaţi din anii ‘60.  Pentru cei care îl cunosc de aproape, este clar că acele cuvinte prin care el califică atitudinea protestatarilor neînduplecaţi împotriva establishmentului american, i se potrivesc de minune şi lui, definindu-l pertinent:

 

“Însă, rezistă pe termen lung cutezanţă morală a unor indivizi lucizi în plan intelectual şi acţional, asemenea lui Ferber [contestatar al Războiului din Vietnam], care au fost dispuşi să fie puşi sub acuzare şi să se lase arestaţi în devotamentul lor pentru o cauză considerată justă”. (p. 148)

 

 

Plecând de pe asemenea poziţii interpretative, putem distinge mai uşor intenţionalitatea demersului lui Adi Dohotaru, care nu îşi asumă decât meritul de a ne oferi – şi asta nu e puţin lucru – o panoramă fidelă a variantelor de exprimare a contraculturii din SUA anilor ’60, denumită generic “the movement”, ce presupunea mai mult decât o ideologie de vector opus sistemului, şi, mai degrabă, o solidaritate generaţională şi un activism social, ale cărui reverberaţii le putem resimţi până astăzi în diferite ipostaze, curente şi manifestări civice, confiscate, din păcate, de discursul pe care se fundamentează “corectitudinea politică” actuală.

 

De la lupta oamenilor de culoare pentru drepturi civile, la mişcările ecologiste, la cele feministe, la cele de contestare a Războiului din Vietnam sau a universităţii, toate protestele anti-sistem sunt cartografiate succint în câteva momente-cheie care ne dau o viziune de ansamblu asupra perioadei evocate de Adi Dohotaru. Metoda lui constă în prezentarea unor studii de caz reprezentative pentru naşterea spiritului ce a animat contracultura în spaţiul american. Dar demersul autorului nu se rezumă la inventarierea în premieră a acestui fenomen, ci, de câte ori este posibil, pe parcursul cărţii, Dohotaru se opreşte pentru a face o paralelă între curajul şi luciditatea caracteristice mişcărilor de peste ocean şi amorţeala/lipsa de tonus civic a indivizilor din “eterna şi fascinanta Românie”. Iată şi un exemplu grăitor în aceast sens:

 

“În aprilie 1965, mai bine de 2500 de preoţi, pastori şi rabini au dat un anunţ în legătură cu războiul pe o pagină întreagă din «New York Times» cerând: «În numele lui Dumnezeu, OPRIŢI-VĂ!» Un asemenea exemplu de civism şi de reacţie morală, ce trece dincolo de graniţele înguste ale politicului aşa cum e înţeles azi, ar fi poate de neînţeles pentru tipicul preot ortodox român, refugiat în biserică şi slujbă…”. (p. 85)

 

 

Scrisă într-un limbaj simplu, dar care păstrează câteva americanisme indispensabile redării izului epocii, cartea lui Dohotaru e, ca stil şi abordare, opera unui jurnalist, ceea ce îi conferă un surplus de naturaleţe. La fel cum – năstruşnice pentru unii – sunt şi Anexele, care cuprind interviuri de istorie orală cu două personaje pitoreşti ale decadei (un fost profesor de la Berkeley şi Balakhilya das, alias Johhny Midget), precum şi un chestionar aplicat asupra a zece studenţi clujeni care se pronunţă asupra semnificaţiei anilor ’60, aşa cum se văd ei în prezent.

 

Închei, cu un elogiu direct la adresa sintezei realizate de Adi Dohotaru pe marginea fenomenului contraculturii în SUA anilor ‘60, lucrare singulară, mai mult decât binevenită în peisajul cultural românesc, blocat de ceva vreme – la nivelul volumelor de debut – în teze de doctorat irelevante din punct de vedere ştiinţific şi lipsite de onestitatea unei viziuni argumentate.

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. August 24, 2008 la 10:57 am

    adrian dohotaru is now famous! 🙂

    în curând o să îl vedem în turnee, cum se urcă cu cartea pe scenă şi ţine o cuvântare de 15 minute, după care aruncă cartea pe care o prezintă în public. iar după el urmează trupe consacrate, precum luna amară sau trupa byron! 🙂

    amu pe bune, e chiar faină ideea cu prezentatul cărţii! eu îţi doresc să vinzi cât mai bine!

  2. dohocampus
    August 24, 2008 la 11:53 am

    mersi mult, man!

  3. Flo
    Martie 27, 2009 la 8:38 am

    Dar azi de ce nu mai e contracultura aşa influentă precum a fost atunci?

  4. dohocampus
    Martie 27, 2009 la 12:20 pm

    Raspunsul e foarte greu. Nu stiu, lumea se schimba… Dar incerc sa schitez un raspuns. Pe de o parte, contracultura a permeat societatea mainstream. Ne putem gandi astfel la o mai larga constientizare a problemelor de ordin ecologic, la cum s-a detabuizat societatea in privinta relatiilor dintre sexe (ca s-a detabuizat pana la pornografierea sexualitatii nu cred ca e vina contraculturii hippie ci a comerciantilor care au speculat foarte grosier relaxarea sexuala!). Ar mai fi si aplicarea unor politici comunitare participative de catre societatea civila care a tot crescut ca importanta, mai ales in Vest, iar noi, cei din Est, ne tot chinuim sa ne sincronizam cu ei.

    Pe de alta parte, exista un Zeitgeist foarte idealist specific epocii care facea inaplicabile anumite idei generoase, iar unele dorinte ale contraculturii intrau in conflict cu valorile societatii de consum. De pilda, exista un ethos relativ egalitarist in sanul contraculturii care a intrat in coliziune cu functionarea unei lumi mercantile, polarizate financiar. Polarizarea sociala, discrepantele economice tot mai mari in lume care exista intre bogati si saraci (Nord vs Sud, romani vs rromi, manageri in comporatii vs profesori de liceu si multe alte dihotomii de genul asta) presupun implicit un mai mic spatiu de libertate pentru majoritate care se gandeste doar cum sa subziste economic. Iar cand te gandesti la pita zilei de maine, mai greu de bucuri de ziua de azi. Apoi, societatile mai democratice se bucura teoretic de mai mult egalitate si liberate, idealuri la care e greu de ajuns daca unii se capatuiesc pe sclavia de la locul de munca a altora.

    Iui, ce enervant de pedagogic am fost!

  5. Flo
    Martie 27, 2009 la 2:02 pm

    Citeam odată despre o revoluţie sângeroasă a boxerilor în China de prin secolul 19, revoluţie cauzată de câteva chestii random şi mai ales de lipsa ocupaţiei în rândul tinerilor. Au avut timp să gândească şi au făcut rampage. Gândind câtuşi de puţin ajungi mai devreme sau mai târziu să chestionezi, să pui întrebări la care societatea nu poate răspunde decât prin crede şi nu cerceta, ceea ce accentuează şi mai mult frustrarea celui ce întreabă. Cum a ajuns el pion pe tabla altora de şah? Cum a ajuns să vrea ce vor ei? Cum de nu vede nimeni că lumea e guvernată de proşti şi cum poate el s-o schimbe în bine?
    În ziua de azi însă parcă au toţi ocupaţie.. suntem iar în anii 50. Poate e nevoie de un nou LSD. Sau de un război mondial.

  6. dohocampus
    Martie 27, 2009 la 2:45 pm

    Hehe, eu nu prea am ocupatie! Hm, nush de ce am impresia ca noul LSD ar trebui sa fie aerul curat. Poate exagerez, dar daca stai sa respiri pe nas in centrul orasului, printre masini, exact asa cum ai face exercitii de repiratie intr-o padure, ai avea una dintre cele mai nasoale bad trips. Tevi de esapament, claxoane aiuritoare, harmalaie pestrita. Revolutia secolului XXI e una green! Nu doar una tehnologica, ci si una spirituala, panteista, la cum vad lucrurile.

  7. Flo
    Martie 27, 2009 la 4:32 pm

    Aerul curat nu-i destul, pentru că nu prea poţi să treci la un nivel de conştienţă mai elevat respirând aer curat şi scobindu-te în nas sau, şi mai rău, comercializând idealuri (vezi industria porno sau pe cea muzicală). Tre să faci una din chestiile de-aici, altfel rişti să fii un alt mort viu. Zic eu 😀

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: