Respiră!

Respiră! Cam asta e ideea articolului din Cetăţeanul Clujean pe care îl găsiţi AICI! Uneori mă prind teme neconflictuale, aparent monotone, dar nu pentru că firea mea ar fi aşa, ci tocmai ca protest la bagatelizarea tensiunii şi a epicului de tip dramatic, operate inconştient de mass-media. Dacă într-adevăr frameworkul genului jurnalistic e Criza, atunci avem o inflaţie de crize, care se răsuflă prin supralicitarea tensiunii şi urgenţei intervenţiei.

Articolul începe aşa (pentru restul daţi click pe linkul din prima prop.):

A respira este un lucru atât de banal, încât mai toţi uităm să îl facem cum trebuie. Respirăm de-a valma, printre noxe, oameni grăbiţi şi clădiri masive care îţi taie nu doar cerul, ci parcă şi aerul. Mai degrabă, gâfâim, nu respirăm. „Cetăţeanul” vă propune trei tehnici de respiraţie atât de simple, încât pot fi practicate şi fără un instructor. O tehnică e orientală, alta creştină şi încă una sportivă.

Păcat că nu pot folosi un ton mai personal în articole, lucru specific reportajului. Nu pentru reclamă, aşa cum mi s-a reproşat, sau pentru că aş fi excesiv de narcisiac. Ci pentru că acesta e tonul reportajului – personalizat, subiectiv, afectiv, partizan. În ziarele actuale se renunţă la acest ton dintr-un complex de inferioritate al jurnalistului şi pentru că aşa i se dictează de către şefi. Complexul vine din pretenţia obiectivităţii expunerii faptelor, din „faptul”  că reporterul oferă informaţii şi nu stări, emoţii (astea-s muierisme, dom’le!). El nu trebuie biasat de propriul plasament, dispoziţie-indispoziţie (mic) auctorială. Ce-i drept, adesea găsesc în tonul personalizat din editorialele româneşti doar văicăreală, isterie, sfătoşenie, şi mai puţin argumente. Lipsa argumentelor provine nu atât din rea intenţie, cât din viteza cu care se produce „informaţia”. Da, da, răul e impersonal…

La instituţiile media mai serioase nu am observat în ceea ce priveşte reportajul o inhibare a persoanei I. De curând, am văzut un foarte bun reportaj pe CNN al unei jurnaliste despre dezastrele ecologice din India, cauzate de încălzirea globală şi topirea gheţarilor în Himalaia, care inundă culturile din nordul ţării, prin ieşirea râurilor din matcă. Milioane de oameni afectaţi. Tonul era antrenant: We went (ea şi cameramanul şi cine mai era în echipă…), We were, We did…

Ca să nu mai vorbesc de reportajele din the New Yorker al unui jurnalist prin Amazon care alături de un antropolog dezbătea probleme de limbaj şi asculta criticile acestuia la adresa lui Noam Chomsky. Antropologul respectiv combătea ideile iluministe şi optimiste ale lui Chomsky privind o sintaxa lingvistică universală. În fine…

Aici sunt zen, alături de Caius Ţuţuruga, în timp ce facem exerciţii de respiraţie, ca să surprind mai bine această stare de relaxare. Fotografia nu a intrat în ziar pe considerentele expuse mai sus.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: