Prima pagină > Uncategorized > doho iubeşte pe toată lumea!

doho iubeşte pe toată lumea!

Vremurile media sunt timpuri porno ale ideii. Cum am stat pe margine o vreme, demisionar în timpul campaniei electorale, am răsfoit cîte ceva de Adorno, Lazarsfeld, ori Enzensberger. Citisem şi din Baudrillard şi mi-am amintit de ceea ce am însemnat mai demult pentru un curs: Notiţe la poemul în proză „Celălalt prin sine însuşi”. Francezul e extrem de plastic nu doar în exprimare, ci şi ca metodă. Atîta timp cît nu-şi pune problema „verosimilităţii sociologice”, a aserţiunilor demonstrabile ştiinţific (argumentaţie solidă bazată pe exemple, bibliografie, cercetări sociologice etc.), Baudrillard e ok. De ce pun pe blog ce am fişat? I don’t know, poate ca să vedeţi ce mai fac, deşi nu e prea trendy să vorbesc (prin intermediul franţuzului) aşa serios pe blog. Şi, ca să ies dintr-un raport de negativitate critică cu lumea (vezi finalul), vă spun că vă iubesc pe toţi! Mai ales pe voi, jurnaliştii!

 

În cap. „Extazul comunicării” Baudrillard crede că, înainte, într-o eră a artefactelor meşteşugăreşti, obiectele erau încărcate de sens, aveau o personalitate distinctă, erau unice şi irepetabile. Aveau prestigiu. Se situau dincolo de o logică comercială. Lucrurile ar fi existat într-o „logică sacrificială”: obiectul ca dar, însă şi ca parte blestemată, în contrast cu obiectul marfă, comoditate. Înainte (în Vremurile de Aur, pare a sugera autorul…) exista o opoziţie între obiect şi subiect, exista o relaţie de complementaritate, de tip oglindă. Acum, în postmodernism poate, obiectul şi subiectul se identifică. Asistăm la un sfîrşit al metafizicii (atît filosofice cît şi religioase), al transcendenţei, căci lumea este acum organizată în reţea, într-o hiperrealitate electronică. Datorită informaţiei instantanee şi a tăvălugului mediatic, au dispărut distanţele, profunzimile, spaţiile de reflecţie personală şi deci subiectul. Televiziunea ar modela noua lume omogenizată (sau cea din anii 1980 cînd scrie autorul), se anunţă pe un ton distopic (p. 11-12): „ecran de comandă, terminal înzestrat cu putere telematică, respectiv cu posibilitatea de a regla totul de la distanţă, inclusiv procesul de muncă în perspectiva muncii telematice la domiciliu şi, bineînţeles, consumul, jocul, relaţiile sociale, timpul liber. Ne putem imagina simulatoare de timp după modelul simulatoarelor de zbor pentru piloţii din avion”. Televiziunea ar transforma realitatea imediată/nemediată într-un soi de „ambalaj arhaic”, ar nivela asperităţile conceptuale şi procesele de examinare profundă a unei idei care necesită timp şi însingurare. Afirmaţiile lui Baudrillard sunt fermecătoare şi ar fi „adevărate”, dacă nu ar fi prea generale, căci nu sunt prezentate situaţii şi exemple care să infirme sau să confirme adevărurile dezvăluite.

 

bmw_advertisment_1

 

În cap. „Ritualurile transparenţei” sunt anunţate apodictic năvălirile barbare ale publicităţii, care „invadează totul” pe măsură ce spaţiul social se diminuează. Potrivit autorului nu mai trăim într-o dramă a alienării, ci într-un extaz al comunicării complete, al transparenţei informaţionale aproape pornografice, într-o eră a obscenităţii publice. Spaţiul e saturat de informaţii, mesaje, sensuri şi non-sensuri, lucrurile se încalecă unele peste altele într-un asemenea hal încît devin impure, nelibere. Eu-rile, bombardate de industria publicităţii, se hazardează în consum, nu ştiu ce vor, doar că vor, viaţa se consumă nelinear, abrupt, într-un continuu vertij. Jean Baudrillard pare să aibă dreptate cînd vorbeşte de multiplicarea excesivă a imaginilor lipsite de conţinut într-o societate a spectacolului, dar dă greş în momentul în care renunţă la maniera generalistă, prescriptivă a discursului şi se hazardează să dea exemple prin care diagnostichează depersonalizarea societăţii contemporane. Pentru gînditorul francez graffitti-urile de pe pereţi (din anii 80), nesemnate, sau semnate cu un pseudonim abracadabrant, sunt semne ale depersonalizării, ale lipsei de sens, spre deosebire de desenele din trecut în care autorii se semnau cu numele real. Într-un contrast flagrant cu realitatea, cu bogăţia artistică a graffitti-urilor contemporane realizate de simpli vagabonzi sau absolvenţi de arte plastice, Baudrillard crede că motivul pentru care autorii nu se semnează ţine de faptul că nu au „nimic de spus”, eludînd, de exemplu, o motivaţie mult mai evidentă – frica de a fi prinşi de autorităţi sau codurile specifice artei de stradă.

 

monica-si-irinel-columbeanu1

 

Două tipuri de societăţi, Vestul capitalist şi Estul comunist, sunt nivelate valoric, sunt puse pe acelaşi plan, nu există o diferenţiere calitativă a „Răului” între cele două. Baudrillard suferă de strabism moral. Pare a se reitera ideea, specifică gînditorilor occidentali de stînga, că în Est funcţionează un marxism vulgar şi nu adevăratul marxism (p. 25-26): „Pe de altă parte, noi nu facem, fără îndoială, decît să jucăm o comedie a obscenităţii şi a pornografiei, aşa cum alţii joacă o comedie a ideologiei şi birocraţiei (este adevărat, la nivel colectiv în Est) sau aşa cum societatea italiană joacă o comedie a confuziei şi terorismului [ultima informaţie e complet datată]”. În societatea spectacolului „pornografic”, dorinţele, melancoliile, solitudinile se traduc prea adesea în imagini, spaţiul personal devenind unul nevrotic.

 

În capitolul „Metamorfoză, Metaforă, Metastază”, Baudrillard esenţializează prin aceste sintagme trei epoci: antichitatea greco-romană şi cea orientală, creştinismul şi (post)modernitatea. Metamorfoza presupune o transpariţie gestuală pură, este seducţie genuină, dincolo de sens, dincolo de schizofreniile subiect-obiect. A trece de la o specie la alta, spune Baudrillard, „este un mod de a dispărea şi nu de a muri. Metamorfoza e joc păgîn al aparenţelor (p. 36): „Nu serveşte la nimic să mori [dobîndirea vieţii veşnice], trebuie să ştii să dispari. Nu serveşte la nimic să trăieşti, trebuie să ştii să seduci”. Metafora ar introduce conceptul de factură creştină de distanţă între obiect şi subiect, de teritorializare între suflet şi corp. Sufletul se află în exil, într-o permanentă pribegie, pînă la marea regăsire paradisiacă survenită după moarte. Metastaza contemporană presupune deteritorializare, căci nu mai există transcendent, fiinţa e explicată în termeni ştiinţifici, ADN, neuroni… iar acestea sunt lipsite de suflet.

 

Unul dintre cele mai fermecătoare capitole, sau seducătoare dacă folosim un cuvînt cheie la Baudrillard, ar fi „Seducţia sau abisurile superficiale”. Gînditorul francez postulează că seducţia este „dinamica elementară a lumii”, e jocul care transcende adevărul, sensul, interpretarea raţională. Tehnica discursivă a seducţiei e eliptică, poetică, „adevărurile” grăite sunt un apanaj al intensităţii de limbaj, al farmecului şi al energiei, în detrimentul probităţii ştiinţifice. Seducţia este mai potrivită într-un univers al arbitrariului, ea e mai mult decît semn, e instantanee, fără descifrare, suprafaţă, aparenţă pură şi apoi metamorfoză. Seducţia e un strigăt la sufocarea lumii cu sens încercată de marile religii, dar mai ales de filosofi şi teoreticieni. „Furia de a dezbrăca adevărul”, interpretarea raţională este direct proporţională cu neputinţa de a atinge adevărul vreodată, proclamă cinic autorul. În acelaşi timp, seducţia are nevoie de spaţiu personal, are nevoie de secret, spre deosebire de tehnicile mediatice ce adulează transparenţa completă, golind lucrurile de conţinut, de mister. Baudrillard anunţă apoteotic că nu mai există nimic de revelat, după cum nu mai e nimic de produs, de aceea trebuie acceptate ca reguli ale jocului uman secretul şi seducţia. Principiul seducţiei e că tot ceea ce apare trebuie să dispară. Iar dacă ar exista o estetică prin care acest principiu s-ar manifesta, îmi trece prin minte o artă olfactivă: mirosul unui parfum de calitate de pe gîtul unei femei, care se evaporă în timp…

 

În capitolul „De la sistemul obiectelor la destinul obiectului” ni se comunică tranşant că universul se subtilizează celor mai subtile teorii, e impenetrabil, căci lucrurile sunt indiferente faţă de propriul lor sens. Omul contemporan s-ar defini prin două trăsături majore: indiferenţă la adresa transcendentului, la gonflările sensului, dar şi nerăbdare (impacientare, grabă, refuz obstinat al sensului şi al pauzei de reflecţie, pasiune şi acţiune, stări nevrotice stimulate şi de noile medii de comunicare).

 

tv

 

În încheiere, în capitolul „De ce teoria” Baudrillard afirmă că intelectualul trebuie să iasă dintr-un raport de negativitate critică cu lumea. Din moment ce nu poate exista reconciliere dintre teorie-interpretare şi real, sarcina teoriei ar fi să sfideze realul, să-l evadeze, deoarece realul, la rîndul lui, sfidează interpretările. Teoria ar trebui să devină eveniment în universul descris, să accelereze schimbările din acel univers şi să nu se mulţumească la a descrie şi a analiza. A spune sistematic încă un adevăr e irelevant, chestiunea intensităţii afirmaţiei e importantă (p. 77-78): „Încă o dată, la ce foloseşte să spunem că lumea este extatică sau că este ironică sau că este obiectivă – ea este, atîta tot. La ce serveşte să nu o spunem? Ceea ce poate face teoria, este să o provoace să fie mai mult decît este: mai obiectivă, mai ironică, mai seducătoare, mai reală sau mai ireală, ştiu şi eu?”.

 

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Decembrie 2, 2008 la 6:05 pm

    subtil…in momente in care unii te vor intr-o stare mentala latenta, de absorbtie neconditionata a unor mesaje absurde, tu te refugiezi in lectura, in conversatii si nu ai timp de vorbarii…

  2. dohocampus
    Decembrie 2, 2008 la 10:14 pm

    cum sa n-am timp de vorbarie, hai maine in insomnia de la 6 la clubul de poezie! ta-taaa

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: