Prima pagină > Uncategorized > pe banca de rezerve mentale

pe banca de rezerve mentale

Pe net găsiţi AICI! ultimul număr al revistei Contemporanul. E o onoare pentru mine că pot semna în această revistă alături de nume importante pentru lumea literelor ca Ion Ianoşi, Nicolae Breban sau Nicolae Balotă.  Publicaţia are şi o tradiţie (progresistă!) fabuloasă de 125 de ani, timp în care au semnat Dobrogeanu Gherea, Iorga, Tzara, Arghezi, Eliade, Vinea, Călinescu, Manolescu etc. Sper că v-am făcut poftă să o răsfoiţi!

Problema mea cu revista şi cu multe asemenea publicaţii culturale e că ratează un contact real cu artele colective (cinema, muzică, multimedia, teatru etc.), cu evenimentele culturale şi sociale. De ce nu văd ca la saxoni şi franţuzi combinaţiile acelea superbe de reportaj şi comentariu ori eseu într-un singur articol? Ştiu de ce. Nu sunt bani! Ideea e că astfel revista ratează întâlnirea cu un public mai larg de câteva sute de persoane. Hehe, revistele literare păcătuiesc pentru că sunt excesiv de… literare.

Bun, acuma vă propun o schiţă a unui contemporan. Îi mulţumesc Aurei Christi că mi-a dat şansa să scriu despre Ştefan Borbely în dosarul dedicat valorosului profesor de la Literele clujene. Titlul articolului e Pe banca de rezerve mentale:

Când un reporter tv merge la un intelectual acasă pentru un interviu îl plasează neapărat cu spatele la bibliotecă, încadrat de cărţi. În rândurile care urmează nu am de gând ca jurnalist să îl îndes pe profesorul Borbely între cărţile sale şi să i le comentez eventual. Prefer să fie povestit de trei dintre studenţii săi, pentru ca pe final să vin şi eu cu mărturia mea despre Ştefan Borbely, niţel răutăcioasă, în ciuda respectului pe care i-l port, o parabolă a condiţiei intelectualului în zilele noastre.

borbely20stefan1

Graţian Cormoş este jurnalist freelancer, critic literar şi un foarte bun baschetbalist. Nu degeaba am pomenit de ultima sa caracteristică. Am impresia că persoanele cu valenţe intelectuale şi care au practicat, totodată, sport în tinereţe (cum era Borbely cu voleiul) sau practică în continuare sunt mai afini, după cum şi stilul lor de exprimare e mai elastic, direct, fibros. Graţian a predat o vreme seminarii la Facultatea de Ştiinţe Politice, Secţia Jurnalism. „L-am întâlnit pe profesorul Borbely la masteratul de Jurnalism şi pentru mine a avut atunci valoarea unei revelaţii, cu atât mai mult cu cât restul profesorilor de la acel masterat, cu excepţia a încă unu-doi, erau sub limita penibilului. Obişnuit din facultate cu profesori foarte slabi, pentru prima dată mi-am dat seama că poate exista izolat şi sporadic câte un act de cultură şi de pedagogie autentică, pentru prima dată am văzut bibliografii şi planuri de seminar coerente, discuţii normale etc. Împreună cu alţi colegi aşteptam cu nerăbdare cursul de marţi legat de imaginarul Războiului Rece, singurul curs pentru care citeam 3-4 cărţi săptămânal! Când vorbeam între noi despre el, nu îi mai aminteam numele, ci îi spuneam «maestrul».Trecând discuţia în alt registru mi se pare că volumele lui Stefan Borbely, unele de excepţie în cultura română, pe care poate alţi universitari improvizaţi le citesc cu dicţionarul în mână, suferă de un deficit de receptare, deoarece autorul nu este adeptul lansărilor zgomotoase nici al prieteniei cointeresate cu potenţialii recenzenţi, preferând să trăiască discret într-un fel de Castalie atemporală”.

 stefan-borbely-11

Ioana Şigovan este doctorandă a profesorului Voia de la Literele clujene, dar şi a lui Borbely. E captivant portretul profesorului creionat de ea, cu nuanţe mai întunecate, mai ales că instinctul de apărare i-ar spune în mod normal unui doctorand să deseneze luminos, ca la carte. „Ştefan Borbely este o prezenţă care te marchează ca student, ca un „acord” perfect între coordonarea exterioară şi interioară a personajului. Luminos şi glacial în afară, se mişcă ideatic într-un spaţiu tenebros şi melancolic. Nu poate fi romanţată o întâlnire cu acest personaj histrionic, dar ideile pe care le răscoleşte sunt posibilităţi ale unor teorii care se nasc din plăcerea demonstraţiei şi gustul pentru paradoxuri. Bibliografiile cursurilor nu documentează o vedere unitară, ci suscită interesul pentru contradicţiile şi posibilităţile de asociere pe care le creează. De aici, aud, nu o dată, despre „perversitatea” fixării unor teme de referat ca „sintaxa culturală a secolului XX”,  sau alte titluri care cuprind arii vaste şi totuşi presupun o tranşare şi o sintetizare din care rezultă acel tablou ludic al ipotezelor şi intuiţiilor care construiesc sintaxa, natura legăturii dintre fenomene şi nu o istorie culturală ca muncă documentară. La început însă, astfel de teme te pot buimăci. O remarcă personală se referea la posibilitatea de a fi, faţă de student, „magicianul” lui Fowles, un manipulator şi un tiran intelectual, din acelaşi motiv pentru care fără Inchiziţie cultura europeană nu ar fi progresat eliberându-se. Recomandă câteodată cărţile descoperite recent de el însuşi, dar atunci cu entuziasm, apoi zâmbeşte maliţios, cu aerul: „să vedem ce vei face cu ea”, presimţind că va declanşa un scurtcircuit şi cu satisfacţia pe care ar fi avut-o scriind cartea. Aceasta este şi una din calităţile profesorului – este un provocator: când discută despre un nume, o carte, este clar ca începi să sapi cu suspiciune şi interes. Este un profesor căruia îi place să descopere, să bombardeze cu şocuri culturale şi să vadă „ce iese”.  Apoi jubilează, când e cazul, cu note personale şi calificative individuale pentru fiecare referat „Excelent!”. „Bibliografia” acestui subiect ar coincide cu biografia lupului de stepă, coincidenţă pe care o semnalează Borbely însuşi. Între timp, în public, lupul se metamorfozează în pisica de rasă (aristocrată), languroasă şi impasibilă care doarme pe un tom gros legat în piele”.

 

Oana Caputinschi e studentă în anul II, tot la Litere. Nu mai ştiu exact la ce secţie. Ne tot întâlnim prin baruri şi mă mir că e mai tot timpul frumuşică şi singură. „Borbely este unul din profii mei preferaţi, deci o sa fiu cât de subiectivă am să pot. Am făcut cu el „Omul Politic şi Literatura” şi „Nietzsche în Literatura”… Este genul de om care te întărâtă să-ţi pui întrebări asupra existenţei tale. Prof relaxat care te destinde la cursuri! Îmi amintesc un seminar despre cartea „Siddharta” a lui Hesse (cartea mea preferată), la care Borbely ne-a adus un film despre viata lui Buddha. Se vedea de la o poştă că tehnologia îi cam dă bătaie de cap pentru că se încurca acolo în cablurile alea, la un moment dat chiar împiedicându-se… Nu este proful care să-ţi dea pe tavă o idee măcinata din interiorul lui… Îţi dă datele, o biografie, şi în rest… îţi pavezi tu calea. Ce apreciez la el cel mai mult este că imprimă studentului conştiinţa faptului că scopul vieţii lui nu este în şi printre hârtii, ci undeva deasupra societăţii, empiricului etc. Ne-a recomandat la un curs cartea ta despre mişcările protestatare din anii 1960 în SUA părând încântat că a fost lansată într-o uzină şi regretând că nu a putut să ajungă… Nefiind omul care să îţi dea cu lopata ideile, ne-a lăsat pe noi să ne facem o impresie despre carte şi doar ne-a introdus în contexul anilor ‘60. Este un profesor cu multă energie pozitivă, mult mai tânăr decât mulţi dintre studenţii săi, care participă cu interes la formarea studenţilor (ceea ce mi se pare esenţial pentru rolul unui profesor), responsabilitate pe care mulţi dintre profesorii noştri de la Litere refuză să şi-o asume. Ioi, zici că l-am făcut un fel de guru!”.          

 cercul_de_gratie_borbely1

Ştefan Borbely e într-un top 5 al profesorilor pe care i-am prins în cinci ani de şcoală. Din păcate, l-am prins doar la masterul de la Litere, după patru ani de Jurnalism. După cum am povestit şi cu Graţian, anii petrecuţi la Jurnalism puteau fi comprimaţi ca învăţătură într-un singur semestru, dacă nu am fi avut profesori ca Ruxandra Cesereanu şi Miruna Runcan. Borbely mi-a dat cărţi foarte utile pentru volumul meu despre anii ’60 în SUA, iar la cursuri recomanda lecturi suculente ideatic. E calm, non-intruziv în timp ce predă. Nu încearcă să te convingă de ceva anume, să îţi inoculeze propriile valori, e un ghid blând, de la distanţă, temător că ar putea deveni acel Magus al lui Fowles. Povestea la un curs de Malraux şi de scrierea sa fascinantă – Ispita Occidentului. Eram în aripa dinspre stradă a Facultăţii de Litere. După-amiaza, ora 5, noiembrie, vreme mohorâtă, lume adormită, geamuri subţiri. E perioada cu trafic greu pe B-dul Horea… maşini, claxoane, tramvaiele cu uruitul lor metalic. Nu se aude ce spune profesorul. Îi spun să ridice puţin vocea. O face câteva minute, apoi revine la tonul iniţial. Încercăm să ciulim urechile, dar strada îl acoperă pe profesor. Cred că asta se întâmplă în general cu intelectualii de azi, care se manifestă cu precădere în afara spaţiului public, pe nişe universitare ori în cărţi cu un tiraj maxim de 1.000 de exemplare. Limbajul Evului Media i-a scos de pe teren, din spaţiul public, şi i-a aşezat pe banca de rezerve mentale.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: