Prima pagină > Uncategorized > Doho, avocatul diavolului

Doho, avocatul diavolului

Priviti mai jos ultima isprava a lui Istvan Szakats! Filmul se numeste Intre 4 scanduri: vanatoarea de la Balc 2009. Empatizez cu ce face, dar nu m-a convins cu argumente sale ce spun ca vanatoarea practicata de Tiriac e imorala. Am o atitudine ambigua in legatura cu vanatoarea. Candva mi-ar placea sa vanez, sa vad ce experimenteaza vanatorii… Cu toate acestea, adesea o condamn pentru ca e de prost gust sa impusti animale cand stii ca la nivel global diversitatea faunei si astfel frumusetea lumii paleste simtitor prin disparitia si imputinarea speciilor.

adi dohotaru: tiriac nu impusca niste specii pe cale de disparitie. e domeniul lui! el continua, de fapt, o traditie multimilenara a vanatorii. apoi, clasele cele mai rafinate din secolele trecute au practicat vanatoarea ca hobby, nu pentru hrana. la nivel simbolic si estetic prin vanatoare iti arati spiritul superior, un spirit dominator, puternic. nu degeaba vanatoarea in romania e practicata de oamenii de afaceri, de oameni care au reusit in viata si care, pur si simplu, se relaxeaza dupa orele extenuante petrecute la birou ca indivizi responsabili, platitori de impozite, creatori de locuri de munca. ce te deranjeaza asa tare la cum isi petrec oamenii acestia timpul lor privat?
istvan szakats: clasele cele mai rafinate vaneaza in mod traditional. tocmai aici rezida buba: e o activitate de casta, care dincolo de „placerea si sportivitatea” – asta din urma foarte indoielnica a actului – are menirea de a intari definitia castei. acei oameni care au reusit sa treaca de la safari la photo-safari pentru mine sunt exemple de indivizi care au izbutit sa faca abstractie de casta de care apartin. tiriac & friends nu fac parte din acestia.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. kraken
    Ianuarie 19, 2009 la 12:05 am

    haida-de!
    care spirit superior, dominator, monser? cind ai cu tine o suta de gonaci care rascolesc padurea si iti aduc fiara in catarea pustii? cind esti pazit de o duzina de opinci cu veste reflectorizante, cu arme, cu foc, cu spangi, prin fum, cu mii de baionete in mana, in caz ca-i vina mistretului ideea sa-si ascuta coltii pe femuru’ tau? ia domle brisca in mana, sau hai, o pusca, un pistol si intra singur in padure ca sa iti gasesti dihania-si daca mai iesi atunci da, te poti numi superior. altfel, „e decat” o activitate agreabila, cu nimic mai presus decat patinajul la iulius sau shopping-ul.

  2. kraken
    Ianuarie 19, 2009 la 12:06 am

    osebita de cele doua prin faptul ca e condamnabila.

    ca sa inchei ideea.

  3. dohocampus
    Ianuarie 19, 2009 la 8:49 am

    dar superioritatea nu ti-o afirmi in cazul asta printr-o lupta de la egal la egal, asa cum sugerezi tu. conditiile in sine de lupta pot fi inegale. in micro, vanatoarea este societatea naostra, cu roluri clar ierahizate. iar vanatul se subordoneaza vanatorului, nu s-a pus niciodata problema ca ar putea fi egalul lui (pt ca vanatorul sa iasa singur din padure, superior din incercarea prin care a trecut, asa cum spui tu!).

  4. Szakats Istvan
    Ianuarie 19, 2009 la 10:31 am

    Uite, io unul de exemplu am fost un mare pescar – cu peste 30 ani vechime. Acum nu mai pescuiesc. Cum s-a intamplat asta? Ui asa:

    La inceput mi s-a facut mila doar de pestii aia pe care ii aruncam inapoi, pentru ca i-am chinuit degeaba – rupt gura, etc. In continuare mancam pe aia pe care ii tineam. Daca se strica carnea inainte sa o manc, aveam mustrari de constiinta, ca i-am omorat pe pestii aia degeaba. Ma simteam dator ca daca ii prind, macar sa-i mananc – astfel completand cercul relatiei mele cu natura. Aceasta relatie e una personala, si deci a da pestele la matz sau la vecini e un act care de fapt mascheaza iresponsabilitate uciderii.

    Dar io de fapt nu traiesc cu peste asa cum traieste un lipovean. Manc pestele ala pentru ca l-am prins – si nu prind pestele pentru ca sa-l manc. Mancatul nu o necesitate care sa justifice omoratul si astfel, cu regret, rezulta ca tot fara sens i-am omorat pe pestii aia. Si atunci m-am intrebat, da oare nu pot io sa ma simt la fel de bine in natura, fara sa mai si omor neste pesti in acest proces? Si mi-am zis, bai… pana la urma, ba da. Si atat o fost.

    La inceput o fost ciudat, aveam reflexele formate, ma uitam in bulboane si evaluam unde as putea sa lansez musca sa ajunga acolo unde cel mai probabil sta pastravu. Mi-a fost dor de o gramada de sentimente pe care le aveam la pescuiala. Dar de fiecare data, cand imi aduc aminte ca in schimbu acestora neste pesti raman bine sanatosi, in traba lor, vii, in parau, simt ca e foaarte bine asa.

  5. kraken
    Ianuarie 19, 2009 la 10:32 am

    gura mea o sa se puna problema asta, a altora poate sa nu. poti sa scrii ierarhie, subordonare, societate, vinatoare, eu citesc doar „macel, macel, macel, macel” 😉

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: