Prima pagină > Uncategorized > visez că mă împuţinez

visez că mă împuţinez

olguvia

 

noaptea, din fiecare cluj posibil se desprind cojiţe de frig/îndoială/doliu ca dintr-o rană care începe să se vindece. sting lumina şi mă simt mai vie mai eu într-o cameră adăpostind doar oseminte de jucării. adorm şi visez că mă împuţinez ca iarna o grămadă de lemne.

Olga Ştefan

VULNERÁBIL, -Ă, vulnerabili, -e, adj. Care poate fi rănit. ♦ Fig. Care poate fi atacat uşor; care are părţi slabe, defectuoase, criticabile. Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva; punct sensibil, punct nevralgic. – Din fr. vulnérable, lat. vulnerabilis.

 

În ce sens te simţi vulnerabilă când scrii poezie?

Ca în orice context care implică o doză mai mare de sinceritate decât atitudinile „cotidiene”,  injectate cu suficientă ipocrizie şi prudenţă, scriind poezie îţi asumi riscuri. Cel mai mare dintre ele ar fi o supraexpunere nesănătoasă: iar, clişeic zicând, în zilele noastre asta echivalează cu a te plimba gol pe o pajişte deasupra căreia trece gaura din stratul de ozon (cred că sună absurd). Mai concret: dacă nu porţi nicio mască (şi în poezie nu porţi, am decretat asta) hell or heaven’s gonna burn your eyes.

 

Cum ai scris poemul ăsta? L-ai scris sau l-ai tastat? E vreo diferenţă pentru tine între a scrie de mână poemele şi a tasta la computer?

Poemul ăsta, ca multe dintre cele pe care le-am scris, a cunoscut mai multe stadii de „elaborare”. Iniţial, făcea parte dintr-un text mai lung şi mai dezlânat, tastat dintr-un foc. Era un fragment izolat de restul cadrului, şi, la o recitire cu scop „deratizant”, am constat că era singua parte capabilă să susţină ideea centrală a poemului cu pricina, că părţile excedentare păreau disipate, diluate, că infestau substanţa a ceea ce voiam să transmit cu cioturi de alte posibile poeme, că era totul mult prea melanjat şi prea eclectic. Aşa că am hotărât să păstrez cele 4 rânduri aici de faţă, rearanjându-le, însă, într-o forma hibridă, de cvasi-prozopoezie. Mi se pare, în virtutea deprinderilor mele bloguistice, că tastându-mi poeziile le imprim o doză mai mare de autenticitate- termenul fiind înţeles strict prin prisma adecvării (cu pretenţii narcisiste, de ce sa nu recunosc?) a ceea ce scriu la ceea ce sunt. Poemele scrise de mână alunecă de multe ori în prăpastia divagaţiilor diaristice cu un vag aer vetust, de fapt, la o încercare de „translatare” a lor în format de Word sunt iremediabil măcelărite şi recompuse.

 

Unde vezi cuvinte tocite?

Peste tot. În toate discursurile, de la cel academic la cel stradal, şi nu numai. Poţi extrapola ideea la discursuri imagistice şi corporale. Am ajuns la un punct la care nimic nu pare să mă satisfacă şi spun cu un rânjet sardonic că mi se pare că arta/viaţa contemporană este noul retro. Îmi permit să le echivalez aici şi numai aici, în acest context, fără alte explicaţii.

 

Spune-mi unul dintre poeţii tăi preferaţi. De ce îţi place? Place… ca şi cum am păpa bomboane şi eu sunt jurnalist în pauză de masă pe o bancă în parc.

Eu întreţin şi am întreţinut relaţii tensionate cu toţi poeţii care mi-au plăcut vreodată. De la un anumit moment mi se par redundanţi, falşi, fastidioşi, ca şi cum, înaintând în lectură şi aprofundându-i aş înainta în rutina unei relaţii de natură, să-i zicem, erotică. Singurul căruia, deşi nu l-am mai „vizitat” demult, îi păstrez o amintire frumoasă, asupra căreia datele prezentului n-au operat mari modificări, este T.S.Eliot. L-am citit mult în liceu, i-am tot citit „Wastelandul” şi mi s-a părut, de fiecare dată, că reuşesc să rezonez cu ceea ce „creşte” din materia acelui poem, poate folosindu-mă de nişte grile solipsiste, cine ştie, îmi permit din când în când să şi utilizez textele (asta în sensul lui Eco). Imaginarul meu (în toată precaritatea lui) este teribil de compatibil cu cel al lui Eliot, aproape mă tem că aş strica senzaţia asta încercând să extrag din ea ceva prozaic şi transcriptibil aici.

 

Întrebare ca pentru un star rock: Ce planuri de viitor ai?

Răspuns de star rock: îmi propun să revin şi să „rock the world” cu ceva noutăţi poeticeşti pe care deocamdată le ţin închise într-un folder cu menţiunea top secret. Până atunci, scriu cum şi când şi pe unde apuc cu gândul vanitos că şi balerinele, până să danseze, fac miliarde de exerciţii la bară.

 

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: