Prima pagină > Uncategorized > călătoria ca plăcere a prostului

călătoria ca plăcere a prostului

Unul dintre cele mai fabuloase interviuri pe care le-am realizat vreodată s-a petrecut luni, la amiază, în Parcul Central. Citeam o carte, pe o bancă, şi mă gândeam la nişte întrebări pentru invitaţii mei de la emisiunea radio pe care o ţin noaptea. Prietenul meu, Radu Toderici, citea şi el pentru doctoratul pe care îl urmează la Literele clujene. La un moment dat, am făcut o pauză şi am început să povestim despre călătorii, pe unde am vrea să mergem vara asta, dacă ne facem planuri comune de excursii în luna august etc. Lângă noi, se afla, pe o bancă, un pensionar, la vreo 70 de ani. Îmbrăcat elegant, cu pantaloni de stofă şi o cămaşă albă. Era singur, fără vreo carte. Părea să se relaxeze, la umbră. Aşa cum ne-a spus ulterior, el, de fapt, medita şi, de acea, li-a întrerupt brusc efortul, când ne-a auzit pălăvrăgind. Ne-a întrebat năucitor: „Dar voi ce vă propuneţi să găsiţi în călătoriile voastre?”. Nu l-am mulţumit cu răspunsurile noastre politicoase: că vrem să ne relaxăm, să ne distrăm, să respirăm aer curat, să cunoaştem ceva nou etc. Iar el ne tot întreba tot felul de chestii la care nu mă gândisem înainte prea bine: „Şi de la ce vreţi să vă distrageţi atenţia?”. Iar domnul mi s-a părut atât de interesant, că am venit ta rândul meu cu întrebări legate de valorizarea sa negativă a călătoriilor. Povestea atât de şarmant încât i-am cerut permisiunea să îl înregistrez cu mp3 playerul. A acceptat, nu fără dificultate, dar a spus că nu vrea să i se dea numele complet în eventualitatea publicării interviului. Din păcate, nu am apucat să înregistrez prea mult din ce a spus profesorul Z. L., pentru că bateria aparatului era slabă. Profesorul Z. L. a predat, pentru scurt timp, la universitate la sfârşitul anilor 60, după ce a fost în detenţie politică în decada anterioară, la puţin timp după încheierea liceului. Detenţia e şi motivul pentru care nu a putut să acceadă mai departe în ierarhia universitară şi s-a mulţumit astfel cu un post de profesor la unul din liceele centrale ale Clujului. Din modestie ori discreţie, a refuzat să ne spună mai multe amănunte în legătură cu acest subiect. Aşa că am revenit la călătorii.

De ce nu vă place, aşa cum spuneaţi înainte, gustul modern pentru călătorii?

Plăcerea călătoriilor este una dintre formele cele mai pernicioase ale răsfăţului. Universalul se topeşte în pitoresc, esenţialul se fărîmiţează în accidental şi caleidoscopic. Revelaţiile pe care călătorul voluptuos pretinde a le avea nu depăşesc ordinea joasă a surprizei.

A condamna călătoriile nu e, totuşi, o poziţie prea radicală? Sunt o grămadă de călătorii utile, în care descoperi oameni, experienţe noi…

Mă scuzaţi că vă întrerup. Nu cred că poziţia mea e prea radicală, deşi îmi asum, desigur, parţialitatea perspectivei mele. Eu cred că în epoca noastră călătoria a devenit, cu foarte rare excepţii, o nevoie subiectivă, o dorinţă de a trăi în dulcea falsitate a aparenţelor, în odihnitoarea disponibilitate. Căci, fără îndoială, întreaga psihologie a călătorului modern se situează sub regimul disponibilităţii şi al lipsei de răspundere care se convertesc într-o mică efervescenţă, în  „grizeria” excitată a curiozităţii. Călătorul transformă continuu lumea într-un spectacol de varietăţi, menit să-i uşureze, să-i stimuleze – în plan moral – procesele digestive, căci spiritul lui funcţionează în perfectă analogie cu un aparat digestiv care s-ar hrăni cu impresii. Nu trebuie să ne surprindă cîtuşi de puţin faptul că în din ce în ce mai marele Imperiu al prostiei gustul pentru călătorii e foarte dezvoltat: efortul aplicat şi tenace are nevoie, periodic, de o relaxare turistică, de un divertisment cu valoare stimulatoare, care face să crească „pofta de muncă”. Cred că plăcerile proştilor se înfăţişează mediocru, sub forma micilor excitaţii turistice, a satisfacţiilor vagi şi atât de iluzorii pe care le poate da disponibilitatea.

Totuşi, există şi forme alternative de a călători, celebrul couchsurfing, dacă aţi auzi de acest fenoment, şi astfel poţi fi gazduit gratuit de tineri din alte oraşe, din alte culturi şi depăşeşti astfel turismul industrial, de masă…

Da. E o variantă mai bună. Dar gândiţi-vă la asta! Călătoria, că e alternativă au ba, e o formă ieftină, chic şi, repet, mediocră, de actualizare a dorinţei. Iar dorinţele noastre, nu că o iau razna, dacă sunt necontrolate, nedisciplinate, ele sunt razna în sine. Idealul călătoriei constă într-o restricţie a nevoilor, iar astfel excursia sau, mai degrabă, excursul, nu poate fi altul decât cel interior. Călătoria exterioară o pot concepe doar în forma rătăcirii destinaţiei, obiectivului, planului de atins, contabilizării rezultatelor şi „experienţelor”. Totuşi, dacă accepţi rătăcirea, accepţi şi faptul că s-ar putea să nu te mai întorci. Între două staţii de tren nu te poţi uita pe tine, aşa cum vezi feţele languroase, pierdute cu privirea pe geam, pe care le întâlneşti adesea în compartimentele de tren. Senzaţia e falsă! Rătăcirea e în pădure, unde nu ai siguranţa drumurilor prestabilite…

În funcţie de cum profesorul Z. L. întărea anumite cuvinte, le-am redat cu italice. Din nefericire, mp3 player-ul, aşa cum v-am spus – din cauza bateriei slabe, nu a mai înregistrat mai departe şi am pierdut restul conversaţiei. La final, ne-a dat ceremonios bineţe. I-am spus că aş mai vrea să îl mai întâlnesc şi mi-a răspuns că am să-l mai găsesc în parc la orele amiezii.

Îmi este greu să reproduc ce zicea în continuare, pentru că vorbele sale se lăsau ca o pâclă asupra mea. Chiar dacă nu am înţeles prea bine unele concepte cu care opera şi vocabularul său bogat, livresc, cred că am intuit sensul cuvintelor sale. Şi tind să îi dau dreptate. Voi?

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Szakáts István
    Iulie 8, 2009 la 8:12 am

    Am calatorit rezonabil de extensiv – in jur de 35 tari.

    Da, propozitiile interviului pot fi adevarate unul cate unul, dar intreg discursul imi suna fals.

    In Lhasa, in curtea casei unde a locuit al nustiucatelea Dalai Lama, e un text pe perete, care zice asa: „Calatorul nu poate ajunge niciodata in Shambala. Dar asta nu inseamna ca Shambala nu poate fi atinsa”.

    Na: calatoria in lume inseamna simturi deschise. Calatoria spre Shambala inseamna simturi inchise. E diferenta dintre calatoria exterioara si cea interioara.

    Decat ca exact la fel cum exercitiile Zen (fizice) te aduc aproape de starea Zen a mintii, functioneaza si cu calatoria. Cateodata starea meditativa, luminarea mica vine dupa 6 luni, cateodata dupa un an sau trei.
    Dar vine.

    Spor,

    i

  2. dohocampus
    Iulie 8, 2009 la 5:30 pm

    Imi puneam intrebarea acum daca adevarul nu se stabileste cumva ca o negociere intre doua sau mai multe parti. Sa spunem, ipotetic, ca exista o intalnire intre sindicatele din invatamant si guvern. Sindicatele doresc marirea salariului cu 20%, guvernul anunta strategic ca nu pot mai mult de 5%. La finaj insa se ajunge la 12%, in urma negocierilor succesive, presiunilor de tot felul. Poate ca Z. L. procedeaza ca un sindicalist. Exagereaza intentionat si siret, pentru a ne pune niste intrebari legate de scopul calatoriilor noastre vazute ca distractie si relaxare, prilej de a intalni oameni „noi” si alte experiente inflationare moderne de genul asta. „Noul” asta e adesea bulimic si pedaleaza in gol, simplu divertisment, deruta care ne face sa nu meditam la problemele noastre. Sincer, vad spunerea profesorului ca paradoxa si nu ca doxa.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: