Prima pagină > Uncategorized > Unor arhangheli le place jazz-ul

Unor arhangheli le place jazz-ul

Acum şedem pe o canapea, într-o cafenea pustie. Te voi supune unei stări de hipnoză şi voi inocula cinci imagini creierului tău stors de muncă şi de căldurile verii, care de acum începe să intre într-o stare molatecă de transă şi vacanţă. La finalul şedinţei o voce interioară va spune: „Da, la anul voi merge şi eu la Festivalul de Jazz de la Gărâna!”. Atenţie, cei hipnozizaţi sunt privilegiaţii, ceilalţi vor merge în sfincterele verii, direct în Iad, la festivale de rock şi pop, pe când arhanghelii mei se răcoresc cântând jazz cu trompeta la porţile Paradisului. Aşadar:

 

  1. Îl vezi pe Cătălin Ştefănescu, sâmbătă, la Helge Lien Trio, după ce timp de două ore am tunat, fulgerat, plouat de mama focului pentru ca, în jurul scenei, la două dimneaţa, să rămână doar vreo 300 de iniţiaţi. Restul de câteva mii s-au aciuat la corturi, căci jazz-ul se împărtăşeşte în maximum câteva sute. Cătălin Ştefănescu face plecăciuni de bucurie ca mahomedanii şi îţi oferă de băut când ţi s-a terminat vinul. Tu te întreabă şi socoate: de ce arhanghelii mei cântă aşa de bine jazz din moment ce un jurnalist discret, manierat ca Ştefănescu de la Garantat 100% face plecăciuni cu mâinile sus? Nu, nu era beat, e pur extaz!
  2. Vezi buzele moi, clar conturate, ale fetei cu ochii căprui şi faţă pală. Nu ţi se va părea aşa surprinzător că prietenul tău face cunoştinţă cu ea şi câteva ore mai târziu vor dormi împreună în cortul vecin. Dimineaţa vei fi invidios să o vezi ieşind din cortul lui cu părul răvăşit, ochii puţin umflaţi, inconştientă de frumuseţea ei. Dar sunt generos, man, la anul ţi se poate întâmpla şi tie!
  3. Îi auzi pe austriecii de Nik Bartsch Ronin şi eşti în cor, man! Îşi aminteşti de bannerele din discotecile psihedelice şaizeciste ale San Francisco-ului: ANYONE WHO THINKS HE’S GOD, GO UP ON STAGE! Apoi te duci la trei dimineaţa şi îl întrebi pe pianistul Nik Bartsch ce jazzmen îi plac. El se uită la tine ca la un neofit şi îţi răspunde: „Îmi plac mulţi, dar pe mine m-a influenţat cel mai tare Michel Foucault. Vreau ca muzica să exprime idei, vreau ca ritmurile şi melodiile să devină idei”. Acel hâc sughiţat de tine la încheierea frazei vine de la Diavol. Căci sinestezia e singura cale de acces la Dumnezeu!
  4. Vezi lacul? Îl vezi în surdină, pentru că e doar la trei kilometri depărtare de scenă. Vezi corpuri, buze, şi morminte. Nu îţi mai e frică de moarte în timp ce te laşi cuprins de mormintele de piele. E odihnitor să te aşezi în ele, pe suprafaţa lor. Soarele e clar, puternic, iar tinerii mai arătoşi sunt statui vii de bronz. Beau nectar de la sânii prietenelor lor. Cum, nu mă crezi? Nu-i nimic, nu mă supăr. Nu vreau să-i convertesc pe toţi. Dacă ar veni cu toţii la Gărâna ar strica atmosfera. Prea multe sfredeliri de ochi, prea mare aglutinarea.
  5. Preferatul tău de anul acesta e Molvaer (foto.), cel mai mare trompetist de la Miles Davis încoace. La anul vei găsi pe altcineva. Ia aminte la unul dintre preoţii mei, Tudor Runcanu, care incantează pe rockritic.ro: „Molvaer nu are legatură cu nimic din ce am auzit până acum. E cu zgomotele sale ca o fanfară funerară care ne însoţeşte fără sa ne dăm seama. El nu are faţă. Are uneori numai un profil ieşit în afară, cu străluciri de nichel sau alamă. Şi ca orice virus are forţe supranaturale. Molvaer e o boală autoimună, te distruge din interior. Te îngheaţă pentru că e nordic şi rămâne de neînţeles ca şi basmele islandeze”.

 

Acum că am ajuns la cinci, te trezeşti. Efectul de ceaţă dispare treptat, corpul iese din transă. Ne ridicăm de pe canapea, plătim la bar, ieşim din cafeneaua lâncezită de căldură, lipsită de muzică. Tonul meu devine uman, se pierde banal în ecoul claxoanelor din stradă, în toropeala asfaltului încins. Am ieşit de tot din strană:

–          Băi, e superfain, răcoare în munţi, da’, când mergem la anu’, să îţi pui neapărat nişte bocanci, să nu îngheţi ca mine la curu’ gol, în sandale şi pantaloni scurţi!

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. paula de la secu
    Iulie 28, 2009 la 9:37 pm

    frumos exercitiu de imaginatie si cat se poate de real! asa e, „satul lupilor” e ca un virus sfant: dupa ce ajungi prima data in acest spatiu mirific, fie te contaminezi de „jazz”- chiar daca inainte nu prea stiai cu ce sunete se degusta, incat faci pe dracu in patru sa ajungi si data viitoare, fie esti inspaimantat de frigul de peste noapte, ploaia apocaliptica, vacile care napustesc dis de dimineata peste corturi manate de ciobanul masturbationsit (chit ca anul asta nu prea au fost) sau vreun urlet lupesc ce strabate ceata rasfirata de razele lunii…si cine mai stie ce altceva…
    am norocul sa locuiesc la vreo treizeci de km de Garana, asa ca, de acum vreo 7-8 ani, cand am fost prima data la festival, nu am mai ratat nici o editie. a devenit chiar un loc simbolic, singurul in care ma intalnesc, o data pe an, cu fostii colegi de liceu, cei „infestati” de jazz si natura.
    imi amintesc de articolul scris pentru „Exist” despre Garana, atunci cand festivalul se petrecea inca, in curtea hanului „La rascruce”, cu o mana de oameni spicuiti dupa gust si ureche. imi vine sa rad in acelasi timp, cand rememorez padurea care arata ca un camp minat cu hartie igienica sau Alcoolizatul care intra in pielea lui Hristos si-si purta crucea la propiu si nesilit de nimeni, in miezul zilei…
    cei cativa „arhangheli” pamanteni au dat vestea mai departe, incat in scurt timp, vibratiile muzicale aveau nevoie de mai mult spatiu de propagare printre curiosii rasariti ca dupa o ploaie adevarata de munte. era o atmosfera mai intima, mai restransa, asa ca intre cunoscatori. chiar daca festivalul se tine acum in Poiana lupului, printre mici si bere, porumb fiert si hamsii, cred ca muzica arhanghelilor ajunge la urechile cui are urechi sa auda, si sunt din ce in ce mai multi. iar trierea impostorilor se face si prin pretul biletului, cam exagerat totusi anul asta (50 de lei/seara fata de 25 lei anul trecut sau 5 lei pe la primele editii).
    dar mai sunt, totusi, si lupi care se strecoara..si ma bucur!

  2. dohocampus
    Iulie 29, 2009 la 8:59 am

    Tot dintre claxoane, si de aceea cred ca nu o sa ma auda nimeni: bine ar fi ca spatiul cu mici, cartofi pai si alte fumuri de tamaie draceasca sa fie mutat la vreo 100 de metri de scena (in stanga scenei, dupa rapa, unde erau anul asta niste terase si era destul spatiu liber). Iar in spatiul de la scena sa ramana standurile cu cd-uri, bere, ceai&cofee, bijuterii ca sa ne putem bucura mai bine de muzica.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: