Prima pagină > Uncategorized > propunere absurdă pentru jurnalişti

propunere absurdă pentru jurnalişti

Propunerea e să facă grevă şi să iasă din fabrica de ştiri, din mecanicismul producţiei rutiniere şi să devină, asemănător scriitorilor, meşteşugarii propriilor cuvinte. Din păcate, sunt primul care am încălcat propunerea de grevă:

„Sînt un scriitor complet orizonat în ce priveşte poziţia în care scriu. Stau culcat, fie pe pat, fie întins pe o canapea, cu ţigări şi cafea la îndemână. Trebuie să sorb cafeaua şi să fumez. În timp ce trece după-amiaza, scriu prima versiune cu creionul. Apoi fac o revizie completă, de asemenea cu creionul. Fundamental mă consider un stilist, şi stiliştii pot deveni obsedaţi, se ştie bine, de plasarea unei virgule, de greutatea unui punct şi virgulă. Obsesiile de acest gen şi timpul irosit cu ele mă scot din minţi.

După ce scriu povestirea de mână, urmează o a doua versiune. Apoi o bat pe cea de a treia la maşină pe o hârtie galbenă, specială. Nu, nu mă dau jos din pat pentru asta. Ţin maşina de scris în echilibru pe genunchi. Desigur, merge grovaz. Ei, bine, după ce am bătut versiunea pe hârtie galbenă, las de o parte o vreme manuscrisul, o săptămână, o lună, câteodată şi mai mult. Când îl reiau, îl citesc cu toată răceala, apoi cu voce tare la unul sau doi prieteni, şi hotărăsc ce schimbări sînt de făcut, dacă să-l public sau nu. Am aruncat mai multe nuvele, un roman şi jumătate din altul. Dacă toate merg bine, bat la maşină versiunea finală pe hîrtie albă, şi cu asta am terminat.”

Truman Capote, Cu sânge rece, Editura pentzru literatură, Buc., 1968, prezentare şi traducere de Const. Popescu, pag. XXIV

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. ggl
    August 10, 2009 la 9:39 am

    Asta e cartea după care s-a făcut filmul acela cu Truman Capote? Parcă fix Capote se numea. Cu nişte hoţi care au ucis o familie, nu mai ştiu în ce circumstanţe şi urmau a fi executaţi pe scaunul electric. Iar Truman Capote îi intervieva.

  2. dohocampus
    August 10, 2009 la 9:47 am

    Exact. Filmul e excelent, dar cartea e geniala!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: