Ru(i)nele

Vă prezint comunicatul Muzeului de Artă, dar pe care l-am tăiat în momentele în care mi se părea fals pretenţios în limbaj, textul fiind dovada beţiei de cuvinte specifică unor medii (pseudo) intelectuale.

Consiliul Judeţean Cluj şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită să luaţi parte miercuri, 12 august 2009, la ora 18.00, în Sălile Festive ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, la vernisajul Expoziţiei de grafică şi pictură  Ruine a  artiştilor Adrian şi Lăcrămioara Aramă. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 12-30 august 2009.

Începând cu anul 2000, soţii Lăcrămioara şi Adrian Aramă au deschis la Muzeul de Artă expoziţii care s-au succedat la un  interval de doi ani: Marea, Satul, Natura statică, Grădina. De această dată, artiştii ne propun o altă serie tematică intitulată sugestiv RUINE, metaforă plastică care poate fi tradusă şi în RUNE, caractere grafice ale celor mai vechi alfabete nordice, însă un nord indefinit geografic.

Voi ce înţeleţi din fraza întortocheată de mai jos? Simboalele sunt lipsite de dimensiuni filosofice şi spirituale, din moment ce trebuie să se adauge elementele astea hardcoriste? Cer lămuriri: „Întreaga expoziţie se raportează la acel moment de crepuscul,  în care materia conţinută de o formă precis conturată se restrânge,  pentru ca spiritul să se extindă. Opera lor se caracterizează printr-un limbaj original, care are la bază simboluri şi semne, la care se adaugă o dimensiune filosofică şi spirituală”.

IMG_4851 a int

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. fakebeatrix
    August 12, 2009 la 7:26 pm

    Nica nu-nţelegi măi doho, tre’ să vină bunica să-ţi explice.
    D..i:
    „Întreaga expoziţie se raportează la acel moment de crepuscul, în care materia conţinută de o formă precis conturată se restrânge, pentru ca spiritul să se extindă.” –> BUUM
    parcă tu n-ai fi pus când erai mic din greşeală o sticlă de suc la congelator să vezi cum a doua zi sticla e crăpată fincă s-o extins apa în forma ei îngheţată la acel moment de crepuscul (să ştii că în frigider cineva stinge lumina după ce închidem noi uşa).

    „Opera lor se caracterizează printr-un limbaj original, care are la bază simboluri şi semne, la care se adaugă o dimensiune filosofică şi spirituală”
    aici totul depinde dacă virgula aia a fost pusă înainte de „care” cu intenţie sau din obişnuinţă. fincă ori îs iei mai tari decât Chomsky şi Coşeriu şi au găsit limbajul care nu-i format din simbol şi semne, ori fac oleacă de „overstating the obvious”, cu alte cuvinte ne consideră proşti din start şi ai tăiat tu paragraful cu „Soarele, care răsare la est şi apune la vest…”
    „original” e pus acolo fincă plagiatul nu e încă popular.

    aia cu dimensiunea filosofică şi spirituală e pentru intelectuali wannabes, şi eu am de gând să comercializez o brânză eco cu o dimensiune filosofică şi spirituală, atunci să vezi tu mare brânză.

    uitându-mă la ilustraţiune… mey, ce să zic, ăia de la altamira parcă au făcut totuşi o treabă mai bună.

  2. dohocampus
    August 12, 2009 la 9:40 pm

    Ei, na, esti rea! Eu am sa fiu bun: tocmai am facut primul meu colaj ever si ma gandeam ca la urmatorul sa si desenez, pe langa taieturi din reviste. Am vazut runele artistilor si mi-a venit si mie inspiratia (adica si io pot)!

    Tu de ce nu iesi la cafea?

  3. fakebeatrix
    August 12, 2009 la 9:47 pm

    unde am zis de cafea?
    promit că vin la prima ta expoziţie de colaje (e de bine, că nu râd zgomotos).

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: