Prima pagină > Uncategorized > Paranoia puterii

Paranoia puterii

Am participat ieri, de 1 Decembrie, alături de prietenă, la concursul de atletism de pe autostrada Transilvania. La concursul organizat de Direcţia Judeţeană de Sport şi Asociaţia judeţeană de atletism au participat vreo 150 de oameni, majoritatea liceeni, sportivi de performanţă ori semiperformanţă, veterani. Concursul consta în două probe: 2,5 Km cursa populară şi ştafetă 4 x 5 km. Nu am mai prins cursa populară pentru că am întârziat şi ne-a părut cumva bine că am întârziat pentru că la probă s-au înscris doar atleţi de la diverse cluburi din ţară, dintre care unii alergau mia de metri sub 3 minute. Totuşi, am alergat cu prietena în afara concursului cu atleţii din primul schimb de ştafetă. Traseul şerpuia foarte ciudat, neprofi pentru un concurs de atletism. Apoi, nu am apucat efectiv să alegăm pe autostradă, din „raţiuni de securitate”, din ce am înţeles. Am alergat doar pe drumul de acces spre autostradă.

 foto: Ana Miu, Foaia Transilvană

O altă explicaţie a poliţiei, şi mai ciudată, am găsit în Foaia Transilvană: „Înainte de concurs, a apărut o problemă, în sensul că traseul a fost schimbat pe loc, deoarece se pare că pe acea porţiune de autostradă stabilită iniţial, se făcuse curăţenie şi nu s-a mai permis accesul nimănui, înainte de inaugurare”.  

Reţin două amintiri neplăcute de la competiţie. Unchiul meu alerga în ultimul schimb de ştafetă şi l-am întrebat dacă l-am putea încuraja de pe biciclete. El a zis că da, la fel şi organizatorii competiţiei. S-a opus poliţia pe motiv că nu are voie nimeni să intre pe autostradă, mai ales că oficialităţile erau undeva mai departe. Apoi, la final unchiul meu trăgea tare la finiş. O maşină de la Realitatea TV i-a barat efectiv calea şi reporteriţa cerea explicaţii de la un poliţist despre locul unde oficialităţile vor inaugura autostrada. Ea a putut trece cu maşina, noi să ne alăturăm unchiului meu cu bicicletele nu.

Altfel, a fost plăcut să văd alergători, să mă reîntâlnesc cu fostul antrenor de atletism şi cu alergători vechi. M-am întristat să văd că atletismul, unul dintre cele mai grele şi mai frumoase sporturi, nu atrage atenţia publicului larg. Nu am văzut nici un spectator în afară de câteva rude şi antrenori! Oricum, dincolo de asta, mi-am zis că ce mod mai bun de a sărbători o zi naţională decât într-un mod atât de puţin spectaculos?

Alergările pe distanţe medii şi lungi presupun osteneală de „hamal”, consecvenţă, un efort de autodepăşire, disciplină şi rigoare. România ar avea nevoie de mai mulţi „hamali” de acest fel decât de „mingicari” talentaţi şi şmecheri, dar fără suflu moral.

Anunțuri
  1. Decembrie 2, 2009 la 11:42 am

    puterea corupe… dar creaza si boli profesionale; iti inchipui ce insemna sa nu te poti duce nici macar la toaleta inainte ca aceasta sa fie verificata de cel putin doi agenti?

  2. ggl
    Decembrie 3, 2009 la 4:31 pm

    Deja au apărut primele incidente tipic româneşti pe Autostrada Transilvania: un şofer de camion a condus 30 km pe contrasens, un cioban şi-a „scăpat” oaia pe autostradă, un badioc facea autostopul. Matei a facut o compilaţie din toate astea:

    http://urbandisaster.blogspot.com/2009/12/povestea-autostrazii-din-padurea.html

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: