Prima pagină > Uncategorized > ubb acuză un cadru universitar de fraude repetate

ubb acuză un cadru universitar de fraude repetate

Update: O parte din răspunsul lui Baba găsiţi în Ziua de Cluj.

Nu ştiu exact care sunt mizele de putere în conflictul dintre grupul de universitari din jurul rectorului Marga şi din grupul lui Cătălin Baba, actual secretar de stat în Ministerul Educaţiei, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice în timpul studenţiei mele. Îl reţin în câteva momente:

  1. când mi-a refuzat ilegal o altă comisie de evaluare la un examen la care am fost picat de către o profesoară despre care scrisesem un articol într-o fiţuică studenţească ce contesta competenţele profilor din facultate.
  2. când a intimidat grupul de studenţi din care făceam parte să îşi retragă memoriul adresat comisiei de etică a UBB, în care contestam modul fraudulos în care profesorii de la Jurnalism defăşuraseră examenul de absolvire, profesori despre care anul nostru scrisese cu diferite ocazii.
  3. când se relaxa jucând Counter Strike şi auzeam împuşcăturile din calculatorul lui la maxim.

Redau în totalitate comunicatul de presă al UBB, mai ales că nu mă aşteptam la o asemenea vehemenţă din partea conducerii UBB. Trebuie subliniat că Senatul UBB ştie de mult ce se întâmplă în facultate, de aceea cred că nu pe considerente morale s-a dat acest comunicat, cât din cauza unor răfuieli în UBB:

Fiecare tânăr a avut şi are în Universitatea Babeş-Bolyai şanse certe de evoluţie – prin efort propriu, cercetare ştiinţifică proprie, publicaţii – şi de consacrare. Nimeni nu a fost împiedicat şi nimeni nu a fost şi nu este întrebat ce afilieri, politice sau nepolitice, are.

Mulţi tineri au înţeles acest fapt şi şi-au folosit corect şansele. Alţii, venind mai ales din medicina veterinară şi alte câteva specialităţi – pe fondul creat de iniţierea, de către Rectorat, împreună cu instituţii ale S.U.A., în 1994, a Facultăţii de Ştiinţe Politice – nu numai că nu lucrează şi nu au dat lucrări în disciplinele pe care le predau, dar au căutat şi caută, prin toate mijloacele, să înşele vigilenţa profesională a instituţiei, să corupă şi să falsifice indicatorii propriei activităţi, mai nou profitând de funcţiile în care Emil Boc i-a numit. Avem aici în vedere cazul lui Cătălin Baba.

Iată câteva dintre fapte:

  1. în 8 decembrie 2005, cu adresa nr. 751, Cătălin Baba  cere aprobarea de numire a Alinei Cherecheş ca asistent de drept constituţional. Din fericire, Rectoratul de atunci a sesizat că este vorba de o candidată cu pregătire slabă, care era chiar soţia lui Cătălin Baba, şi a respins cererea;
  2. în aceeaşi adresă se cere de către Cătălin Baba numirea altor candidaţi mediocri, între care cumnatul său, Răzvan Cherecheş, ca asistenţi, ceea ce Rectoratul a refuzat;
  3. între cei propuşi a fost candidatul P. Zai, nepotul celui care avea să o admită la doctorat pe soţia sa şi care avea să îi dea calificative maxime în economie unei absolvente de drept cu rezultatele menţionate;
  1. el însuşi, Cătălin Baba, profită de funcţie şi se transferă din catedră în catedră, pentru a poposi în Catedra de Comunicare şi Relaţii Publice a facultăţii, Rectoratul interzicându-i astfel de „plimbări” ilegale, în continuare. În ultimii ani s-a folosit de peste 20 de granturi accesate la diferite nivele;
  2. nepregătindu-se şi nelucrând în specialitate, Cătălin Baba îl foloseşte pe cumnat, Răzvan Cherecheş, angajat pe granturi de la guvern, pentru a-l suplini la cursurile de Ştiinţe Politice (acesta fiind la bază absolvent de medicină!);
  3. prin adresa ANPODEPF (nr. 1.412 din 1 aprilie 2008), se atrage atenţia lui Cătălin Baba asupra „managementului defectuos” şi se invalidează decontul său pe un program angajat anterior „în familie”, Ministerul Educaţiei de atunci pretinzând restituirea banilor;
  4. fiind numit la Cabinetul lui Emil Boc, în 2009, Cătălin Baba blochează scoaterea de posturi la concurs până nu i se face şi lui post de profesor universitar, ceea ce Rectoratul a refuzat, pregătirea lui fiind mediocră;
  5. fiind numit la acel cabinet, Cătălin Baba cere, cu adresa nr. 296 din 7 mai 2009, să i se păstreze funcţia pe perioada în care vine la Cluj, cu toate că cererea este ilegală;
  6. mai nou, cu adrese repetate (cea mai nouă este adresa nr. 132 din 15 aprilie 2010), presează Rectoratul să îi creeze specializarea „Politica sănătăţii” în facultate, pentru el şi cumnatul său – ceea ce Rectoratul refuză (cu argumentul ca Universitatea Babeş-Bolyai nu are facultăţi de medicină), fiind vorba de alt act de corupţie.
  7. Rectoratul i-a atras lui Cătălin Baba, în repetate rânduri, atenţia (vezi, de pildă, adresa De la corupţie la asanare, nr. 19.670 din 23 noiembrie 2007) că producţia sa ştiinţifică este submediocră. Indicatorii elocvenţi sunt cel puţin doi:

a)               Cătălin Baba nu are nicio lucrare personală (articol, recenzie, studiu etc.), toate lucrările „sale” fiind cu cumnatul şi alţi autori;

b)               deşi trebuie să predea, conform normei didactice, discipline de ştiinţe politice şi politici publice, puţinele lucrări ale lui Cătălin Baba sunt de politica sănătăţii umane, el fiind medic veterinar.

  1. recent, în proiectul Legii educaţiei naţionale (2010), la articolul 122, s-a introdus prevederea după care guvernul poate hotărî înfiinţarea/desfiinţarea de specializări şi de facultăţi în universităţi (înlăturându-se regula de până acum). Aşa se fac legile? Pentru rezolvări personale?

Toate cele de mai sus sunt documentate cu acte. Sunt şi alte fapte care pot fi puse, la nevoie, în lumină.

Colegiul Senatului Universităţii Babeş-Bolyai dezaprobă actele de fraudare ale lui Cătălin Baba şi îl avertizează că instituţia va fi nevoită să procedeze – observând lipsa sa de calificare şi lipsa sa de performanţe în disciplinele pe care a fost angajat – la iniţierea procedurii de sancţionare conform procedurilor legale în vigoare.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. fanu
    Aprilie 20, 2010 la 8:15 pm

    interesante mineriadele între intelectuali mai ales cei din mediul ubbplanet

  2. ggl
    Aprilie 21, 2010 la 5:51 am

    Asemenea labagii sunt decani prin facultăţile din UBB? Secretar de stat? Cu salariile plătite din bani noştri?

  3. Aprilie 21, 2010 la 7:44 am

    Da, si din pacate sunt pline universitatile de asemenea oameni. Criteriile de promovare nu au vizat adesea competentele, ci gradul de loialitate fata de superiori ierarhici. Pe mine m-ar interesa de curiozitate sa verific productiile stiintifice ale unor intelectuali in functii de putere ca Boc sau Apostu. Stiu ca de Boc am fost dezamagit citindu-l, pentru ca oral era foarte elocvent si simpatic, cu o retorica avocateasca ok.

  4. sergiu
    Aprilie 21, 2010 la 10:05 am

    e nasol ca se intampla chestii de genul asta, dar Chereches mi-a predat si sincer e un profesor foarte misto.Seminariile lui se bazau pe schimburi de idei ,nu dictare sau discursuri capabile sa vindece insomnii.

  5. ggl
    Aprilie 21, 2010 la 5:00 pm

    Nu stiu cum e la UBB dar eu nu am avut ghinionul sa am de-a face cu asemenea indivizi la noi la facultate. In universitate probabil ca exista si asemenea indivizi, insa nu am de unde sa stiu asta pentru ca nu m-am lovit de prea multi.

  1. Aprilie 21, 2010 la 5:56 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: