Prima pagină > Uncategorized > greva japoneză a studenţilor

greva japoneză a studenţilor

Update: Reacţia Cristinei Fiţ, vicepereşedintele ANOSR, în urma postării – Acest protest vine ca un strigăt/manifest din partea studenţilor către GUVERN. Încă nu știm dacă guvernanții vor reduce sau nu subvențiile, tocmai de aceea am decis că e momentul să ne mobilizăm. Evident acesta este doar începutul, în cazul în care Guvernul va lua o decizie iresponsabilă – catalogată ca politică de imagine și nu financiară, vom REACȚIONA altfel. Reacția care va urma o vom decide imediat după ziua de miercuri, când vom afla răspunsul. ANOSR este o structură responsabilă care vine mereu cu atitudine constructivă și deseori chiar cu soluții. În acest sens, ca soluție, vom milita pentru o eficientizare a sistemului de acordare a burselor.

Studenţii au scăpat o nouă şansă de a se afirma ca o forţă coezivă în România, din punctul meu de vedere. Greva japoneză anunţată pentru ziua de azi de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) din cauza scăderii cu 25% a burselor şi cu 15% a subvenţiei de masă şi cazare e salutară, însă de mic impact la adresa decidenţilor politici şi puţin vizibilă mediatic. Apoi, nu înţeleg de ce cele trei federaţii naţionale de studenţi, cea mai reprezentativă fiind totuşi ANOSR (64 de organizaţii), nu au reuşit să să se înţeleagă pentru a face presiune mai mare asupra guvernanţilor. Puţinele proteste din partea mai puţin reprezentativilor de la UNSR au fost anemice şi penibile. Tăierea burselor la toţi studenţii pare la fel de stupidă ca scăderea salariilor la toţi bugetarii, indiferent de salariu ori competenţă. Dacă sunt universităţi ori facultăţi necompetitive intelectual (nu economic) şi de o calitate îndoielnică care nu mai merită subvenţionate din fonduri publice, atunci să se renunţe la ele sau să fie înglobate în alte facultăţi/universităţi mai bune, nu să fie tăiate fondurile la toţi, în mod indiscriminat. Acest principiu poate fi valabil şi în cazul excedentului de bugetari în unele sectoare. Cred că studenţii puteau propune posibile rezolvări ale crizei învăţământului superior în aceste direcţii, nu doar să se opună tăierii bugetare (deşi, recunosc, rolul societăţii civile e în primul rând să critice politici considerate greşite, nu să ofere soluţii):

20.000 de studenţi din toată ţara vor purta banderole albe şi se vor mobiliza pentru a semnala că o reducere a subvenţiilor de cămine-cantine şi a burselor NU este o soluţie pentru scăparea ţării de criza economică. Studenţii din centrele universitare: Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Craiova, Petroşani, Baia-Mare, Alba-Iulia, Hunedoara,Timişoara vor protesta cu banderole albe pe parcursul întregii zile. ANOSR consideră că un Guvern responsabil trebuie să întocmească o strategie capabilă să scoată ţara din impas şi nu să aducă mai multe probleme, sacrificând studenţii. Lezarea drepturilor studenţilor doar pentru a-i alinia cu celelalte categorii sociale, nu ar fi o decizie responsabilă şi nici etică. În contextul în care există un număr de 300.000 de studenți pe locuri bugetate de la stat, o reducere a subvenţiei de masă şi cazare cu 15% şi a burselor cu 25% ar aduce o sumă infimă şi fără ajutor Guvernului, însă probleme mari studenţilor. Reamintim că pentru burse, statul cheltuie 69 RON per student, 25 % însemnând 17 RON economie.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Mai 25, 2010 la 8:14 am

    studenţii chiar nu vă că protestele trec pe dinaintea marinelului şi guvernanţilor or „clasei politice” precum apa pe gânsac şi cei bogaţi cartonaţi îşi văd de afacerile şi prosperitatea lor?

    până nu schimbăm sistemul ăsta care şi a dovedit ticăloşia cu vârf şi îndesat din 89 nu vom avea o ţară normală

  2. Mai 25, 2010 la 8:15 am

    studenţii chiar nu văd că protestele trec pe dinaintea marinelului şi guvernanţilor or “clasei politice” precum apa pe gânsac şi cei bogaţi cartonaţi îşi văd de afacerile şi prosperitatea lor?

    până nu schimbăm sistemul ăsta care şi a dovedit ticăloşia cu vârf şi îndesat din 89 nu vom avea o ţară normală

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: