Doho Quijote Luptă Împotriva Zilei de Luni!

un prim episod cu Doho Quijote dela Hoya, Cavalerul Tristei Acţiuni, aicea!

 

Doho Quijote şi Sancho Panda se plimbă hipişti pe biciclete prin centrul Clujului în căutare de Miţe bicicliste:

–         Ştii, Sancho, ceteam eu în romane metacavalereşti despre extinderea implacabilă a betoanelor, a industriei, a maşinilor. Suntem sufocaţi de propriile noastre nevoi!

–         What? Se trezi Sancho din desfătarea unei Miţe trecînde.

–          Iaca ce scria autorul meu preferat, Adi Dohotaru: „Pentru Gandhi, adevărata civilizaţie constă nu în multiplicarea tre­buinţelor, a tehnologiilor, a obiectelor, ci în „restricţia deli­berată şi voluntară a nevoilor”, iar acest lucru nu se poate întîmpla decît într-o societate rurală, agricolă, non-expan­sivă”.

–         Stimate cavaler, ce bună ar fi acum o maşină că am fi mai repede la Polul Nord, unde vreţi atât de mult să ajungem, că să ne luptăm cu balaurul.

–         Care balaur?

–         Cum care, acela de care îmi povestiţi cînd sunteţi tare supărat!

–         A, da! Ăsta e Balaurul Poluator de Suflete, Sancho, nu am uitat de el. Are o ţeavă de eşapament în loc de gură şi scoate fum şi flăcări ca nimeni altul. Dar e şiret Sancho, trebuie să avem mare grijă!

–         Dar atuncea nu mai bine stăm p-acilea? Că tot vorbeaţi de Dulcineea, că e la Cluj, tristă şi emo-TIFFă, acum că s-a încheiat Turnirul Actorilor şi Regizorilor.

–         Mai stăm ca să ne pregătim pentru Marea Bătălie. Dar trebuie să îi dezrobim apoi pe supuşii Balaurului. Îţi ziceam că e viclean. În proporţii mari, fumul & focul lui ar sufoca orice supus, dar i-a obişnuit cu doze mici şi i-a făcut dependenţi. Iar supuşii Balaurului visează mobilitate, visează maşini confortabile, statut social şi, uite aşa, inhalează fumul.

–         Dar mie îmi plac maşinile decapotabile sau să am o maşină cu nume de Rosinantă, un Mustang 1968.

–         Îmi plescăie şi mie limba de dorinţă, Sancho, de le-am putea împerechea… Dar mă tem că e imposibil! Marele Balaur cu Mustangii lui frumoşi şi înşelători s-a mutat şi la Polul Nord şi topeşte calota glaciară. Îşi răspîndeşte microbii în Ţinutul Liniştit, va fi cacofonie pretutindeni, larmă de claxoane şi dorinţe!

–         Bine, Doho Quijote dela Hoya, Cavaler al Tristei Acţiuni, haidem la pregătiri de luptă.

–         Da. Şi le vom face instructajul celor care vor să devină cavaleri! Chiar şi tu Sancho poţi deveni… scuză-mă că te distribui în rolul de scutier, căci îmi eşti egal, ştii bine.

 

Instructaj 1: Se luptă cu un balaur mai mic şi i se smulge gura ca să nu mai scuipe fum şi flăcări şi se transformă în lance. Ideea e să îi sabotezi pe cît posibil şi să lupţi cu armele lor. Se ia o mătură ca să cureţi simbolic poluarea şi mizeria şi devălmăşia. Nu contează că mătura e ineficace, o vom numi cavalerism. Un coif postmodern e inevitabil. Altfel te droghezi şi tu cu fumurile Balaurului. Nu contează dacă te va face să pari ciudat coiful. Asumă-ţi ciudăţenia, asumă-ţi propria individualitate! Oricum, odată ajuns cavaler, nu vei mai fi asemenea celorlalţi. Da, ai ghicit, odată ce ai răpus o maşină mai amărîtă (cea de pe colţ), nu te opreşti, te pregăteşti pentru următoarea, pentru că lupta e, din păcate, nesfîrşită.

 

Instructaj 2: Instrucţiunile (cuvintele) sunt uneori superflue, de aceea rămîne să te lupţi pur şi simplu (imaginile)

 

Instructaj 3: idem

Instructaj 4: [lecţia de estetică] Răpunerea balaurului va fi graţioasă sau nu va fi deloc! 

 

Instructaj 5: Să nu ai încredere în sfaturile altora, odată ce ai trecut de anumite stagii. Bineînţeles că lupta se sfîrşeşte din cînd în cînd. Dacă ar fi nesfîrşită, n-ar mai avea rost să lupţi! Te vei bucura de Dulcineea…

 

Instructaj 6: … iar dacă nu există, de camaraderia lui Sancho

to be continued…