m-am mutat pe slicker, totb şi criticatac

Fac o pauză o vreme pentru că o să postez săptămânal în fanzina slicker şi lunar în Think Outside the Box şi CriticAtac. Mulţam că aţi intrat aici!

Capoeira. “Să fii paşnic nu înseamnă să eviţi conflictul”

Bogdan Rakolcza este unul dintre cei mai interesanţi clujeni pe care îi ştiu. Cea mai pregnantă imagine cu el e pe malul Someşului în timp ce cânta calm la un instrument exotic, sud-american, la câţiva metri de muncitori, moloz şi buldozerele care lucrau zgomotos la betonarea râului. E instructor de capoeira, cântă în Mioriţa Sound System şi se ocupă de un cerc de percuţie. Îşi desfăşoară activitatea în cadrul celui mai cool proiect colectiv din România din ultimii ani: Fabrica de Pensule, o federaţie de artişti care îşi desfăşoară activitatea într-o fostă fabrică din apropierea locurilor în care am crescut.

 

Eu: Ce vezi la capoeira mai bine, mai intens, faţă de alte activităţi încât să studiezi şi să practici capoeira şi nu altceva?

El: Hm.
Între toate abordările ale muzicii, capoeira e singura care te învaţă şi autoapărare. Între toate artele marţiale este singura care te învaţă să te exprimi în cântec. Între toate artele dramatice, este cea care te învaţă cea mai multă psihologie practică a relaţiilor interumane.

E plină de dragoste, capoeira Angola, şi totodată te ajută să-ţi ascuţi colţii şi ghearele. Să fi paşnic nu înseamnă să eviţi conflictul pentru că ţi-e frică de el, ci să ştii să transformi energia inerentă în ceva pozitiv. În joacă de exemplu.

E un învăţământ pe termen foarte lung, capoeira. E o altă capoeira cu fiecare joc. Probabil nu ai cum s-o înţelegi niciodată pe toată, dar îţi poţi găsi calea ta. Cam astea mă ţin în capoeira şi e ceva ciudat: cu cât joc mai mult, cu atât îmi vine mai mult să joc.

the filters în raum

Via Ionuţ Titus Ileşoi:

The Filters a apărut la începutul verii  2009  în Miercurea Ciuc. Cu doi oameni la bază (2 dj/produceri) şi cu o experienţă minimă de 5 ani, cei de la The Filters produc, mixează, remixează, editează şi re-editează. Băieţii sunt echipaţi cu două laptopuri, aparatură midi, măşti, şi ochelari,  remixând tot ce pot live, în seturi diferite. Fiind în plină evoluţie prin promovarea muzicii electronice în general, electro-synth-pop-idm-glitch, aceştia se pot mândrii cu două mixtape-uri şi un dj challenge câştigat în Timişoara pe 20 Februarie „TM DJ CHALLENGE”. Au avut plăcerea şi satisfacţia de a împărţi scena cu mai mulţi artisti precum Ion, Goranga, Interphace, Yaghee, Bassbinvisual, Missile, Protak, Jaheyo, Protak din ţara noastra, iar de peste hotare cu John B, Friction, Psychofreud, Black Sun Empire, Bong-Ra, Anima Sound System. În viitor, conceptul colaborării cu brandul Elektronika este de a susţine lupta contra muzicii comerciale, îmbogăţirea culturii muzicale a tinerilor pe plan local, apoi pe cel naţional.

pe voxpublica

Primul articol de pe platforma voxpublica e despre Parcul Feroviarilor. Am citit un articol care m-a enervat, deşi e scris de o amică din presă, şi asta a declanşat şi postarea mea. Articolul se numeşte: Paszkany plăteşte 5.000 de euro chirie pentru ţigani şi e despre un grup de rromi care s-au instalat provizoriu în Parcul Feroviarilor. Articolul era enervant din titlu pentru că victimiza un om de afaceri foarte rapace, când nu e deloc cazul. Apoi, maniera de prezentare a grupului stabilit momentan în parc e stereotipă. Se spune că ar fi făcut mizerie, deşi mizeria din jurul cortului poate fi strânsă într-o jumătate de oră, pe când grupul de rromi face parte dintre sanitarii oraşului şi se ocupă de colectarea mizeriilor pe care le producem noi în cantităţi infinit mai mari. Articolul – deschidere de ziar – m-a enervat şi pentru că era prea puţin empatic cu soarta lor, dar mai ales pentru că oferea ca sigură informaţia preluării parcului de patronul CFR şi transformarea lui într-o bază sportivă, fără a fi pomenite controversele legislative cu privire la noua lege a spaţiilor verzi. Îi mulţumesc lui Brice Guillaume pentru fotografii.

zilele tranzit

Am început să descopăr Clujul de seară-noapte, pe când terminam liceul şi începeam faculta. Casa Tranzit e cam a treia locaţie, după Pub şi Insomnia, în care am întâlnit lumea alternativă, curioasă, boemă, relaxat universitară, emancipată şi cosmopolită.  La Mulţi Ani!

Doho şi Bigu faţă în faţă cu reacţiunea decadent-burgheză

Am văzut afişul. Mi-a plăcut. Nu prea vezi pumni strânşi în cultura noastră, chiar şi agăţaţi pe o sfoară, roz şi bon bon estetici şi nu roş-revoluţionari. Nu doar pumnul a fost singurul element de atracţie. După cum bine ştiam, vernisajele au mâncare şi băutură şi fete faine, aşa că am purces cu Bigu să ne astupăm berile la halbă băute înainte, în Piaţa Muzeului. La vernisaj, am încercat amândoi se privim cu interes lucrările studenţilor Erasmus, dar privirile au fost atrase iremediabil de bucate. După ce ne-am ostoit foamea şi setea, cum lumea mea se învârtea deja ca pe lingişpir, am decis că şi arta trebuie să fie mai puţin statică, să îşi ia avânt revoluţionar. Erau nişte coţcării asemănătoare cu nişte păpuşi agăţate de tavan cu nişte sfori. Singura valoare a lor la momentul acela era pentru mine să se amestece şi să se învârtă şi astfel să încerc să interacţionez şi eu, în spirit postmodern, cu instalaţia artistică. Artista nu a fost de acord cu mine şi m-a întrebat ce fac. Eu i-am zis ceva de genul că vreau să dau avânt unei arte decadent-burgheze, judecată artistică la care ea nu adera, motiv pentru care a chemat câţiva vlăjgani, zişi artişti, cu temperament latin care vociferau la mine şi la prietenul meu clarvăzător sintactic, Sebastian Bigu, că ar trebui să descâlcim firele. Nu am fost de acord, mai ales că, din punctul meu de vedere, firele ar trebui să fie întotdeauna încâlcite, pentru că asta e menirea firelor. Artista nu a fost de acord cu mine şi mi-a dat o palmă. Ne-au zis să plecăm, dar am refuzat acest lucru, tocmai pentru a apăra spiritul criticii artistice. Bigu, care în timpul liber, ca hobby , practică arta contemporană, le spunea artiştilor furioşi că nu noi suntem agresivi, ci ei. Nu mai ştiu când a zis-o, înainte sau după ce a primit o lovitură în testicule de la o artistă. Apoi, cineva mai în vârstă mi-a aruncat un măr în faţă. Ah, nu mi-a venit să cred că libertatea de exprimare este atât de puţin preţuită în România şi că afectează categorii largi socio-profesionale: nu doar vârstinicii, ci şi tineri şi străini! Le-am zis că asta nu e artă de calitate. M-au întrebat ce e frumos în artă şi cum definesc arta. Poate că am fi continuat discuţia, dar era complicat să răspundem la întrebări în timp ce luam palme. Au chemat poliţia, a venit şi cancelarul Universităţii de Artă şi Design, care părea super stresat şi crispat, deşi la bere e întotdeauna simpatic. Am expus faptele, că am fost agresaţi cu mere şi cu palme de o hoardă afumată de studenţi Erasmus. I-am întrebat pe poliţişti în repetate rânduri dacă ei cred că arta studenţilor e de calitate, dar ei o ţineau una într-una cu cine a lovit pe cine, când şi în ce situaţii. Noi nu am lovit pe nimeni, doar am primit-o, le-am zis. Ne-au zis să plecăm. Am plecat şi din cauză că aveam vezicile pline de la bere şi din cauza gândurilor la pişuarul lui Duchamp. Ce i-am zis lui Bigu, dar el ca clarvăzător mă înţelegea condescendent şi fără a i se mai spune, e că artiştii produc acum pişuare în masă, atâta doar că industria nu e de bunuri, ci de ready-made-uri conceptuale, pişuare iconoclaste de masă în industria timpului liber. Am plecat cu capul învârtindu-se în continuare pe lingişpir, ca păpuşile alea agăţate de tavan şi eliberate din statică. În spirit de gherilă, eu zic că ar trebui să le încâlciţi iar. Vizionare plăcută!

I’m cold as the star

Ştiu piesa de la prietenul Radu Toderici, unul dintre cei mai buni critici de film ai generaţiei actuale, şi de atunci melodia m-a prins într-un vârtej. Mă învârte, răstoarnă, mă absoarbe, e ca atunci când amicul Tomi, pasionat parapantist, îmi povestea cum îl ducea vântul prin ceruri. Tot aşa, o termică puternică, m-a proiectat dincolo de nori, în soare, dar nu m-am înmuiat în toropeală şi am ajuns apoi rece, în stele.

FânFest 2010 Roşia Montană (13-15 aug)

Merită să vă faceţi timp să veniţi. Listă aleatorie cu lucrurile care îmi plăceau la Roşia vara:

– băile în apa răcoritoare a tăurilor, sfârcurile întărite ale fetelor

– discuţiile cu oameni interesanţi despre impactul RMGC în comunitate: săteni, activişti, jurnalişti, scriitori şi artişti, politicieni, universitari

– berile Între Craci sau în alte baruri

– dormitul în fânul şurilor deşi e de preferat culcatul

– poveştile oamenilor (Roşia are multe poveşti, neorealism şi realism magic, de la legende cu vâlve, realism social până la la teoria conspiraţiei)

– excursiile semiilegale prin cariere, la Roşia Montană şi Roşia Poieni cu Pink Floyd pe fundal

– pielea bronzată a oamenilor frumoşi

…

FânFest 2010 – Roşia Montană ca o mare scenă

Comunicat de presă – pentru distribuire imediată

Cluj-Napoca, 20 iunie 2010 – Echipa Campaniei Salvaţi Roşia Montană, alături de numeroase organizaţii partenere, are deosebita plăcere de a anunţa organizarea la a celei de-a V-a ediţii a festivalului FânFest, în perioada 13-15 august a.c. ‘Roşia Montană ca o mare scenă’, ediţia din acest an îşi propune să crească vizibilitatea campaniei Salvaţi Roşia Montană, să impulsioneze dezvoltarea economică durabilă a zonei, precum şi să promoveze nominalizarea Roşiei Montane ca sit UNESCO protejat.

Festivalul FânFest a fost pentru prima oara organizat în 2004, când mai multe ONG-uri şi activişti din cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană au avut iniţiativa unui mare eveniment în aer liber prin care să se promoveze potenţialul de dezvoltare alternativă şi peisajul cultural şi natural al Roşiei Montane, dar şi să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă şi folosind tehnologia cianurilor. De atunci şi până în 2007 festivalul FânFest a avut loc în fiecare vară la Roşia Montană, timp în care a atras zeci de mii de participanţi – tineri, studenţi, lideri de opinie, activişti, artişti, părinţi, copii, iubitori de munte şi de natură – într-o varietate de activităţi ce au inclus concerte de muzică, piese de teatru, tururi ghidate ale Roşiei Montane, prezentări de carte, proiecţii de film, standuri de prezentare şi proiecte demonstrative organizate de numeroase ONG-uri de mediu din România şi din străinătate, târguri de produse tradiţionale şi ecologice etc.

Noutatea ediţiei din 2010 este aceea că evenimentul va avea loc în chiar satul Roşia Montană, spre deosebire de ediţiile anterioare când locaţia a fost platoul Jig-Vaidoaia, situat deasupra satului Roşia Montană şi oferind o privelişte panoramică asupra sa. În acest an între 13-15 august curţi, părculeţe, clădiri, ferme, străzi şi pieţe ale Roşiei Montane vor alcătui o mare scenă unde vor fi găzduite activităţile evenimentului. Participanţii se vor putea caza la gospodăriile localnicilor – pagina web a evenimentului va cuprinde o bază de date completă a posibilităţilor de cazare – sau îşi vor putea instala corturile în zone special marcate în acest sens. În cele două nopţi ale evenimentului mai multe elemente de peisaj precum şi monumente istorice vor fi iluminate pentru a le evidenţia farmecul şi valoarea, astfel în fiecare noapte peisajul Roşiei Montane va fi diferit.

Activităţile FânFest 2010 vor ţinti în principal promovarea valorii peisajului cultural al Roşiei Montane şi vor îmbina conferinţe, dezbateri, lansări de carte, standuri şi prezentări ale ONG-urilor de mediu active din România, poveşti vechi din bătrâni în jurul focului, concerte în aer liber, piaţa de produse tărăneşti tradiţionale şi ecologice, demonstraţii de gătit după reţete tradiţionale şi standuri de degustare, ateliere interactive de artă şi meşteşuguri cu activităţi sportive şi de recreere în aer liber – cros,  căţărări, ciclism montan şi trekking – dar şi cu proiecţii de filme artistice şi documentare pe probleme de mediu şi schimbări sociale sau dedicate copiilor.  Mesajul festivalului din acest an va fi dus pe scenă de formaţii ca Luna Amară, Grimus, Ţapinarii, Tunderground, Zum, The Others şi Chilli Familli.

FânFest 2010 păstrează tradiţia editiilor precedente de eveniment non-comercial, la care artiştii nu percep un onorariu pentru prestaţia artistică, organizatorii nu percep de asemenea un onorariu pentru activitatea lor de management, nu există o taxa de intrare pentru participanţi iar evenimentul beneficiază de eforturile, talentele şi dedicaţia unei echipe de nu mai puţin de 80 de voluntari. Promovarea evenimentului se va face prin mijloace şi canale non-comerciale, în principal folosind pagina web a evenimentului www.fanfest.ro Principalii beneficiari ai evenimentului vor fi locuitorii Roşiei Montane care îşi vor putea deschide casele şi gospodăriile pentru participanţi, vinde produse locale sau ghida participanţii printre numeroasele atracţii turistice de la Roşia Montană.

‘Vrem ca publicul nostru să conştientizeze cu adevărat de ce luptăm pentru acest loc şi ce viitor vrem să-i clădim. Şi vrem ca, odată conştientizând valoarea şi importanţa acestui loc, să ni se alăture”, a declarat Eugen David, Preşedintele Alburnus Maior.

***

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi: Roxana Pencea la 0723024300 şi vizitaţi www.fanfest.ro (în curând)

concurs superbia suburbia

Ideea superbia suburbia e foarte tare, juriul mijto!

nu e inutil

Când ajungem la 500 de semnături, mergem la primărie cu petiţia privind pista de alergare în jurul lacului din Gheorgheni şi negociem cu autorităţile posibilitatea pistei în jurul lacului şi instalarea unor corpuri de iluminat. Semnăturile se strâng cam greu pentru că nu prea avem exerciţiu civic. Până acum avem 350 pe net şi pe hârtie. Demersul este îngreunat de faptul că terenul din jurul lacului e revendicat şi pentru că autorităţile nu au găsit o soluţie de despăgubire la revendicări. M-au bucurat câteva din reacţiile semnatarilor petiţiei, mi-au dat senzaţia că ceea ce propunem nu e inutil, că nu trăim într-o societate extrem de polarizată şi egoistă, cum am senzaţia adesea. Sper să nu fie prea obositoare îndemnurile: daţi petiţia mai departe, luptaţi-vă pentru recuperarea spaţiului public, JOIN US!

 

Cosmin: „Locuiesc in Marasti doar din iarna. E groaznica situatia aici, trebuie luate masuri immediate. Unde sunt parcurile in cartierul acesta foarte populat? Zona lacurilor ar avea un potential deosebit (daca e folosit cu cap). La ora actuala cei care alearga acolo risca sa fie loviti de masinile care parasesc minunatul Iullius Mall (noul sport national) deoarece nu exista nici macar 60 cm de trotuar. PENIBIL!”.

Alexandra: „Multumesc pentru initiativa. Orice spatiu deschis pentru miscare este si un spatiu in care putem fi impreuna si prin exemplu sa oferim si altora ideea de participare la o viata activa si mai armonioasa”.

Roxana: „Vrem o pista de alergare si de ce nu chiar un parc. Propunerea mea pentru parc, spatiul ce apartine fabricii Somesul. Nu-i asa ca ar arata mai bine si mai respirabil orasul cu niste copaci si spatii verzi in zona Marasti?”.

Denisa: „Ieri (5 iunie, zi insorita dupa mai bine de o saptamana de vreme rea) am iesit in parcul mare. Era neincapator, la propriu! Lacul era plin de barci, copiii se zbenguiau peste tot, cei mai in varsta jucau sah, se odihneau pe banci, se plimbau pe alei sau utilizau aparatele de fitness si cu ce placere! Iar tineretul juca baschet; dar cati era doar privitori, desi le simteai dorinta de a se alatura celor care au avut norocul de a prinde un loc intre cei activi. Asta, cred, spune totul cand vine vorba de nevoia de spatii verzi sau spatii amenajate pentru recreere prin miscare

Anca: „Cartierul Gheorgheni chiar sta rau la capitolul „dotari sportive”, se zvovea ceva si despre un bazin de inot. Actualmente daca stai in Gheorgheni si doresti sa inoti sau strabati tot orasul pana la Sala Sporturilor, fie scoti 50 Ron din buzunar si mergi la Iulius”.

 

Sanda: „E important sa avem cat mai multe astfel de spatii tinand cont ca suntem sedentari prin definitie si ne lipseste cu desavarsire cultura miscarii in aer liber”.

Mihnea: „Alergatul a devenit un sport tot mai popular in Cluj in ultimi 6 ani. In 2004, eram printre singurii care alergau in Parcul Iuliu Hatieganu, iar astazi, in 2010, este de-a dreptul prea plina pista de alergat. Noi, clujenii, dorim mai multe piste de alergat!”