Prima pagină > Uncategorized > Păsări urbane

Păsări urbane


Profesori de la Universitatea de Artă şi Design alături de elevi de la şcoala Nicoale Titulescu au realizat un proiect coordonat de artistul plastic Andor Komives ce presupune refolosirea artistică a deşeurilor urbane. Expoziţia vernisată ieri poate fi vizitată până în 30 iunie în curtea Centrului Cultural Francez (str. I. C. Brătianu, nr. 22).

Sunt curios în privinţa unor proiecte de genul acesta, pentru că miza principală este, din punctul meu de vedere, de a refuza existenţa gunoiului, a deşeului. În natură nu există noţiunea de deşeu pentru că „în toate sistemele naturale, ceea ce excretează un organism ca deşeuri este folosit de altul ca hrană”, după cum scrie biologul Barry Commoner în cartea Cercul care se închide, despre care am mai pomenit pe blog şi în primul meu volum. Ceea ce Commoner numeşte a doua lege a ecologiei – „Totul trebuie să ducă undeva” – e o adaptare a unei legi fundamentale din fizică care spune că materia este indestructibilă. Ea nu dispare, aşa cum pretindem noi cu deşeurile ducându-le la gunoi.

O opţiune artistică, dar cumva în descendenţă creştină, e să respiritualizăm deşeurile, să le angelizăm catharhic. Şi asta pentru că materia, în simbolistica creştină, e putredă, luciferică. Isus a folosit ca metaforă pentru Iad deşeurile din preajma templului din Ierusalim care se oxidau şi ardeau la căldură, iar în limbajul popular încă se mai spune că gozul se duce  la ghenă (Gheena/Infernul). Totuşi, opţiunea mea radicală, fără posibilitatea unui catharsis artistic, este cea panteistă, eco, în care nu ne spiritualizăm prin desprinderea de materie, acceptând polarizarea angelică-demonică, spiritul imaterial şi materia-deşeu, aşa cum operează Komives (autorul volumului Tentaţia paradisului), ci ne identificăm cu natura, plonjăm în ea şi acceptăm că suntem într-o continuă transformare.

Adi Dohotaru: De ce păsări?

Andor Komives: Un prim simbolism al păsării, aflată sub semnul aerului, este acela legat de fericirie şi libertate. De pildă, cântecul de dimineaţă al cucuştiucului mă emoţionează şi acum la vârstă matură şi are acelaşi efect magic cu cel din paradisul copilăriei. Este ca o promisiune a fericirii pentru ziua ce abia îşi deschide ochii.

Ideea proiectului, în care au fost implicaţi câţiva copii de la Şcoala “Nicolae Titulescu” alături de o serie de artişti, cadre didactice de la UAD, s-a născut auzind cum un italian se mira că la noi în oras mai poţi vedea şi auzii păsări cântând. În regiunea lor, datorită pesticidelor şi a poluării, păsările au cam dispărut. M-a înspăimântat gândul că în câţiva ani acest fenomen s-ar putea implementa şi la noi – dată fiind nepăsarea, sau inconştienţa autorităţilor. Atunci, poate aş putea auzi cântecul unei păsări doar pe youtube, pe discovery channel, ori la vreo jucărie mecanică chinezească…

De ce păsări urbane?

Lumea urbană stă sub semnul artificialului, al surogatului, al consumismului. Naturalul este pervertit şi modificat genetic, iar sufletul nostru (un alt simbol al păsării) riscă să fie alienat şi sufocat de excesul urban.

Percepţia unei Păsări urbane realizată din materiale reciclabile, aşezată direct pe sol este pervertită de chiar condiţia materialităţii ei. Astfel, obiectul ne pare mai degrabă un deşeu aruncat, neglijent pe jos, decât o operă de artă. Odată suspendată, lucrarea pluteşte, se spiritualizează, ea primeşte ceva din esenţa păsării, desprinzându-se de materia – deşeu.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Kraken
    Iunie 9, 2010 la 9:35 pm

    Ar fi interesant de aflat in ce masura si in ce fel intuieste(sesizeaza?) publicul, trecatorul, privitorul metamorfoza „deseului”.

  2. Iunie 9, 2010 la 9:39 pm

    Uff, bine ar fi sa se inventeze aparate de inventariere exacta a receptarii! Atunci sociologia receptarii ar fi o stiinta si mai si ca fizica.

  3. Iunie 10, 2010 la 2:37 pm

    Din pacate deseurile au devenit ceva atat de obisnuit, incat aprope ca nu le mai sesizam. Deobicei sunt aruncate pe jos si le vedem sub o astfel de perspectiva, adica de sus. Ideea a fost de a inalta astfel de obiecte cu calitati artistice pe care le-am numit „pasari urbane” pentru a deveni altceva, de a le da o alta perceptie, de a produce o emotie estetica desprinsa de suportul-deseu. Miza au fost mai mult tinerii. Trebuie vazuta instalatia din curtea CCF pentru a experimenta pe viu cele ce am spus mai sus.
    La inceput copiii au fost foarte sceptici cu aceste materiale fara noblete, dar pe masura ce li se deschideau ochii si au vazut cum din mainile lor iau nastere adevarate „poeme vizuale”, au fost realmente foarte incantati.

  4. Iunie 10, 2010 la 2:49 pm

    A iesit intr-adevar foarte frumos, va felicit! Imi place mult proiectul, in ciuda faptului ca pun foarte utopic problema (deocamdata utopic), unei lumi in care nu mai exista deseuri care trebuie spiritualizate.

  5. Iunie 18, 2010 la 12:46 pm

    Multumesc de aprecieri. N-ar fi chiar atat de utopica ideea de a trai macar fara gunoaie, daca educatia ar incepe mai serios in gradinite si scoli. Prin 1993 in Olanda am ramas uluit de respectul pentru natura si curatenie de la kinderi la cei in varsta. Am vizitat o padure langa Eindhoven unde n-am vazut chiar nici-o hartiuta pe jos. Unii ar zice ca ar fi prea de tot sau cumplit de frumos.
    Imi imaginez cu teama o situatie inversata in care cineva, un om politic, sa-i zicem „Fifty-Fifty”, mi-ar spune : Bravo fratilor,ce frumos stiti voi sa faceti din gunoaie pasarele! Ia sa luati de aici ca avem destul, le vindem, completam bugetul Romaniei si scoatem tara din criza. Iata solutia…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: