Păsări urbane

Profesori de la Universitatea de Artă şi Design alături de elevi de la şcoala Nicoale Titulescu au realizat un proiect coordonat de artistul plastic Andor Komives ce presupune refolosirea artistică a deşeurilor urbane. Expoziţia vernisată ieri poate fi vizitată până în 30 iunie în curtea Centrului Cultural Francez (str. I. C. Brătianu, nr. 22).

Sunt curios în privinţa unor proiecte de genul acesta, pentru că miza principală este, din punctul meu de vedere, de a refuza existenţa gunoiului, a deşeului. În natură nu există noţiunea de deşeu pentru că „în toate sistemele naturale, ceea ce excretează un organism ca deşeuri este folosit de altul ca hrană”, după cum scrie biologul Barry Commoner în cartea Cercul care se închide, despre care am mai pomenit pe blog şi în primul meu volum. Ceea ce Commoner numeşte a doua lege a ecologiei – „Totul trebuie să ducă undeva” – e o adaptare a unei legi fundamentale din fizică care spune că materia este indestructibilă. Ea nu dispare, aşa cum pretindem noi cu deşeurile ducându-le la gunoi.

O opţiune artistică, dar cumva în descendenţă creştină, e să respiritualizăm deşeurile, să le angelizăm catharhic. Şi asta pentru că materia, în simbolistica creştină, e putredă, luciferică. Isus a folosit ca metaforă pentru Iad deşeurile din preajma templului din Ierusalim care se oxidau şi ardeau la căldură, iar în limbajul popular încă se mai spune că gozul se duce  la ghenă (Gheena/Infernul). Totuşi, opţiunea mea radicală, fără posibilitatea unui catharsis artistic, este cea panteistă, eco, în care nu ne spiritualizăm prin desprinderea de materie, acceptând polarizarea angelică-demonică, spiritul imaterial şi materia-deşeu, aşa cum operează Komives (autorul volumului Tentaţia paradisului), ci ne identificăm cu natura, plonjăm în ea şi acceptăm că suntem într-o continuă transformare.

Adi Dohotaru: De ce păsări?

Andor Komives: Un prim simbolism al păsării, aflată sub semnul aerului, este acela legat de fericirie şi libertate. De pildă, cântecul de dimineaţă al cucuştiucului mă emoţionează şi acum la vârstă matură şi are acelaşi efect magic cu cel din paradisul copilăriei. Este ca o promisiune a fericirii pentru ziua ce abia îşi deschide ochii.

Ideea proiectului, în care au fost implicaţi câţiva copii de la Şcoala “Nicolae Titulescu” alături de o serie de artişti, cadre didactice de la UAD, s-a născut auzind cum un italian se mira că la noi în oras mai poţi vedea şi auzii păsări cântând. În regiunea lor, datorită pesticidelor şi a poluării, păsările au cam dispărut. M-a înspăimântat gândul că în câţiva ani acest fenomen s-ar putea implementa şi la noi – dată fiind nepăsarea, sau inconştienţa autorităţilor. Atunci, poate aş putea auzi cântecul unei păsări doar pe youtube, pe discovery channel, ori la vreo jucărie mecanică chinezească…

De ce păsări urbane?

Lumea urbană stă sub semnul artificialului, al surogatului, al consumismului. Naturalul este pervertit şi modificat genetic, iar sufletul nostru (un alt simbol al păsării) riscă să fie alienat şi sufocat de excesul urban.

Percepţia unei Păsări urbane realizată din materiale reciclabile, aşezată direct pe sol este pervertită de chiar condiţia materialităţii ei. Astfel, obiectul ne pare mai degrabă un deşeu aruncat, neglijent pe jos, decât o operă de artă. Odată suspendată, lucrarea pluteşte, se spiritualizează, ea primeşte ceva din esenţa păsării, desprinzându-se de materia – deşeu.