19
Nov
09

ultimii eretici la cluj

Ne vedem vineri în Insomnia!

Volumul Ultimii eretici ai Imperiului  spune – cu ironie, cinism si mult umor – povestea a doi eroi din doua lumi diferite: un batrin terorist care a incercat sa-l asasineze pe Stalin, disident ce a scandalizat mai multe regimuri politice, si un tinar scriitor specialist in tehnici de fraudare a bancilor. Doi eroi din generatii diferite care isi impartasesc idei, tehnici de lupta si de subzistenta, secrete de decodare a diverselor limbaje, precum si forme de rezistenta si virusare a unor mecanisme de control si represiune. Ce fel de arme, ce fel de substante si ce fel de „vraji” trebuie sa folosesti in societati cu un nivel ridicat de poluare ideologica? Posibile raspunsuri in acest eseu-fictiune, construit ca un dialog epistolar intre protagonistii sai, Vasiliy Andreevici si A.I.

„Vasile Ernu e tare prin relaxarea si forta cu care uneste si simetrizeaza Literatura si Mesajul.” (Mihai Iovanel)

Vasile Ernu este autorul volumului Nascut in URSS (Polirom, 2006; 2007) care a aparut in 2007 si la editura Ad Marginem din Rusia. Nascut in URSS a fost nominalizat la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observator Cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost de asemenea distins cu Premiul pentru debut al Romaniei literare si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Vasile Ernu este nascut in URSS in 1971. Este absolvent al Facultatii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iasi, 1996) si al masterului de Filosofie (Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff si redactor asociat al revistei Idea arta+societate. A activat in cadrul fundatiilor Idea si Tranzit si al editurilor Idea si Polirom. In ultimii ani a avut rubrici de opinie in Romania libera si HotNews, precum si rubrici permanente in revistele Noua Literatura, Suplimentul de Cultura si Observator Cultural.
Alaturi de C. Rogozanu, Ciprian Siulea si Ovidiu Tichindeleanu, Vasile Ernu este coordonatorul volumului Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu (Cartier, 2008).

19
Nov
09

social-democraţia rusă după 1921

18
Nov
09

toaletare sau ciuntit copaci?

Mă trezesc ieri dimineaţă şi când deschid balconul ca să aerisesc văd doi vecini pensionari care taie de zor crengile copacilor. Reacţia e instant de enervare pentru că îmi odihnesc ochii dimineaţa pe copacii aflaţi pe un petec de spaţiu verde, şi care îmi obturează blocul vecin. Chiar dacă frunzele s-au uscat, mă calmează combinaţiile de culori: galben, verde, maro, roşiatic. Hehe, îmi vine acum să scriu o compunere de gimnaziu, despre toamnă şi natură. Vecinii îmi spun că nu au nevoie de aprobare de la autorităţi, e o simplă toaletare. Mie mi se părea că taie totuşi cam aiurea şi am sunat la Poliţia Comunitară ca să văd dacă pot tăia fără criterii. După 15 minute de ton ocupat îmi răspunde cineva la poliţie. Poliţistul îmi răspunde puţin sictirist că e sarcina Asociaţiilor de locatari să toaleteze copacii, dar că va trimite totuşi un echipaj de la Serviciul Spaţii Verzi al Primăriei să vadă dacă oamenii  fac treaba ok. Am sunat azi la Spaţii Verzi şi mi-au zis că pe ei nu i-a contactat nimeni de la Poliţie! Mi-au spus că ar fi preferabil ca Asociaţiile de locatari să ia legătura cu firme specializate, însă cum nu sunt bani, e puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. E nevoie de aprobare de la Primărie doar dacă se taie copacul, nu dacă se taie nişte crengi. Din păcate, nu există vreun manual de bune practici pentru curăţarea coroanelor de copaci pe care Asociaţiile de locatari să îl aibă. 

Am coborât ieri să vorbesc cu vecinii şi mi-au spus că ei nu iau legătura cu autorităţile pentru astfel de lucruri simple ca tăierea unor crengi. Apoi, oricum autorităţile intervin târziu. “Uită-te şi cu termoizolarea. De-abia, în 10 ani o să o facă la blocul nostru. Crezi că aştept după ei? Păi, îmi termoizolez eu apartamentul un-doi! Doar îs privat”, îmi zice el. Crengile copacilor îi incomodau pe cei doi pensionari pentru că nu vedeau bine în bucătărie şi au decis să le taie. Un pensionar a spus că ar planta alţi copaci mai mici, celălalt i-a răspuns că dacă îi plantează, el îi taie pentru că el nu stă după-amiaza cu lumina aprinsă în bucătărie. Între timp au mai răsărit şi nişte cabluri inestetice între blocuri, pe direcţia coroanelor ciuntite. Poate că erau şi înainte, însă nu le observasem din cauza coroanelor de copaci.

17
Nov
09

studenţia în românia anilor 80

Istoria la firul ierbii m-a fascinat de când eram adolescent şi am citit apoi în facultate cu mare plăcere volumele editate de Zoltan Rostaş şi regretatul Sorin Stoica (un excelent scriitor) cu studenţii de la Jurnalism din Bucureşti, o combinaţie de antropologie socială, istorie recentă şi mărturii şi jurnalism, cărţi scrise într-un stil tare dezgheţat.  Într-o astfel de combinaţie ghicesc că va fi şi conferinţa de mâine.

16
Nov
09

o oaie sexy gândindu-se la bacii săi

Am citit programele electorale ale principalilor candidaţi la preşedinţie pentru că mă interesează ce tip de viziune asupra societăţii au politicienii noştri. Care dintre aceste viziuni sociale e reprezentativă pentru mine? Asta mă întrebam în timp ce parcurgeam proiectele. Unii dintre voi, mai sceptici, vor spune că programele electorale nu sunt reprezentative întrucât oricum nu se respectă, sunt doar nişte promisiuni aruncate în vânt de politicieni pentru a păcăli votanţii. E un punct de vedere fals. Nu voi sta cu lupa să măsor discrepanţa dintre un ideal de societate şi realizarea ei efectivă, ulterioară. Astfel de tensiuni sunt, în bună măsură, normale. Voi cita copios din programe pentru a vedea mai clar dacă sunteţi de acord cu interpretările mele sau nu.  

 

Crin Antonescu

Liberalul Crin Antonescu vine în Manifestul bunului simţ cu un limbaj puternic emoţional, poate pentru a contrabalansa limbajul arid sau abstract pentru foarte mulţi români al Programului liberal de relansare a economiei româneşti.

Am o reţinere serioasă faţă de limbajul populist al manifestului, faţă de generalizările sale pripite, faţă de dihotomiile stridente create între un popor năpăstuit, bun la suflet, desprins parcă din manualele comuniste şi clasele exploatatoare de guvernanţi:

„Romania din afara politicii este o tara cu oameni corecti, care respecta legea, au frica de Dumnezeu si care sunt, la randul lor, respectati de institutii. In prezent, sistemul din jurul nostru este unul lipsit de bun-simt. E un sistem caruia nu-i pasa de oameni. Este un sistem care nu mai reactioneaza la durere, la saracie, la boala, la jigniri, la violenta si la dispret”.

Ideile de mai jos m-au scos realmente din sărite pentru că sunt de o demagogie crasă. Îi privesc cu maximă suspiciune pe cei care vorbesc despre „adevărul despre comunism” şi nu despre „adevărurile despre comunism”, cum e mai firesc să te exprimi despre probleme plurilaterale. Crin Antonescu alimentează într-un mod vulgar diverse teorii ale conspiraţiei. Bineînţeles că nu ştim ADEVĂRUL despre comunsim sau tranziţie din simplul motiv că sunt fenomene mult prea complexe ca să ne exprimăm tranşant şi univoc.

Dupa 20 de ani, tot nu stim adevarul despre comunism, despre marile probleme ale tranzitiei, despre marile ilegalitati financiare. Daca nu rezolvam problemele trecutului, le vom repeta la nesfarsit”.

Programul său economic e împrumutat, aşa cum au observat unii analişti, din concepţiile neoliberale şi neoconservatoare ale unor preşedinţi ca Ronald Reagan sau prim-ministrul Margaret Thatcher, mod de gândire pus serios la îndoială după criza economică, chiar de economişti de factură liberală. Mă gândesc la laureatul Nobel Joseph Stiglitz care crede în existenţa unui sistem de checks and balances între stat şi piaţă, un sistem care să permită verificarea reciprocă a tendinţei spre polarizare socială dacă dictează piaţa dar şi a birocraţiei şi a inhibării iniţiativei individuale dacă dictează doar statul. Un economist român de prestigiu ca Daniel Dăianu e de părere că doar o economie socială de piaţă poate să regleze crize financiare majore ca cea mai recentă. Un astfel de sistem mixt, un balans între economia şi proprietatea publice şi economia şi proprietatea private e imposibil când ceri demagogic:

,,Scaderea cotei unice de impozitare la 10% ; scaderea TVA la 15% ; scaderea contributiilor sociale cu pana la 50%.”

Ultima criză financiară e un indiciu pentru intelectualitatea occidentală că lumea trebuie gândită în alţi termeni decât utopia pieţei „libere”, a statului minimal, în termeni postcapitalişti poate. Pentru unul dintre iniţiatorii programului economic ai lui Crin Antonescu, Dinu Patriciu, statul ar trebui redus atât de drastic încât până şi justiţia ar trebui privatizată. Precaut totuşi, Antonescu nu a inclus astfel de idei în program.

Dezamăgirea faţă de programul său electoral e cu atât mai mare cu cât Antonescu îmi este cel mai simpatic dintre candidaţi. Are vervă, discurs fermecător, e charismatic, arată bine, are gusturi chiar ok (formaţia preferată din România e Phoenix, având backgroundul de istoric mărturiseşte că mai citeşte cărţi de specialitate, spune că filmul lui preferat e Parfum de femeie, cu un Al Pacino magistral).

 

Traian Băsescu

Traian Băsescu e „corect politic” în programul său electoral, în calitatea de membru, cu partidul său, al popularilor europeni. Discursul are elemente ideologice de stânga, dar şi de dreapta:

„Consider că între valorile care astăzi sunt esenţiale pentru a construi încrederea se numără dragostea de ţară, libertatea individului, cea religioasă şi de cea de exprimare, demnitatea persoanei, solidaritatea, echitatea, binele comun şi justiţia socială”.

Programul electoral se adresează comunităţilor de salariaţi şi de mici întreprinzători” şi ţinteşte astfel consolidarea clasei mijlocii:

„Astăzi, veniturile sunt într-o mare măsură încă distribuite neechitabil. Persistă inegalităţi semnificative. Societatea este încă polarizată. La un capăt cei puţini şi foarte bogaţi iar la celălalt cei încă mulţi şi săraci. Este nevoie să creştem veniturile mai mici şi să reducem sărăcia”.

Alte două zone sensibile punctate de Băsescu sunt protecţia socială şi agricultura:

a. „În România există 11 milioane de asistaţi în mod direct sau indirect. Singurul mod în care putem realiza echilibrul între resursele bugetare şi ordinea socială este să focalizăm mai bine ajutorul social, astfel încât să beneficieze de acesta cei care au cu adevărat nevoie de el. În acest sens, susţin elaborarea unui Cod al Asistenţei Sociale, care să facă ordine în cele peste 200 drepturi de asistenţă socială actuale, reglementate prin peste 170 de acte normative. O atenţie specială trebuie acordată atât grupurilor cu risc ridicat de excluziune socială: rromii, copiii, persoanele cu dizabilităţi, cât şi celor mai sărace regiuni şi pungilor de sărăcie din unele oraşe, în special mici şi monoindustriale”.

b. „România are, deci, nevoie de politici coerente de reducere accelerată a populaţiei ocupate în agricultură. Consider că este posibil ca în 10-15 ani să mai avem în agricultură doar cel mult de 8-10% din populaţia ocupată! Atingerea acestui obiectiv presupune modificarea în mod fundamental a conţinutului muncii din agricultură – pe baza introducerii de noi tehnologii – precum şi a diversifica, în mod semnificativ, activităţile din zonele rurale în scopul de a absorbi pe plan local mâna de lucru ce va pleca din agricultură ca urmare a creşterii productivităţii muncii în acest sector”.

Per total, discursul său electoral înclină mai mult spre stânga, lucru firesc având în vedere insecuritatea societăţii ca urmare a crizei financiare. Din păcate, Băsescu se face mai cunoscut în spaţiul public, cu un alt tip de discurs, irascibil şi conflictual, relativ monoton în atacuri, din punctul meu de vedere. 

 

Mircea Geoană

Mircea Geoană are, la o analiză scrupuloasă, programul electoral cel mai bine lucrat de către echipa sa de consilieri, dens în idei, mai detaliat. Proiectul său electoral este mai apropiat de afinităţile mele intelectuale şi politice. Chiar dacă există o discrepanţă între discurs şi fapte (repet: tensiunea aceasta fiind normală şi chiar benefică până la un punct în orice aspect al vieţii), mă rezum în acest articol de blog doar la discurs. Dacă Băsescu spune că societatea românească este puternic polarizată şi cu inegalităţi semnificative, Geoană arată mai precis că, în primul rând, economia de piaţă contribuie la o societate ierarhizată, nedemocratică în fond:

„[Criza economica] a aratat incapacitatea pietei de a-si regla, singura, deficientele si de a asigura un echilibru social autentic”.

Un element de bun simţ politic, într-o societate traumatizată de statul comunist e introducerea în vechiul binom, conflictual, stat-piaţă, a celui de-al treilea element – societatea. Din nefericire, Geoană nu a exemplificat cum s-ar putea realiza o comunitate de tip asociativ, pe modelul mai multă societate, mai puţin stat, cu o reţea de ong-uri, asociaţii, fundaţii, mişcări informale de coeziune şi presiune socială:

”De-acum inainte va trebui sa gasim un raport corect intre piata, stat si societate. Piata singura nu poate asigura dezvoltarea de durata a intregii societati, pentru ca oamenii sunt mai mult decat numai producatori si consumatori si nu intra numai in competitie. Dimpotriva, oamenii au si o imensa nevoie unii de ceilalti, au nevoie de solidaritate, de respect, de demnitate, de incredere, de participare, de dialog, de responsabilitate si de parteneriat”.

 
Câteva idei sunt rezumate relativ echilibrat de blogerul Mihnea Măruţă, el plasându-se la o zonă mult mai la dreapta faţă de mine:

“Tema A (cea mai populară): refacerea şi potenţarea atribuţiilor de mediator ale preşedintelui (descrise mereu în contrapondere cu stilul lui Băsescu), prin crearea unor organisme formate din specialişti, care ar urma să-i ofere şefului statului consultanţă şi soluţii pentru diverse domenii strategice. De exemplu: Consiliu Fiscal, destinat planificării bugetare, Comandament Naţional, pentru atragerea fondurilor europene, Forum Constituţional, pentru a dezbate reclădirea statului, Pact Naţional pentru Sănătate care să ofere direcţiile de dezvoltare în sistemul sanitar etc. Ţintă generală: clasa medie, nemulţumită de lipsa de viziune a administraţiei centrale şi de încropelile cauzate de incompetenţă.
ÎÎEV: Există vreo contradicţie între imperativul de a reduce cheltuielile bugetare şi apariţia unor supra-structuri girate de la Cotroceni? Ar exista suprapuneri între misiunea Administraţiei Prezidenţiale şi sarcinile acestor noi entităţi? Nu ar fi obturat rolul preşedintelui de aceşti sateliţi birocratici?”

Sunt curios cum ar funcţiona proiectul de mai jos şi cum a funcţinat managementul privat în instituţii publice în ţările în care s-a aplicat această măsură. Nu ştiu dacă e o soluţie viabilă, însă din experienţa mea de lucru în instituţiile publice româneşti (în media doar: TVR şi Radio Cluj) o reformă drastică e necesară. La cât de tare s-a tocit cuvântul reformă, aş zice că e necesară chiar o revoluţie:

„Vom promova un management privat in societatile, companiile si regiile statului pentru a creste eficienta si productivitatea acestor institutii. Am incredere ca prin adoptarea unor astfel de masuri vom reusi sa punem ordine in cheltuielile statului si vom creste responsabilitatea administratiei fata de banii contribuabililor”.

Sunt de acord cu introducerea unui impozit progresiv pentru că o astfel de măsură creşte gradul de participare publică şi de responsabilitate socială a oamenilor bogaţi din societatea românească. Apoi, majoritatea statelor vestice la care ne raportăm, cu care vrem să ne asemănăm, au impozit progresiv:

„Aplicarea cotei unice a anulat intregul ansamblu de instrumente si mecanisme fiscale care vizau imbunatatirea raportului economisire-investire. Esecul cotei unice se vede limpede astazi in timpul crizei: taxe mai multe, supraimpozitarea muncii, credite mai scumpe, preturi mai mari, locuri de munca mai putine”.

Una dintre marile greşeli făcute după 89 au fost desfiinţarea cooperativelor agricole şi a gospodăriilor de stat. Din câte ştiu, în unele state foste comuniste acest lucru nu s-a făcut. Chiar dacă dorinţa covârşitoare a ţăranilor a fost să îşi primească pământul înapoi, modul în care a fost realizată împroprietărirea s-a dovedit o greşeală economică. Din punctul meu de vedere, trebuia trecută proprietatea de la stat într-o formulă colectivă, nu individuală, către obştea sătească:
 
 „Avem pamant arabil cat sa hranim 80 de milioane de oameni, dar noi importam mai mult de jumatate din alimentele care se gasesc pe piata. Acest lucru se intampla pentru ca avem mai bine de 4 milioane de agricultori, dar dintre care 90% produc atat cat sa puna pe masa in fiecare zi si pentru a-si intretine propria gospodarie. In aceste conditii, pentru a transforma agricultura romaneasca intr-un real motor de crestere economica voi incuraja asocierea si cooperarea intre producatorii agricoli. […] Profitul din agricultura ramane in marile retele de supermarketuri, iar acest lucru trebuie schimbat. In acest sens, ca presedinte al Romaniei voi sustine incheierea unui acord de bune practici intre guvern si marile retele de retail pentru promovarea alimentelor romanesti pe rafturile acestor magazine”.

Ca ecologist, am dubii faţă de această măsură, însă nu sunt îndeajuns de documentat pentru a articula coerent opoziţia mai degrabă emoţională decât cerebrală faţă de continuarea programului de energie nucleară:

„Romania trebuie sa continue programul de energie nucleara. In timpul mandatului meu de presedinte, punerea in functiune, in cel mai scurt timp posibil, a reactoarelor 3 si 4 ale Centralei de la Cernavoda va fi o prioritate nationala, avand in vedere ca sectorul nuclear ar putea astfel asigura 35% din productia de energie a tarii noastre”.

Principala mea simpatie se îndrepta iniţial către Remus Cernea, însă din păcate acesta nu are o structură organizatorică şi o notorietate care să îl sprijine. L-am întrebat într-un scurt interviu ce altă miză are candidatura sa, având în vedere că o să piardă la o diferenţă apreciabilă faţă de ceilalţi. Mi-a zis că vrea să facă remarcat Partidul Verde, ideile ecologiste, să creeze o structură de partid. Nu a reuşit, din nefericire, să creeze acea emulaţie, nu a reuşit să îndrepte spre partid tineri ong-işti, ecologişti şi intelectuali. Din cauza aceasta, votul meu se va îndrepta spre un politician din mainstream-ul politic. Nu cred că e greu de ghicit care. Ne vedem la vot.

14
Nov
09

Solidari cu România – expoziţie de fotografie

Acum câteva zile am spus la comentarii despre spectacolul de dans contemporan Message, de la Fabrica de Pensule: „Spectacolul e foarte slab, însă nu intru acum în amănunte. Bizareria, experimentul, ludicul nu sunt ingrediente suficiente pentru un produs artistic de calitate. De acum încolo, am sa pun pe blog doar afişe ale unor spectacole, concerte, lansări de carte etc. de care ştiu ca sunt ok (dacă nu ştiu spectacolul, îl/i ştiu pe artist/i măcar) şi n-am să mă mai las vrăjit de limbajul publicitar al unui afiş bun, al unei prezentări fermecatoare a evenimentului – ex: “Ca experienta unica, cei care vin la spectacol au posibilitatea de a alege intre a-l viziona sau a face parte din el”.

De aceea, n-am anunţat la timp expoziţia de fotografie Solidari cu România de la Muzeul de Artă clujean (12 – 29 nov). Mi-am spus să merg mai întâi şi apoi să o recomand dacă e cazul, chiar dacă astfel lumea ratează atmosfera de la vernisaj.

„Expoziţia concepută de Institutul Polonez din Bucureşti prezintă o serie de fotografii de mare încărcătură emoţională realizate în zilele fiebinţi ale revoluţiei române din decembrie 1989 de Robert Kamiński, Józef Kowalewski, Przemysław Walewski, Maurycy Kłopocki şi Jan Kołodziejski. Aceştia făceau parte din membrii misiunii care a plecat din Poznań (Polonia) cu un transport de medicamente, materiale medicale şi alimente pentru ţara noastră. Însoţite de texte explicative, suita de fotografii este o înregistrare a chipului României din acea perioadă dramatică, făcută din perspectiva unor martori oculari a acelor pagini de istorie”.

demagogie

Am fost plăcut impresionat de calitatea expoziţiei, de Solidaritatea polonezilor, în ciuda faptului că nu am văzut neapărat cele mai dramatice fototografii de la Revoluţie. Biletul e doar 0,7 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi 1,5 lei pentru ceilalţi. Cu sensibilitatea mea tânără, mai pop, cel mai impresionat am fost de graffiti-urile şi scrijeliturile de pe pereţi despre Revoluţie, Ceauşescu, Doina Cornea etc. Un desen din Piaţa Universităţii era cu Dracula care se apleacă asupra României, gata să îi sugă sângele, iar în ochii săi e scris PCR. Apoi, m-au emoţionat fotografiile cu români care sărbătoreau eliberarea de comunism ori bucuria unui revoluţionar care, deşi aflat pe un pat de spital, face semnul victoriei către fotografii polonezi. Mă bucur că Radio Cluj a intermediat aducerea expoziţiei la Cluj!

tanc

Un bonus pentru cei care se grăbesc să ajungă la expoziţie e faptul că se oferă gratuit un album de peste 60 de pagini cu fotografii din expoziţie şi cu texte care însoţesc imaginile!

13
Nov
09

expoziţie cu reclame comuniste

Eram ieri la ai mei acasă, unde televizorul merge non-stop. Adesea fără folos, că nu e nimeni atent la el, după cum şi dacă eşti atent la tv, tot neatent eşti (calitatea tv-ului). Din când în când, cu folos, că am aflat de expoziţa cu reclame din perioada comunistă deschisă până în 2 decembrie la Casa Municipală de Cultură – CMC (Piaţa Unirii, nr. 24). Ştirea era tare superficială, în plus sincronul cu Delia Balaban, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Secţia de Comunicare şi Relaţii Publice, era tăiat pe nişte vorbe tare neinspirate despre reclamele de acum, capitaliste, care sunt net superioare celor comuniste. „Reclamele de acum au un layout mult mai bun”, spunea banal doamna profesoară. Când cineva predă ani buni cursuri de publicitate te aştepţi la un limbaj mai sofisticat. Din păcate, cam aşa erau şi profesorii noştri, de la Secţia de Jurnalism, din cadrul aceleiaşi facultăţi.

almanah_flacara_1968_p_460

Oricum, imaginile m-au fermecat şi m-am dus la expoziţie, unde m-am întâlnit cu organizatorul ei, scriitorul Ucu Bodiceanu, referent la CMC. Dânsul mi-a oferit generos imaginile pe care le vedeţi.

almanah_flacara_1969_p_321 

Discursul d-lui Bodiceanu e mult mai ok faţă de cel al d-nei profesoare, lipsit totuşi de hermeneutică, punând accentul pe aerul pitoresc şi naiv al reclamelor. Expoziţia îşi propune o recuperare, o aducere aminte neutră a vremurilor comuniste trecute. Te frapează, desigur, diferenţa faţă de publicitatea actuală. Ce îmi place la genul acesta de discurs cu privire la trecutul nostru istoric e că nu îţi dă un bobârnac moralizator şi pedagogic, trecutul nu e descris în alb-negru. E o aducere aminte neîmpovărătoare, lipsită de stridenţa discursului isteric anticomunist al unor intelectuali ca Patapievici, TRU, Mihail Neamţu etc.

 almanah_flacara_1970_p_79

Călin Crainic, creative director la Vitrina Advertising, intervievat azi la expoziţie de antenişti spunea că nu există publicitate în afara unei economii de piaţă, nedirijate. Oricum, ce alte produse puteai consuma?, zicea el. Mi-a mărturisit că atunci când se uită la reclamele comuniste are o senzaţie ireală, kafkiană pentru că nu sunt reclame propriu-zise, cel puţin aşa cum le cunoaştem azi.

Almanah_Magazin_1962_p_203

Ce m-a marcat pe mine la expoziţie e că am văzut reclame la produse, nu la nişte branduri. Mi se pare importantă distincţia, pentru că un cumpărător nu se identifică cu un produs, spre deosebire de publicitarii care încearcă să-l identifice pe cumpărător cu brandul respectiv. Nu ai senzaţia că eşti mai sexy, mai dezirabil ca persoană, că ai avea o imagine mai de succes dacă ai cumpăra un produs din perioada comunistă, aşa cum te îndeamnă să crezi mărcile-fetiş din capitalism.

almanah_scanteia_tineretului_1980_p_204

Merită să vedeţi în acest sens excelenta serie de documentare The Century of the Self, realizat de Adam Curtis pentru BBC. Britanicul documentează excelent manipularea seducătoare venită din partea industriei corporate, prin care cumpărătorii sunt încurajaţi să se identifice cu produsele pe care le cumpără, să-şi exprime sinele ori “personalitatea” prin ele.

almanahul_cooperatiei_mestesugaresti_1958_p_158

11
Nov
09

Spectacol Message la Fabrica de Pensule

afis message new

Joi, 12 noiembrie 2009 va avea loc in studioul Fabricii de Pensule — un nou spatiu pentru arta contemporana din Cluj — spectacolul de dans contemporan intitulat „Message”. Spectacolul produs de GroundFloor Group si finantat de Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB) si Fundatia Communitas a avut premiera cu ocazia lansarii Fabricii de Pensule (pe 25 octombrie 2009), si are ca protagonisti pe Andreea Belu, Noemi Vajna, Hanna Ugron, Laura Lakatos / Orsolya Molnar.

Un spectacol despre o fata si o camera video. Confesiuni. Jurnal video. Stari ale singuratatii, anxietatii, infertilitatii artistice. Dansul: evadare in sine sau evadare de sine? Iesire din depresie sau scufundare in ea?

Concept si coregrafie: FERENC SINKO, asistent regie: Noemi Vajna, video: Torok Tihamer, DJ: Adi Cimpoesu aka eletroclown. Spectacolul incepe la ora 20,30 si dureaza 40 de minute. Ca experienta unica, cei care vin la spectacol au posibilitatea de a alege intre a-l viziona sau a face parte din el. Va asteptam!

10
Nov
09

dragoste în casele de cremă de zahăr ars

11-11-2009

Не следуu вниз зa мноu, xвaтeт мoeгo пpoвaлa

în casele de cremă de zahăr ars ne bandajăm pielea
cu îmbrăţisări scurte imnuri sub zgomotele tobelor
în ritmul lor apăsător şi apropiat
facem dragoste în slow motion
din ce în ce mai frenetic ca nişte mecanisme blocate

08
Nov
09

scrisoare către moş crăciun

Îmi spune un prieten, Graţian Cormoş, să îi trimit câteva rânduri pentru un articol de-al lui despre amintirile noastre din perioada comunistă. Cum la Revoluţia din 89 aveam doar şase ani, este imposibil pentru mine să scriu ceva coerent despre perioadă, doar pornind de la amintirile mele. Aşa că am preferat să ambalez într-o Scrisoare către Moş Crăciun câteva dintre amintirile mele cele mai pregnante despre epocă.

 

Dragă Moş Crăciun,

Eu sunt Adi, am şase ani, merg la grădi în grupa mare, fug bine şi sunt şeful grupei, când fug eu toţi aleargă după mine, şi îţi scriu scrisoarea cu ajutorul surorii mele mai mari, Cristina. Am fost cuminte anul acesta, am luat numai puncte roşii, numai o dată punct negru când ne-am bătut băieţii cu fetele şi le-am tras de coadă. Îţi scriu acum de Crăciun că nu m-am gândit până acum şi mi-a zis Cristina că trebuie să îţi scriu o scrisoare ca să primesc cadouri. Vreau de Crăciun:

1. Un terorist. A venit tata şi m-a luat din parc că a zis că au venit teroriştii şi nu ne mai putem juca pac pac. Vreau să mă joc cu teroriştii pac pac ca la Revoluţie.
2. Gloanţe. La Revoluţie am găsit gloanţe în stradă. Oarbe. Dar nu am apucat să culeg prea multe că nu m-au lăsat cei mari că le-au cules ei. Sora mea, Ioana, a cules multe şi nu vrea să mi le dea mie. Vreau mai multe gloanţe.
3. Un tanc. Am mers cu bunu să dăm prăji la soldaţi şi m-au lăsat în tanc dar nu m-au lăsat să îl conduc. Vreau un tanc pe care să îl conduc numai eu şi care să facă bum-bum când apar teroriştii. Tancul să nu fie cu atâtea butoane ca la soldaţi. Patru butoane pentru înainte, înapoi, lateral stânga şi lateral dreapta şi un buton pentru bum-bum.
4. Îngheţată adevărată. Mama spune când vine Haini Şuler din Germania că s-a topit îngheţata din Germania până în România, dar am auzit-o pe Ioana că a spus că e iaurt cu fructe. Nu îmi place iaurtul şi nu mănânc iaurt. Nici acela cu fructe că e tot iaurt. Vreau îngheţată!
5. Gumă moale. Guma de banane e tare şi nu are gust. Vreau gumă ca în Germania.
6. Locul I. Am fost la Clujana la concurs şi am luat locul II la alergare, dar Zoli care a câştigat e cu un an mai mare şi mai înalt. La concursuri să fie numai de aceeaşi vârstă, Moş Crăciun, să le trimiţi o scrisoare la tantile educatoare sa le spui.
7. Desene animate zilnice şi filme. La tv sunt numai 5 minute de desene sâmbăta cu Tom şi Jerry. În fiecare zi să fie sâmbătă.
8. Şi ce mai ai chef tu să îmi aduci.