Am citit programele electorale ale principalilor candidaţi la preşedinţie pentru că mă interesează ce tip de viziune asupra societăţii au politicienii noştri. Care dintre aceste viziuni sociale e reprezentativă pentru mine? Asta mă întrebam în timp ce parcurgeam proiectele. Unii dintre voi, mai sceptici, vor spune că programele electorale nu sunt reprezentative întrucât oricum nu se respectă, sunt doar nişte promisiuni aruncate în vânt de politicieni pentru a păcăli votanţii. E un punct de vedere fals. Nu voi sta cu lupa să măsor discrepanţa dintre un ideal de societate şi realizarea ei efectivă, ulterioară. Astfel de tensiuni sunt, în bună măsură, normale. Voi cita copios din programe pentru a vedea mai clar dacă sunteţi de acord cu interpretările mele sau nu.
Crin Antonescu
Liberalul Crin Antonescu vine în Manifestul bunului simţ cu un limbaj puternic emoţional, poate pentru a contrabalansa limbajul arid sau abstract pentru foarte mulţi români al Programului liberal de relansare a economiei româneşti.
Am o reţinere serioasă faţă de limbajul populist al manifestului, faţă de generalizările sale pripite, faţă de dihotomiile stridente create între un popor năpăstuit, bun la suflet, desprins parcă din manualele comuniste şi clasele exploatatoare de guvernanţi:
„Romania din afara politicii este o tara cu oameni corecti, care respecta legea, au frica de Dumnezeu si care sunt, la randul lor, respectati de institutii. In prezent, sistemul din jurul nostru este unul lipsit de bun-simt. E un sistem caruia nu-i pasa de oameni. Este un sistem care nu mai reactioneaza la durere, la saracie, la boala, la jigniri, la violenta si la dispret”.
Ideile de mai jos m-au scos realmente din sărite pentru că sunt de o demagogie crasă. Îi privesc cu maximă suspiciune pe cei care vorbesc despre „adevărul despre comunism” şi nu despre „adevărurile despre comunism”, cum e mai firesc să te exprimi despre probleme plurilaterale. Crin Antonescu alimentează într-un mod vulgar diverse teorii ale conspiraţiei. Bineînţeles că nu ştim ADEVĂRUL despre comunsim sau tranziţie din simplul motiv că sunt fenomene mult prea complexe ca să ne exprimăm tranşant şi univoc.
„Dupa 20 de ani, tot nu stim adevarul despre comunism, despre marile probleme ale tranzitiei, despre marile ilegalitati financiare. Daca nu rezolvam problemele trecutului, le vom repeta la nesfarsit”.
Programul său economic e împrumutat, aşa cum au observat unii analişti, din concepţiile neoliberale şi neoconservatoare ale unor preşedinţi ca Ronald Reagan sau prim-ministrul Margaret Thatcher, mod de gândire pus serios la îndoială după criza economică, chiar de economişti de factură liberală. Mă gândesc la laureatul Nobel Joseph Stiglitz care crede în existenţa unui sistem de checks and balances între stat şi piaţă, un sistem care să permită verificarea reciprocă a tendinţei spre polarizare socială dacă dictează piaţa dar şi a birocraţiei şi a inhibării iniţiativei individuale dacă dictează doar statul. Un economist român de prestigiu ca Daniel Dăianu e de părere că doar o economie socială de piaţă poate să regleze crize financiare majore ca cea mai recentă. Un astfel de sistem mixt, un balans între economia şi proprietatea publice şi economia şi proprietatea private e imposibil când ceri demagogic:
,,Scaderea cotei unice de impozitare la 10% ; scaderea TVA la 15% ; scaderea contributiilor sociale cu pana la 50%.”
Ultima criză financiară e un indiciu pentru intelectualitatea occidentală că lumea trebuie gândită în alţi termeni decât utopia pieţei „libere”, a statului minimal, în termeni postcapitalişti poate. Pentru unul dintre iniţiatorii programului economic ai lui Crin Antonescu, Dinu Patriciu, statul ar trebui redus atât de drastic încât până şi justiţia ar trebui privatizată. Precaut totuşi, Antonescu nu a inclus astfel de idei în program.
Dezamăgirea faţă de programul său electoral e cu atât mai mare cu cât Antonescu îmi este cel mai simpatic dintre candidaţi. Are vervă, discurs fermecător, e charismatic, arată bine, are gusturi chiar ok (formaţia preferată din România e Phoenix, având backgroundul de istoric mărturiseşte că mai citeşte cărţi de specialitate, spune că filmul lui preferat e Parfum de femeie, cu un Al Pacino magistral).
Traian Băsescu
Traian Băsescu e „corect politic” în programul său electoral, în calitatea de membru, cu partidul său, al popularilor europeni. Discursul are elemente ideologice de stânga, dar şi de dreapta:
„Consider că între valorile care astăzi sunt esenţiale pentru a construi încrederea se numără dragostea de ţară, libertatea individului, cea religioasă şi de cea de exprimare, demnitatea persoanei, solidaritatea, echitatea, binele comun şi justiţia socială”.
Programul electoral se adresează „comunităţilor de salariaţi şi de mici întreprinzători” şi ţinteşte astfel consolidarea clasei mijlocii:
„Astăzi, veniturile sunt într-o mare măsură încă distribuite neechitabil. Persistă inegalităţi semnificative. Societatea este încă polarizată. La un capăt cei puţini şi foarte bogaţi iar la celălalt cei încă mulţi şi săraci. Este nevoie să creştem veniturile mai mici şi să reducem sărăcia”.
Alte două zone sensibile punctate de Băsescu sunt protecţia socială şi agricultura:
a. „În România există 11 milioane de asistaţi în mod direct sau indirect. Singurul mod în care putem realiza echilibrul între resursele bugetare şi ordinea socială este să focalizăm mai bine ajutorul social, astfel încât să beneficieze de acesta cei care au cu adevărat nevoie de el. În acest sens, susţin elaborarea unui Cod al Asistenţei Sociale, care să facă ordine în cele peste 200 drepturi de asistenţă socială actuale, reglementate prin peste 170 de acte normative. O atenţie specială trebuie acordată atât grupurilor cu risc ridicat de excluziune socială: rromii, copiii, persoanele cu dizabilităţi, cât şi celor mai sărace regiuni şi pungilor de sărăcie din unele oraşe, în special mici şi monoindustriale”.
b. „România are, deci, nevoie de politici coerente de reducere accelerată a populaţiei ocupate în agricultură. Consider că este posibil ca în 10-15 ani să mai avem în agricultură doar cel mult de 8-10% din populaţia ocupată! Atingerea acestui obiectiv presupune modificarea în mod fundamental a conţinutului muncii din agricultură – pe baza introducerii de noi tehnologii – precum şi a diversifica, în mod semnificativ, activităţile din zonele rurale în scopul de a absorbi pe plan local mâna de lucru ce va pleca din agricultură ca urmare a creşterii productivităţii muncii în acest sector”.
Per total, discursul său electoral înclină mai mult spre stânga, lucru firesc având în vedere insecuritatea societăţii ca urmare a crizei financiare. Din păcate, Băsescu se face mai cunoscut în spaţiul public, cu un alt tip de discurs, irascibil şi conflictual, relativ monoton în atacuri, din punctul meu de vedere.
Mircea Geoană
Mircea Geoană are, la o analiză scrupuloasă, programul electoral cel mai bine lucrat de către echipa sa de consilieri, dens în idei, mai detaliat. Proiectul său electoral este mai apropiat de afinităţile mele intelectuale şi politice. Chiar dacă există o discrepanţă între discurs şi fapte (repet: tensiunea aceasta fiind normală şi chiar benefică până la un punct în orice aspect al vieţii), mă rezum în acest articol de blog doar la discurs. Dacă Băsescu spune că societatea românească este puternic polarizată şi cu inegalităţi semnificative, Geoană arată mai precis că, în primul rând, economia de piaţă contribuie la o societate ierarhizată, nedemocratică în fond:
„[Criza economica] a aratat incapacitatea pietei de a-si regla, singura, deficientele si de a asigura un echilibru social autentic”.
Un element de bun simţ politic, într-o societate traumatizată de statul comunist e introducerea în vechiul binom, conflictual, stat-piaţă, a celui de-al treilea element – societatea. Din nefericire, Geoană nu a exemplificat cum s-ar putea realiza o comunitate de tip asociativ, pe modelul mai multă societate, mai puţin stat, cu o reţea de ong-uri, asociaţii, fundaţii, mişcări informale de coeziune şi presiune socială:
”De-acum inainte va trebui sa gasim un raport corect intre piata, stat si societate. Piata singura nu poate asigura dezvoltarea de durata a intregii societati, pentru ca oamenii sunt mai mult decat numai producatori si consumatori si nu intra numai in competitie. Dimpotriva, oamenii au si o imensa nevoie unii de ceilalti, au nevoie de solidaritate, de respect, de demnitate, de incredere, de participare, de dialog, de responsabilitate si de parteneriat”.
Câteva idei sunt rezumate relativ echilibrat de blogerul Mihnea Măruţă, el plasându-se la o zonă mult mai la dreapta faţă de mine:
“Tema A (cea mai populară): refacerea şi potenţarea atribuţiilor de mediator ale preşedintelui (descrise mereu în contrapondere cu stilul lui Băsescu), prin crearea unor organisme formate din specialişti, care ar urma să-i ofere şefului statului consultanţă şi soluţii pentru diverse domenii strategice. De exemplu: Consiliu Fiscal, destinat planificării bugetare, Comandament Naţional, pentru atragerea fondurilor europene, Forum Constituţional, pentru a dezbate reclădirea statului, Pact Naţional pentru Sănătate care să ofere direcţiile de dezvoltare în sistemul sanitar etc. Ţintă generală: clasa medie, nemulţumită de lipsa de viziune a administraţiei centrale şi de încropelile cauzate de incompetenţă.
ÎÎEV: Există vreo contradicţie între imperativul de a reduce cheltuielile bugetare şi apariţia unor supra-structuri girate de la Cotroceni? Ar exista suprapuneri între misiunea Administraţiei Prezidenţiale şi sarcinile acestor noi entităţi? Nu ar fi obturat rolul preşedintelui de aceşti sateliţi birocratici?”
Sunt curios cum ar funcţiona proiectul de mai jos şi cum a funcţinat managementul privat în instituţii publice în ţările în care s-a aplicat această măsură. Nu ştiu dacă e o soluţie viabilă, însă din experienţa mea de lucru în instituţiile publice româneşti (în media doar: TVR şi Radio Cluj) o reformă drastică e necesară. La cât de tare s-a tocit cuvântul reformă, aş zice că e necesară chiar o revoluţie:
„Vom promova un management privat in societatile, companiile si regiile statului pentru a creste eficienta si productivitatea acestor institutii. Am incredere ca prin adoptarea unor astfel de masuri vom reusi sa punem ordine in cheltuielile statului si vom creste responsabilitatea administratiei fata de banii contribuabililor”.
Sunt de acord cu introducerea unui impozit progresiv pentru că o astfel de măsură creşte gradul de participare publică şi de responsabilitate socială a oamenilor bogaţi din societatea românească. Apoi, majoritatea statelor vestice la care ne raportăm, cu care vrem să ne asemănăm, au impozit progresiv:
„Aplicarea cotei unice a anulat intregul ansamblu de instrumente si mecanisme fiscale care vizau imbunatatirea raportului economisire-investire. Esecul cotei unice se vede limpede astazi in timpul crizei: taxe mai multe, supraimpozitarea muncii, credite mai scumpe, preturi mai mari, locuri de munca mai putine”.
Una dintre marile greşeli făcute după 89 au fost desfiinţarea cooperativelor agricole şi a gospodăriilor de stat. Din câte ştiu, în unele state foste comuniste acest lucru nu s-a făcut. Chiar dacă dorinţa covârşitoare a ţăranilor a fost să îşi primească pământul înapoi, modul în care a fost realizată împroprietărirea s-a dovedit o greşeală economică. Din punctul meu de vedere, trebuia trecută proprietatea de la stat într-o formulă colectivă, nu individuală, către obştea sătească:
„Avem pamant arabil cat sa hranim 80 de milioane de oameni, dar noi importam mai mult de jumatate din alimentele care se gasesc pe piata. Acest lucru se intampla pentru ca avem mai bine de 4 milioane de agricultori, dar dintre care 90% produc atat cat sa puna pe masa in fiecare zi si pentru a-si intretine propria gospodarie. In aceste conditii, pentru a transforma agricultura romaneasca intr-un real motor de crestere economica voi incuraja asocierea si cooperarea intre producatorii agricoli. […] Profitul din agricultura ramane in marile retele de supermarketuri, iar acest lucru trebuie schimbat. In acest sens, ca presedinte al Romaniei voi sustine incheierea unui acord de bune practici intre guvern si marile retele de retail pentru promovarea alimentelor romanesti pe rafturile acestor magazine”.
Ca ecologist, am dubii faţă de această măsură, însă nu sunt îndeajuns de documentat pentru a articula coerent opoziţia mai degrabă emoţională decât cerebrală faţă de continuarea programului de energie nucleară:
„Romania trebuie sa continue programul de energie nucleara. In timpul mandatului meu de presedinte, punerea in functiune, in cel mai scurt timp posibil, a reactoarelor 3 si 4 ale Centralei de la Cernavoda va fi o prioritate nationala, avand in vedere ca sectorul nuclear ar putea astfel asigura 35% din productia de energie a tarii noastre”.
Principala mea simpatie se îndrepta iniţial către Remus Cernea, însă din păcate acesta nu are o structură organizatorică şi o notorietate care să îl sprijine. L-am întrebat într-un scurt interviu ce altă miză are candidatura sa, având în vedere că o să piardă la o diferenţă apreciabilă faţă de ceilalţi. Mi-a zis că vrea să facă remarcat Partidul Verde, ideile ecologiste, să creeze o structură de partid. Nu a reuşit, din nefericire, să creeze acea emulaţie, nu a reuşit să îndrepte spre partid tineri ong-işti, ecologişti şi intelectuali. Din cauza aceasta, votul meu se va îndrepta spre un politician din mainstream-ul politic. Nu cred că e greu de ghicit care. Ne vedem la vot.
