vagabondul mihail vakulovski

Mulţi se îndepărtează de lectură pentru că pur şi simplu activitatea asta pare mai plictisitoare în raport cu noile tehnologii. Dar se întâmplă şi pentru că scriitura nu mai dă senzaţia, adesea, de naturaleţe. Poate cuvintele s-au tocit. Aşa cum spunea şi regizorul de teatru Andrei Şerban: filmul a devenit cel mai natural mediu, spre deosebire de teatru, ori alte arte tradiţionale, care sunt mai esenţializate, metaforizate, alteori mai artificiale. Însă, Mihail Vakulovski, indiferent unde scrie, că sunt volumele sale de poezie, că sunt revistele Tiuk!, Zile şi Nopţi, Sunete, ori blogul său vakulovski.livejournal.com/, dă senzaţia de firesc, de prospeţime, de vagabondaj leneş pentru cititor. El scrie aşa cum face grătar (excelent!), aşa cum merge pe bicicletă, aşa cum aruncă mingea de baschet de la linia de 3 sâmbătă după-amiază. Ilustrez cu un fragment de pe blogul său, unde scrie despre unul dintre autorii mei preferaţi: Jack Kerouac, cu romanul său “Vagabonzii Dharma” (Traducere de Dan Sociu), Ed. Polirom, 2009:

Jack Kerouac este unul dintre scriitorii pe care nu-i uiţi niciodată, în primul rând datorită stilului său unic (care pare simplu, încît toată lumea are impresia că şi ei pot să scrie aşa), apoi – pentru originalitatea şi vivacitatea naraţiunii şi forţa personajelor. Ca si „Pe drum”, „Vagabonzii Dharma” este considerat un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac şi a prietenilor săi, alţi scriitori beat-nici celebri. […]

Cînd citeşti Kerouac simţi gustul libertăţii, nevoia de libertate şi de „vagabonţeală”, romanele lui fiind exemple şi îndemnuri de a-ţi trăi viaţa aşa cum îţi place. “Vagabonzii Dharma” este o carte despre cum munca înseamnă robie şi cum un vagabond poate fi mai liber decît un om care e bogat şi munceşte, despre cum adevărata libertate poate fi descoperită în meditaţie şi călătorii. Dar şi în lectură, pentru că, aşa cum spunea Victor Erofeev, călătoriile scurtează viaţa, iar lecturile despre ele o fac, practic, fără sfîrşit.

cum reciclaţi?

Tema emisiunii de azi la Nopţi în Campus (22.00 – 00.00, 95,6 FM sau radiocluj.ro) e reciclarea. Invitatele sunt Ioana Sumurducan de la Copacul de Hârtie şi Dana Şerban de la Asociaţia Ecologistă Floarea de Colţ. Avem şi o oră de muzică bună, garantată 100%, cu un playlist făcut de Cora Bucea. 

„Vom vorbi despre câtă hârtie se îndreaptă spre reciclare lunar la Cluj, câţi copaci salvează o tonă de hârtie reciclată, de unde cumpărăm hârtie reciclată în Cluj, ce facem cu ea, acţiuni apropiate etc”. (Ioana Sumurducan)

 

Întrebarea pentru voi e: Ce exemple privind practici bune de reciclare puteţi oferi?

doho e, bineînţeles, comunist

Am citit un foarte bun interviu în Cotidianul cu englezul Tom Wilson, material realizat de Ioana Calen. Aş dori ca intelectualii români ori jurnaliştii să fie la fel de critici cu tarele capitalismului, aşa cum sunt străinii. Dar pentru ca asta să se întâmple, ar trebui să avem „an oppositional culture”, aşa cum vorbeam cu nişte ong-işti străini. Deocamdată, curentul intelectual majoritar la noi este de factură neoliberală, conservatoare, legitimatoare a scindărilor sociale majore din societatea românească între deţinătorii de capital şi cei care sunt la marginea lui. Cât de des i-aţi auzit pe intelectualii români ori pe jurnalişti criticând cultura de consum omniprezentă, cât de des i-aţi văzut sprijinind forţele care echilibrează capitalismul, îi dau o faţă mai umană: sindicate, ong-uri, mişcări informale de participare civică?

Ce te enervează cel mai tare la oraş şi la bucureşteni?

Problema numărul unu este traficul. Dacă aş putea schimba ceva, i-aş scoate pe oameni din maşini şi i-aş pune pe biciclete sau transport public. Aş vrea de asemenea să rănesc fizic sau să mutilez idioţii care cred că e acceptabil să conduci un SUV mare într-un oraş ca Bucureşti: e prostesc, neecologic, antisocial şi arată un real complex de inferioritate. Oricine trebuie să stea în spatele volanului unei maşini mari pentru a se simţi important are probleme de self-esteem. SUV-ul este o adevărată metaforă a capitalismului în România. Mi-ar fi plăcut să fie un adevărat „faux pas” social să fii văzut la volanul unei maşini mari care consumă mult – oamenilor ar trebui să le fie ruşine să fie văzuţi în astfel de maşini.

Cum se face politică în România

Pentru că trebuie să fac rubrica de web.ro la radio, intru de voie, de nevoie pe o mulţime de bloguri şi situri. Ajung la blogul liderului PC, Dan Voiculescu, şi am o surpriză plăcută la prima răsfoire: videoclipuri cu Jethro Tull, Beatles, Pink Floyd etc. Mamă, ce cool mogul e tipul! La a doua răsfoire am văzut texte (căznit) simpatice, ton tineresc în travesti mai degrabă, iar umorul rămâne de factură grosieră, fardurile stridente. Politica, ca ştiinţă şi practică a guvernării, devine cacofonie, o învălmăşeală continuă de interese, orgolii şi lupte pentru putere. Însă aceste lupte sunt deghizate de marketing în practici opresive mai soft, asemenea zâmbetului de motan al lui Felix către o audienţă mai tânără. Ascult Kings of  Convenience şi alerg spre Marele Alb Albatru. Acolo nu se prind Antena, Pro TV-ul, iar până şi cei mai temerari universitari, filosofi ori călugări aleargă de crapă ca să nu îngheţe şi ei.

“Emil,

N-a fost cu intenţie. N-am ştiut că se va întâmpla. N-am cerut niciunui angajat să modifice studioul Antenei. Nu am aranjat ca Gheorghe să-ţi taie calea. Nici ca doamna ministru să se oprească strategic. Nu am luat în calcul că nu te vei uita pe unde calci. Asta se învaţă în copilărie. […]

Nimeni n-a vrut sa râdă pe seama ta. Mai mult, în calitate de gazdă, am suferit. Am fost împreună cu tine în fiecare secvenţă a năpraznicei bufnituri. Şi marea noastră şansă a fost că, fiind de fel mai mititel, căderea ţi-a fost lină, lipsită de atracţia gravitaţională pe care o capătă corpurile obişnuite.

Emil,

Unii spun că nu vrei sa emiţi normele de aplicare la Legea Voiculescu pentru că aşa ţi-a cerut Traian Băsescu. Că-i o problemă de orgoliu între mine şi el – după ce Curtea Constituţională l-a silit răspicat să promulge legea. Că ăsta ar fi singurul motiv pentru care tu ai fi dispus să comiţi abuzuri în mai multe rânduri, depăşind cu trei luni termenul expres al emiterii normelor, comiţând fals în declaraţii şi expunându-te urmăririi penale. Eu însă nu cred asta. Eu cred ca eşti bosumflat pentru scena picajului. Ştiu că momentele ridicole din biografia unui bărbat au nevoie de un fals vinovat. Şi eu, pe la 12 ani, am căzut cu bicicleta în faţa unei fete pe care încercam s-o impresionez – şi am dat vina pe bicicletă. Problema e că, în cazul nostru, ranchiuna pe care mi-o porţi afectează logica statului de drept. Şi destinele unor oameni. Care aşteaptă de şase luni, cu legea în mână, publicarea unor norme nenorocite, pe care tu le amâni din raţiuni fictive: ”nu sunt bani” (minciună, Pogea te-a dat de gol), ”nu ştim ce înseamnă teren aferent construcţiei” (minciună, Ministerul Agriculturii te-a dat de gol), ”durează mult calculele” (minciună, Agenţia pentru Restituirea Proprietăţii te-a dat de gol).

Emil,

N-am fost eu vinovat. Nimeni n-a vrut sa râdă de tine. Uită totul. Publică normele”.

Noi de ce nu iubim Clujul?

Unul dintre cele mai impresionante site-uri de care am dat în ultimul timp e deceiubimbucurestiul.ro. Ardelean convins cum sunt, nu iubesc Bucureştiul, dar îmi plac unele părţi din el şi câţiva prieteni (şi rude) alături de care ies la bere. Mi-aş fi dorit ca noi, clujenii, să avem un site asemănător, cu poveşti, memorii, proză, poezie, imagini care au legătură cu Clujul şi care să ne redea nouă, amnezicilor urbani, o memorie a locului. Un prim pas a fost făcut cu volumul Clujul din cuvinte, unde se găsesc mărturiile a 111 scriitori din trecut şi prezent despre acest oraş (mă bucur că m-am numărat şi eu printre participanţi).

La lansarea cărţii, primarul Sorin Apostu a promis că va continua demersul într-o variantă on-line, care s-ar bucura de mai mulţi vizitatori. Aşa că am să trimit acest scurt text edilului nostru la domnuleprimar.ro. Cine ştie, poate îşi va aminti de promisiune… Vin cu un fragment de proză de pe site ce aparţine lui Dragoş Voicu. Textul bulversează cititorul care s-ar aştepta, pornind de la numele site-ului, la un text călduţ, nostalgic, iubăreţ:

Bucureştiul zace grav bolnav pe masa de operaţie, într-un spital românesc fără ferestre şi colcăind de şobolani. Este năpădit de cancer, tumorile i se plimbă fluierând pe trotuare şi cangrenele îi împânzesc bulevardele. În spital e incredibil de cald. E zăpuşeală. Bucureştiul transpiră bere. Cearceafurile se îmbibă cu mirosul ieftin de bere la pet şi încep să se scurgă pe podea. Berea se ridică uşor, clipocind, până la nivelul gleznei infirmierilor năclăiţi şi plini de muci pe manşetele halatelor ponosite.

înghiţit

Pensiunea Casa Boema sta la dispozitia dumneavoastra pe toata durata anului oferind linistea si confortul necesar petrecerii unui sejur de vis. Week-end-uri, vacante si concedii, conferinte si banchete, cocktail-uri si mese festive, excursii si drumetii, seri cu specific haiducesc sau folkloric, toate intr-un singur loc, Pensiunea Casa Boema.

Un pas înainte

Comisia Municipala de Sistematizare a Circulatiei a decis, in sedinta din 30 martie, realizarea unor piste temporare pentru biciclete in Cluj-Napoca pana la integrarea si adoptarea proiectului a unor cai de comunicatie pentru biciclete prin Planul Urbanistic General. Biciclistii sunt multumiti de initiativa municipalitatii.

“Sunt multumit de pasul pe care l-a facut Primaria. Am inteles ca la anul va fi aprobat planul urbanistic pentru pista definitiva. Orice oras civilizat are piste pentru biciclete. Faptul ca in unele locuri se va trasa pista pe trotuar nu este foarte corect fata de pietoni, dar, decat deloc, este bine si asa. Speram ca atunci cand se va definitiva planul sa se gaseasca alte solutii, care sa nu implice trotuarele”, a declarat pentru citynews.ro Geza Groller, membru al Clubului de Cicloturism Napoca, organizator al marsului lunar pentru promovarea mersului pe bicicleta si pentru sensibilizarea Primariei in vederea amenajarii unor piste.

Continuarea o puteţi citi pe Citynews!

words, words, words

Am răspuns cu vorbele de mai jos la vorbele lui Mihnea Măruţă. Măruţă acuză decizia postului NCN de a organiza un flagrant unei persoane care încerca să îşi vîndă organele:

“Nu ne dăm seama că, trecând de partea cealaltă a baricadei, “lucrând” pentru sau alături de instituţiile statului, ne pierdem însăşi raţiunea de a fi, aceea de a da peste degete statului, pentru a-l păstra în limite democratice?”

“A da peste degete statului” nu e ratiunea de a fi a jurnalistului! Statul suntem noi, cu totii, nu suntem in afara lui. Metafora ta e prea violenta pentru ca ea sa functioneze. Cum adica sa dai peste degete cuiva pentru a functiona mai bine? Mi se pare ca suna destul de nedemocratic si a pedagogie de moda veche. Cooperarea cu institutiile statului este de bun augur intr-o situatie de normalitate, macar din simplul fapt ca nu intretine o stare conflictuala, de suspiciune intre diverse persoane si institutii, asa cum se intampla acum.

Daca flagrantul a fost organizat pentru ca reporterii sunt de acord cu legea respectiva si o respecta, atunci mi se pare buna decizia lor. Poate ca astfel impiedica alte persoane disperate sa recurga la gesturi necugetate similare. Daca flagrantul e organizat pentru rating si din ratiuni senzationaliste, atunci nu sunt de acord cu decizia NCN. Dar atunci tu trebuie sa probezi asta!

Sunt de acord cu tine ca trebuia stat pe subiect saptamani sau poate chiar luni pentru a realiza, asa cum ai spus, “un material incognito despre piaţa ilegală a transplantului de organe, plecând de la anunţurile din presă”. Nu stiu insa daca vreo institutie media in Romania are mijloacele financiare de a-i permite reporterului sa faca o investigatie la un asemenea nivel.

“Datoria jurnalistului e să contribuie la arestări sau să scormonească după adevărul ascuns?” – Propozitia asta in sine e un nonsens. Nu argumentez de ce. Vb lui Jisus Christ Superstar: “Cine are urechi…”

M-as bucura sa imi spui ca ai acordat timp cateva saptamani unor jurnalisti de la Clujeanul sau Cotidianul timpul pentru a efectua investigatii o perioada indelungata. Ce fel de subiecte erau, care erau dificultatile jurnalistului pe parcursul investigatiei, in ce masura e posibila investigatia in Romania (o tara al carei mental colectiv are inradacinata ideea saltarii legii, ocolirii ei cu succes)?

alerg, deci exist

Unul dintre cele mai admirabile bloguri răsfoite în ultimul timp aparţine jurnalistului Marian Chiriac şi se numeşte http://alerg.wordpress.com/ Blogul e, v-aţi prins, despre alergare şi are ca motto: Alerg, deci exist!. Marian Chiriac spune despre blogul de faţă – „as vrea sa fie un spaţiu in care sa vorbesc simplu despre o pasiune: alergatul. Ginduri, sfaturi, idei, noutati, prieteni asemanatori, asta sper sa se gaseasca si regaseasca pe acest blog”. Un articol scurt ca să vă iniţiez în spiritul blogului:

A fost o cursa infernala. Am pornit din tabara de baza a Everestului (5360m), pe o zapada inghetata si dupa o noapte nedormita din cauza frigului. Am coborit si urcat, si iar coborit si urcat, parca fara sfirsit, pe niste poteci pietroase, pe zapada, prin noroi, pe stinci coltoase. In jur, peisaj de vis, pentru care nu am prea avut insa ochi. Dupa vreo 7 ore si 40 min (timp neoficial) am ajuns cu bine in Namche Bazaar. Acum, crampe musculare, genunchi si glezne suprasolicitate, o stare de oboseala generala. Insa si o bucurie pe masura. Ca sa glumesc, inca nu sunt decis cum e mai bine sa descriu cursa: ca pe un act de mic eroism sau, dimpotriva, ca un efort inuman si aparent prostesc?

Am o mare simpatie faţă de astfel de oameni. Am alergat şi eu un maraton şi realizez cât de dificil e efortul. Sensurile străduinţei maratonistului sunt şi mai greu de exprimat, deşi am putea veni cu tot felul de caracterizări sforăitoare: antrenament pentru sănătate, disciplină, lupta cu propria lene fizică şi mentală, rigoarea asumării unui scop precis (alergarea unui maraton, scoaterea unui timp mai bun decât la precedenta cursă) etc. E ceva mai mult, dar nu găsesc deocamdată cuvintele. În gândurile mele se aud doar o respiraţie uşor sacadată şi ritmul unor paşi. Simt dorinţa alergătorului de a încheia cu bine tot acest efort năucitor.

un regat pentru elodii cu ecologişti

Memoranda

Puncte atinse în cadrul întâlnirii avute miercuri, 17 iunie 2009,

la Primărie, în problema parkingului din Mănăştur

1. Participanţi

D-nii Sorin Apostu (Primar) şi Virgil Poruţiu (Director, Dir. Tehnică); d-l prof. Adrian Papahagi şi d-na av. Diana Buduşan, din partea comitetului de iniţiativă din Mănăştur.

2. Trecerea din faza de conflict în cea de negociere

- Primăria s-a deschis din 15 iunie dialogului în termeni cordiali, iar reprezentanţii riveranilor din zona Minerva şi ai mănăşturenilor nemulţumiţi de proiectul parkingului au acceptat dialogul.

- Suspendarea temporară a lucrărilor de demolare a parcului şi eliminarea gardurilor a dus la suspendarea protestelor de stradă; acestea au fost spontane, nedirijate, şi pot reizbucni în cazul unor acţiuni pripite din partea autorităţilor sau a constructorilor.

3. Opţiunile riveranilor şi ale mănăşturenilor din vecinătate

- Riveranii sunt conştienţi de utilitatea creşterii numărului de locuri de parcare amenajate din zona Minerva. Ei îşi menţin unele îndoieli asupra diverselor aspecte legale ale construcţiei (de ex. respectarea prevederilor legale privind impactul asupra mediului).

- Riveranii se opun categoric ultimei variante de parking prezentate public (fluturaşii răspândiţi în 11 iunie).

- Riveranii doresc să fie corect şi complet informaţi cu privire la:

- aspectul volumetric al lucrării (simulare 3D);

- distanţele faţă de clădirile existente şi faţă de locul de joacă pentru copii;

- studiul geodezic al terenului şi posibilitatea îngropării parţiale sau totale a parkingului;

- aspectul şi materialele clădirii;

- dispozitivele de filtrare a aerului şi sonore;

- studiile privind impactul asupra traficului la orele de vârf (de ex. 7-8 dimineaţa);

- locaţii alternative;

- impactul asupra spaţiului verde şi avizul de mediu.

În acest sens, riveranii solicită aceste informaţii din partea Primăriei. Ele pot fi prezentate printr-un nou fluturaş distribuit populaţiei din zonă sau printr-un afişaj de mari dimensiuni postat în zonă.

4. Ultimele acţiuni şi angajamente ale Primăriei

- Primăria a început lucrările de amenajare a unui nou spaţiu verde în zonă, care urmează să fie terminat la acest sfârşit de săptămână (neprevăzut în proiectul anterior protestelor din 10 iunie).

- Primăria a promis că noul parking va fi mai mic (aprox. 400 în loc de 490 locuri) şi mult mai îndepărtat de cel mai apropiat bloc din zonă: str. Bucegi 9, bl. A1 (neprevăzut în fluturaşul din 11 iunie).

- Primăria a promis izolarea mai bună a parkingului şi mascarea sa prin tufe de tuia şi iederă. S-a vorbit despre posibilităţi de reducere a poluării şi zgomotului.

- Primăria s-a angajat să reabiliteze întreaga zonă Minerva şi spaţiile verzi adiacente care vor fi eliberate de maşini, precum şi aleile rezultate.

- Primăria se angajează să ofere prioritar locuri de parcare în noul parking celor care prin sistematizarea propusă sau viitoare vor pierde locuri existente în acest moment şi ocupate prin contract.

- D-l Primar Sorin Apostu s-a declarat dispus să participe la o întâlnire cu populaţia. O dată posibilă ar fi luni, 22 iunie, ora 18:00 în zona Minerva.

5. Declaraţie

„Apreciem deschiderea spre dialog a Primăriei Cluj-Napoca şi a d-lui Primar Sorin Apostu, şi dorim ca prin discuţii şi consultări să ameliorăm proiectul urbanistic din Mănăştur. Înţelegem că un astfel de proiect e necesar, dar nu oricum, oriunde şi fără a ţine seama de dorinţele populaţiei, care cunoaşte cel mai bine problemele zonei în care locuieşte. De aceea, ne bucură faptul că Primăria nu a acţionat autoritar şi nedemocratic, începând un şantier impopular. Nimeni din zonă nu îşi doreşte să asiste la conflicte şi la gesturi dramatice, şi de aceea discuţiile continuă, în paralel cu informarea cetăţenilor din zonă.“ (Lect. dr. Adrian Papahagi, în numele Comitetului de iniţiativă).

17 iunie, 16:00                                                                Adrian Papahagi