Zorin Diaconescu este unul dintre cei mai dezgheţaţi oameni pe care n-am apucat efectiv să îi întâlnesc. L-am mai văzut uneori pe culoarele Radio Cluj mai demult şi îmi atrăgea atenţia bonomia sa, gestul relaxat, privirea pătrunzătoare şi lipsită de încrâncenare. S-a retras de la Radio Cluj şi e directorul unei televiziuni private în Bistriţa. Scrie zilnic, foarte pertinent, pe problematici variate, însă în special despre politică, media şi etică pe blogul său, intitulat sugestiv http://ifreemedia.blogspot.com/. Dacă tot am pomenit termenul „dezgheţat”, pe cât posibil încerc să intervievez oameni care şi-au petrecut tinereţile în anii 1960, un deceniu de dezgheţ pe toate planurile, dar mai ales în atitudinea tinerilor care îşi trăiau primăverile şi verile cele mai intense din secolul XX. Într-un comentariu pe blog Zorin Diaconescu (n. 1948) a amintit de studenţia şaizecistă, aşa că i-am trimis câteva întrebări pe mail. Înainte să-i trimit întrebările, i-am spus la comentarii cum văd anii 60, subiect pe care am scris o carte: Perioada la care faceţi referire e realmente fascinantă pentru mine, indiferent de spaţiu. Poate că o proiectez ca pe o Vârstă de Aur a nonconformismului, libertăţii de exprimare şi experimentării în plan social şi individual. E un scurt interviu-chestionar, poate de mic interes pentru lumea blogărească, dar mare pentru mine ca istoric în devenire, şi pe care l-am realizat cu mai mulţi trecători prin perioadă. Sper să adun câteva zeci de mărturii. Îi mulţumesc d-nului Diaconescu pentru atenţia acordată. Enjoy!
Cum aţi perceput ca elev deschiderea culturală din 1964?
Mai întâi au apărut scriitori în programa şcolară, scriitori care fuseseră „uitaţi”. Apoi au apărut ziare şi reviste străine, mai vechi şi de stânga, dar au apărut. Au apărut cărţi în traducere şi alte filme decât eternele producţii sovietice cu revoluţia şi războiul cu nemţii.
Povestiţi-mi de un moment care v-a marcat în facultate, în spiritul acelei deschideri limitate a regimului…
Pentru generaţia mea a fost esenţial că am avut parte de lectori din SUA (am absolvit filologia, secţia engleză). Lectorii americani au adus cu ei manuale, cărţi şi idei, mai ales idei.
Cam care era diferenţa între studenţii apolitici şi cei implicaţi politic?
Cei apolitici erau “normali” – cei implicaţi erau “activişti” şi o făceau sa ajungă asistenţi universitari sau să scape de repartiţia la ţară.
Care erau locurile în care studenţii şi tinerii din Cluj discutau, dezbăteau ori se distrau?
Croco, Arizona, Ursus (berăria).
Cum vă amintiţi momentul august 68 (invadarea Cehoslovaciei de sovietici şi apoi cuvânarea celebră a lui Ceauşescu la balconul CC)?
Eram militar al UM 01068. Ne-au dus în sala de mese să vedem discursul la TV. Niciodată n-am fost atât de mândrii ca suntem români. Eram gata să murim, dacă era nevoie. A fost un moment deosebit, pe care generaţia mea nu-l poate uita, chiar dacă de fapt era o făsătură.
Ce muzică aţi ascultat în intervalul 64-71, ce cărţi citeaţi cu precădere?
Beatles, Rolling Stones… Kafka, Salinger.
Cum priveaţi fenomenul hippie din SUA şi vestul Europei?
Îi admiram şi îi invidiam fiindcă ei erau liberi şi noi nu. Atât cât ne lăsau autorităţile, îi imitam. Îi imitam vestimentar (atât cât se putea), ne lăsam plete şi bărbi si intram în conflict cu autorităţile; şi mai ales le ascultam muzica.
Când aţi resimţit efectiv Tezele de la Mangalia din vara lui 71?
Imediat după, ne-a fost clar că se strânge şurubul. Am fost ghid la mare vreo 2 ani şi dintr-o dată nu a mai fost posibil, nu eram „de incredere” şi era foarte important sa fii de încredere dacă lucrai cu străini – pe urmă au dispărut lectorii străini, manualele, revistele şi ziarele şi în final te uitai la străinatate pe videocasete, câte 20 într-o garsonieră, o noapte întreagă.
Cum aţi simţit că liberalizarea ideologică se încheie?
A fost suprimat tot ce venea de afară, iar România a fost închisă ermetic, după modelul Coreea de Nord.
